ICCJ. Decizia nr. 1099/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1099/2012
Dosar nr. 1102/57/2011
Şedinţa publică de la 1 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia reclamanta SC O.S. „H.A.” SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Alba, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză să se dispună suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 374 din 30 iunie 2011 privind obligaţiile fiscale suplimentare, emisă de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anulare a acesteia.
2. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formulării cererii
În motivarea cererii reclamanta a arătat că activitatea reclamantei a fost supusă unui control fiscal, verificându-se respectarea legislaţiei fiscale în perioada 01 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2010, iar la finalizarea controlului a fost întocmit Raportul de Inspecţie Fiscală nr. X/2011 şi au fost emise Decizia nr. 374 din 30 iunie 2011 privind obligaţiile fiscale suplimentare, precum şi Dispoziţia din 28 iunie 2011 privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală.
Împotriva acestei decizii de impunere, reclamanta a formulat contestaţie administrativă.
În dovedirea cazului bine justificat, reclamantul a expus următoarele critici, prin trimitere la cele expuse în contestaţia administrativă, relative la pretinsul raţionament greşit al organelor fiscale:
Astfel, s-a susţinut că reclamanta a mai făcut obiectul unui control fiscal pentru aceeaşi perioadă, concretizat în emiterea procesului-verbal de control financiar din 24 noiembrie 2010, prin care s-a dispus obligarea reclamantei la plata aceleiaşi sume cu titlu de impozit pe profit, împotriva căruia reclamanta a formulat contestaţie administrativă, iar soluţia organului fiscal concretizată în Decizia nr. 1/2011 prin care s-a respins contestaţia a făcut obiectul acţiunii în contencios administrativ în Dosarul nr. 135/57/2011, unde prin Sentinţa administrativă nr. 146/CA/2011 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, reclamanta a fost exonerată de plata sumei de 679.728 RON cu titlu de dobânzi de întârziere şi a sumei de 104.124 RON cu titlu de penalităţi de întârziere. În acest context, a susţinut reclamanta, nu poate fi obligată la plata de două ori a aceleaşi sume cu accesoriile aferente.
Sub aspectul pagubei iminente s-a susţinut că reclamantei, în ipoteza executării silite, i s-ar bloca activitatea, cu repercusiuni importante asupra activităţii de reîmpădurire a terenurilor administrate de reclamantă.
În drept, a invocat art. 14 raportat la art. 2 lit. t) şi ş) din Legea nr. 554/ 2004.
3. Apărările formulate de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş
Prin întâmpinare, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Alba a solicitat respingerea cererii de suspendare formulată, susţinând că în cauză nu s-a făcut dovada unui prejudiciu grav şi plata cauţiunii fixate.
4. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 283 din 11 octombrie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta SC O.S. „H.A." SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Alba, având ca obiect suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 374 din 30 iunie 2011.
5. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formării convingerii primei instanţe
Pentru pronunţa sentinţa recurată, instanţa de fond a reţinut următoarele:
5.1. Prin Decizia de impunere nr. 437 din 30 iunie 2011 au fost stabilite în sarcina reclamantei obligaţii fiscale suplimentare reprezentând impozit pe profit (847.912 RON) pentru perioada 01 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2010 şi majorări de întârziere (929.175 RON) pentru perioada 01 ianuarie 2007 - 27 iunie 2011, taxa pe valoare adăugată (169.968 RON) pentru perioada 01 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2010 şi majorări de întârziere (126.012 RON) pentru perioada 01 ianuarie 2007 -27 iunie 2011.
5.2. Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestaţiei administrativă înregistrată sub nr. 124.797 din 08 august 2011, iar prin Decizia nr. 125 din 03 octombrie 2011 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Alba s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei în temeiul art. 214 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003 până la soluţionarea irevocabilă a cauzei ce face obiectul Dosarului 137/57/2011 aflat în faza de fond la Curtea de Apel Alba Iulia.
5.3. În acest context, s-a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu referire la existenţa cazului bine justificat şi a iminenţei producerii unei pagube în patrimoniul reclamantei.
Astfel, a reţinut prima instanţă că din actele de la dosar nu se poate reţine existenţa unei asemenea îndoieli decurgând din dubla impunere a reclamantei prin două acte administrative distincte.
5.4. Fără a prejudeca fondul acţiunii în anularea actelor a căror suspendare se solicită, Curtea de Apel a constatat că singurul act administrativ-fiscal de impunere, apt de executare silită este Decizia de impunere nr. 437 din 30 iunie 2011, iar procesul-verbal în discuţie a fost încheiat în urma unui control financiar, control ce a vizat modul de administrare şi gestionare a mijloacelor materiale şi a resurselor financiare, la agenţii economici la care statul este acţionar majoritar, şi urmare a constatărilor efectuate s-a recomandat efectuarea unei inspecţii fiscale generale, singura operaţiune care se poate finaliza printr-un act fiscal de impunere suplimentară.
A concluzionat prima instanţă, în sensul că, întrucât în cauză nu se poate constata o aparenţă de nelegalitate cu privire la actul de impunere din 30 iunie 2011, cea de a doua condiţie prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004 în sensul producerii unui prejudiciu iminent în patrimoniul reclamantei prin executarea actelor, nu poate conduce, chiar dacă ar fi îndeplinită, la măsura suspendării actelor.
Doar un act aparent nelegal poate fi suspendat dacă produce şi o pagubă iminentă, nu şi un act aparent legal, întrucât în această ultimă ipoteză, reclamanta nu poate invoca propria culpă pentru nerespectarea legii.
6. Recursul formulat de reclamanta SC O.S. „H.A.” SRL împotriva Sentinţei nr. 283 din 11 octombrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia
Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta consideră că sentinţa recurată este netemeinică deoarece nu a avut în vedere actele depuse în susţinerea cererii de suspendare şi anume, raportul de expertiză fiscală întocmit de expertul C.S.
Cazul bine justificat este îndeplinit urmare a faptului că actele administrativ-fiscale în discuţie au interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile legale.
Recurenta consideră că instanţa de fond trebuia să examineze cererea şi cu privire la îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, deoarece din actele contabile existente la dosar este dovedită blocarea întregii activităţi, ca urmare a punerii în executare a actelor administrativ-fiscale.
II. Considerentele Înaltei Curţi - instanţa competentă să soluţioneze calea de atac exercitată
1. Recursul este nefondat.
1.1. Interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale de către organele fiscale pot fi dovedite numai în urma unei analize a fondului cauzei, nelegalitatea aparentă a actelor atacate nu poate fi constatată în speţă.
Raportul de expertiză fiscală depus la dosar este o probă extrajudiciară, iar pentru demonstrarea pretenţiilor, instanţa este datoare să administreze probele admisibile, pertinente şi utile, conform prevederilor C. proc. civ.
Recurenta-reclamantă nu a înţeles nici să arate în concret în ce constă „interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale”, pentru a se putea determina şi analiza acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o serioasă îndoială în privinţa legalităţii actului administrativ, condiţie obligatorie prevăzută de art. 14 coroborat cu art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
1.2. Deoarece condiţiile necesare pentru suspendarea actului administrativ trebuie îndeplinite cumulativ, în mod corect, judecătorul fondului nu a găsit necesar a mai analiza şi condiţia pagubei iminente.
Condiţia, astfel cum a fost descrisă de către recurenta-reclamantă, trebuie dovedită, ceea ce în speţă nu s-a realizat, iar importanţa sa nu poate fi singulară, ci cumulată cu dovedirea cazului justificat.
2. Faţă de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC O.S. „H.A.” SRL împotriva Sentinţei nr. 283 din 11 octombrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1089/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1114/2012. Contencios. Amendă pentru... → |
|---|
