ICCJ. Decizia nr. 1163/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1163/2012
Dosar nr. 1612/33/2011
Şedinţa de la 2 martie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş, reclamantul C.T.T. (G.Ş.T.B.M.) a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.C. MARAMUREŞ, anularea în parte a deciziei din 16 septembrie 2010 emisă de C.C. Maramureş în Dosarul nr. 53/2010, pe care o consideră netemeinică cu privire la obligaţia impusă la pct. 7 din dispozitivul acesteia precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat în esenţă că pârâta a constatat în mod nelegal că nu ar fi respectat prevederile legale cu privire la suspendarea ocupării prin concurs sau examen a posturilor vacante din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice instituite prin O.U.G. nr. 223/2008.
Pârâta a depus întâmpinare invocând în principal excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Maramureş, deoarece, în conformitate cu prevederile art. 228 din actualul Regulament al Curţii de Conturi, competenţa aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de Apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate.
Prin Sentinţa nr. 4788 din 13 septembrie 2011, Tribunalul Maramureş a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Maramureş, invocată de pârâta C.C. a Judeţului Maramureş şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut în esenţă următoarele.
Potrivit art. 227 din Regulamentul privind organizare şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea nr. 130 din 4 noiembrie 2010 a plenului Curţii de Conturi, împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor prevăzută la pct. 213 conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, în termen de 15 zile calendaristice de la data confirmării de primire a încheierii, în condiţiile legii contenciosului administrativ.
Potrivit art. 228 din acelaşi Regulament, competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluţionare a contestaţiilor aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificare, în condiţiile legii contenciosului administrativ.
A mai reţinut Tribunalul că Regulamentul a fost adoptat în temeiul Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi pe de-o parte, iar pe de altă parte, nu derogă de la normele de competenţă materială instituite de C. proc. civ. (art. 3 pct. 1) şi de Legea contenciosului administrativ (art. 10 alin. (1)) câtă vreme încheierea de respingere a contestaţiei formulate împotriva deciziei din 16 septembrie 2010 a Camerei de Conturi Maramureş este emisă de o autoritate centrală.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 1612/33/2011.
La termenul de judecată din data 10 ianuarie 2011, Curtea a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea prezentei cauze.
Prin Sentinţa nr. 6 din 10 ianuarie 2012, Curtea de Apel Cluj a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureş, constatând totodată ivit conflictul negativ de competenţă.
Pentru a pronunţa această hotărâre Curtea a reţinut că având în vedere că actul contestat este emis de C.C. a Judeţului Maramureş, autoritate publică locală, competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Maramureş conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ., iar nu Curţii de Apel Cluj.
Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 20 C. proc. civ., reţine că a fost legal învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Pentru a soluţiona conflictul negativ de competenţă, în raport de actele depuse la dosarul cauzei, se reţine că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea în parte a deciziei din 16 septembrie 2010 emisă de C.C. Maramureş în Dosarul nr. 53/2010 în ceea ce priveşte obligaţia impusă la pct. 7 din dispozitivul acesteia.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, noţiunea de act administrativ este definită ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice".
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) menţionate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 204 şi 210 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor de control rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M,.Of. al României nr. 832/13.12.2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi judeţene se poate formula contestaţie în termen de 15 zile, care "suspendă obligaţia executării deciziei până la soluţionarea ei de către Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor.
Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care se respinge integral sau parţial contestaţia".
În raport de dispoziţiile legale menţionate, se reţine că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligaţiei executării este decizia structurii Curţii de Conturi prin care se respinge integral sau parţial contestaţia, acesta fiind actul care îndeplineşte cerinţele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Este adevărat că regulamentul menţionat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor judeţene ale Curţii de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile Legii contenciosului administrativ.
Potrivit art. 228 din acelaşi regulament, "competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, aparţine Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate în condiţiile Legii contenciosului administrativ".
Referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Dat fiind faptul că dispoziţiile din regulament menţionate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenţei materiale de soluţionare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecăţii, acesta fiind emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, respectiv de o autoritate publică judeţeană.
Dispoziţiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa instanţelor de contencios administrativ, astfel cum a stabilit jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care prin Deciziile nr. 4522 din 4 octombrie 2011 şi nr. 4547 din 5 octombrie 2011 a respins recursurile declarate de Curtea de Conturi a României împotriva Sentinţei nr. 112 din 27 iunie 2011 şi respectiv încheierii din 21 iunie 2012 ale Curţii de Apel Bacău, prin care a fost admisă excepţia de nelegalitate a prevederilor din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 referitoare la competenţa curţii de apel în soluţionarea contestaţiilor împotriva încheierilor emise de comisia constituită la Curtea de Conturi.
De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziţii speciale cuprinse într-o lege organică specială.
Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competenţa materială în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În concluzie, faţă de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ţinând seama de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 2 C. proc. civ., stabileşte că în cazul în care se respinge total sau parţial contestaţia împotriva deciziei structurii Curţii de Conturi, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine tribunalului, secţia contencios administrativ şi fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, ca autoritate publică judeţeană.
Ţinând seama de considerentele expuse şi în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureş, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Colegiul în contradictoriu cu T.T. (G.Ş.T.B.M.) în contradictoriu cu pârâta C.C. Maramureş în favoarea Tribunalului Maramureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1152/2012. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 6218/2012. Contencios → |
|---|
