ICCJ. Decizia nr. 1028/2012. Contencios
| Comentarii |
|
I. Circumstanțele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată la nr. 1419/88 din 13 aprilie 2011 contestatoarea Primăria Comunei I. a solicitat anularea încheierii nr. VI 132 din 31 martie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României, ca urmare a Contestației nr. 2364 din 30 noiembrie 2010 formulată împotriva punctelor 5, 6, 7, 8, 9, 10 și 11 din Decizia nr. 30/2010 emisă de Camera de Conturi Tulcea, urmare a auditului financiar asupra controlului de execuție bugetară pe anul 2009, efectuat în perioada 01 septembrie - 08 octombrie 2010.
2. Hotărârea Tribunalului
Prin Sentința nr. 3287 din 15 septembrie 2011 Tribunalul Tulcea a declinat soluționarea cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, reținând că în raport de obiectul litigiului, sunt incidente dispozițiile art. 204 și art. 228 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, aprobat prin Hotărârea nr. 130 din 04 noiembrie 2010, conform cărora competența de soluționare a sesizărilor formulate de conducerea entităților verificate împotriva încheierilor emise de Comisia de soluționare a contestațiilor, aparține secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel în a cărei rază teritorială de află sediul reclamantei.
S-a mai reținut că potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, litigiile care privesc actele administrative emise de autoritățile publice centrale, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel și în recurs de înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
Față de aceste dispoziții tribunalul a reținut competența materială a Curții de Apel Constanța și declinat cauza în favoarea acestei instanțe.
3. Hotărârea Curții de Apel
Prin Sentința nr. 386CA din 9 noiembrie 2011 Curtea de Apel Constanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea și constatând ivit un conflict negativ de competență a dispus înaintarea dosarului la instanța competentă a pronunța regulatorul de competență.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Deciziei nr. 30/2010 emisă de Camera de Conturi Tulcea, autoritate publică constituită la nivel județean și a încheierii nr. VI 132 din 31 martie 2011 emisă în soluționarea contestației.
Instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (4) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, "Litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi se soluționează de instanțele judecătorești specializate."
De asemenea, conform dispozițiilor art. 3 pct. 1 C. proc. civ., "Curțile de apel judecă în primă instanță procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale", iar art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 stabilește că "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."
Curtea a apreciat că în cauză nu poate fi luat în considerare criteriul valoric în determinarea competenței materiale a instanței și aceasta pentru că, pe de o parte, acest criteriu se referă la litigiile care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora, iar, pe de altă parte, prin decizia contestată nu s-a stabilit un prejudiciu determinat, ci s-a stabilit în sarcina ordonatorului de credite luare unor măsuri în vederea stabilirii întinderii prejudiciului considerat a fi produs în patrimoniul unității administrativ teritoriale controlate.
Prin urmare, competența materială a instanței de contencios administrativ este dată de ierarhia autorității publice emitente a actului administrativ supus controlului de legalitate, act definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".
în cauza dedusă judecății, Curtea a constatat că deși se contestă și încheierea comisiei de soluționare a contestațiilor constituită la nivelul departamentului de coordonare a verificării bugetelor unităților administrativ teritoriale din cadrul Curții de Conturi, litigiul privește Decizia nr. 30/2010 emisă de Camera de Conturi Tulcea, structură fără personalitate juridică ce exercită, potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 94/1992, funcțiile Curții de Conturi în unitatea administrativ-teritorială a județului Tulcea.
Prin urmare, actul administrativ supus cenzurii instanței este, în fapt, Decizia emisă de Camera de Conturi a Județului Tulcea prin care au fost stabilite anumite măsuri în sarcina entității publice controlate, măsuri a căror legalitate este analizată de către instanță.
Dispozițiile art. 228 din Regulamentul Curții de Conturi aprobat prin Hotărârea Curții de Conturi nr. 130/2010, în vigoare începând cu 1 ianuarie 2011, prevăd "Competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluționare a contestațiilor aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate, în condițiile legii contenciosului administrativ."
Aceste dispoziții au înlocuit dispozițiile din Hotărârea nr. 1/2009 (art. 107 și 108) a Curții de Conturi prin care se reglementa o competență materială diferită, funcție de emitentul actului, respectiv: Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, pentru încheierile emise de către structurile centrale ale Curții de Conturi și Secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalelor județene - în cazul încheierilor emise la nivelul camerelor de conturi.
Ținând însă seama de ierarhia actelor normative și având în vedere că Legea nr. 94/1992 nu conține dispoziții derogatorii de la dreptul comun în materie, precum și faptul că Hotărârea Curții de Conturi nr. 130/2010 nu se încadrează în sfera legilor organice speciale a căror prevederi să deroge de la Legea nr. 554/2004, Curtea a examinat competența materială prin prisma normelor de competență instituite de legea cadru în materie de contencios administrativ
II. Decizia înaltei Curți de Casație și Justiție
înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 20, 21, 22 C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea- secția contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:
înalta Curte a constatat că, în cauza de față, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 20 pct. 2 C. proc. civ. dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe, prin hotărâri irevocabile, s-au declarat necompetente să judece același litigiu.
Analizând actele dosarului, înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică locală.
înalta Curte a reținut că Legea contenciosului administrativ a stabilit, prin dispozițiile art. 10, competența materială de soluționare a cauzelor în concordanță cu dispozițiile C. proc. fisc., în raport de două criterii și anume, al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul și al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora.
Având în vedere obiectul cauzei de față, care privește un act administrativ emis de o autoritate publică locală, respectiv Decizia emisă de Camera de Conturi a Județului Constanța, competența de soluționare a cauzei este stabilită exclusiv în raport de criteriul locului ocupat de organul emitent al actului atacat.
Având în vedere considerentele expuse cât și dispozițiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., înalta Curte a stabilit competența de soluționare a cauzei deduse judecății și care formează obiectul conflictului de competență în favoarea Tribunalului Tulcea, secția contencios administrativ și fiscal.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1019/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1003/2012. Contencios → |
|---|
