ICCJ. Decizia nr. 1165/2012. Contencios
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1165/2012
Dosar nr. 12969/107/2011
Şedinţa de la 2 martie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, reclamanta H.A.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H. obligarea acesteia să-i elibereze Diploma de Licenţă, ca urmare a absolvirii Facultăţii de Sociologie - Psihologie din Bucureşti din cadrul Universităţii S.H., precum şi diploma de absolvire a liceului depusă la dosarul de înscriere.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că a absolvit facultatea, după care a susţinut şi absolvit examenul de licenţă în sesiunea iulie 2009, însă pârâta nu i-a eliberat diploma de licenţă necesară pentru încadrarea pe postul de profesor în învăţământul primar.
Prin Sentinţa nr. 3319/CAF/2011, Tribunalul Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionarea a cauzei privind pe reclamanta H.P.A.M. în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H. în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, s-au reţinut următoarele.
Obiectul acţiunii îl reprezintă contestaţia formulată de reclamantă împotriva refuzului pârâtei de a elibera diploma de licenţă.
În drept, potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ., curţile de apel judecă în primă instanţă cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale", iar art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ stabileşte în sarcina secţiilor de contencios administrativ competenţa de soluţionare a litigiilor privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale.
Prin urmare, s-a apreciat că instanţa competenţă se stabileşte în funcţie de rangul autorităţii care emite sau, după caz, este obligată la emiterea actului.
Universitatea "S.H." din Bucureşti "face parte din sistemul naţional de învăţământ".
Instanţa a apreciat că, aparţine Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, - competenţa de soluţionare a litigiului având ca obiect cererea reclamantei H.P.A.M. formulată în contradictoriu cu Universitatea S.H., prin care solicită obligarea pârâtei la emiterea unui act, dată fiind poziţionarea autorităţii publice chemate în judecată.
La data de 12 decembrie 2011 Curtea de Apel Alba Iulia a pus în discuţia părţilor excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe în judecarea cauzei în primă instanţă.
Curtea a apreciat că excepţia necompetenţei materiale este întemeiată în considerarea următoarelor argumente.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea cauzei ce i-a fost cauzată, iar interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public".
Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituţii de învăţământ superior la eliberarea diplomei de licenţă în calitate de absolvent al Facultăţii de Sociologie - Psihologie din Bucureşti.
Pârâta Universitatea "S.H." este încadrată în noţiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 554/2004, care include în această definiţie persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
În speţa de faţă, prin Legea nr. 443/2002 a fost înfiinţată Universitatea "S.H." din Bucureşti, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
Potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului şi are rol de sinteză şi coordonare în aplicarea strategiei şi Programului de guvernare în domeniul educaţiei, învăţământului, cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice, tineretului şi sportului.
Universitatea S.H. nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale. De altfel, niciun act normativ nu conţine o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în discuţie.
În speţă, o asemenea universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorităţi publice locale.
Prin urmare, specificul litigiilor care se desfăşoară între persoanele fizice sau juridice şi administraţia publică determină, în mod necesar, existenţa unor reguli imperative în privinţa competenţei instanţelor de contencios administrativ.
Pentru stabilirea competenţei materiale, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instituie două criterii: cel al rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice, respectiv criteriul valoric.
În speţă, s-a reţinut că este aplicabil primul criteriu enunţat anterior, în plus, s-a subliniat faptul că tribunalul este competent să soluţioneze acest litigiu de contencios administrativ, faţă de împrejurarea că Universitatea S.H. este o autoritate publică locală. De asemenea, s-au mai menţionat şi dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ.
Prin Sentinţa nr. 385 din 12 decembrie 2011 Curtea de Apel Alba Iulia a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Având în vedere soluţia de dezînvestire pronunţată de Tribunalul Alba, secţia contencios administrativ şi fiscal, rămasă irevocabilă, în temeiul art. 22 C. proc. civ, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat instanţa superioară pentru soluţionarea acestui incident procedural.
În baza art. 20 alin. (1) pct. 2, art. 22 alin. (3) şi alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă se face în favoarea Tribunalului Alba, secţia contencios administrativ şi fiscal, în raport de considerentele care vor fi expuse în continuare.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea cauzei ce i-a fost cauzată, iar interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.
Aşa cum s-a prezentat anterior, obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituţii de învăţământ superior la eliberarea unei diplome de licenţă reclamantei, în calitate de absolvent al Facultăţii de Sociologie - Psihologie din Bucureşti.
În alt registru de idei, nu se poate ignora faptul că pârâta este încadrată în noţiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în această definiţie persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
Or, în speţa de faţă, prin Legea nr. 443/2002, a fost înfiinţată Universitatea "S.H." din Bucureşti, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
Pe de altă parte, potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului şi are rol de sinteză şi coordonare în aplicarea strategiei şi Programului de guvernare în domeniul educaţiei, învăţământului, cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice, tineretului şi sportului.
Aşadar, Universitatea S.H. nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale. De altfel, nici un act normativ nu conţine o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în discuţie.
În cauza de faţă, o asemenea universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorităţi publice locale.
Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată prevede următoarele:
"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Prin urmare, specificul litigiilor care se desfăşoară între persoanele fizice sau juridice şi administraţia publică determină, în mod necesar, existenţa unor reguli imperative în privinţa competenţei instanţelor de contencios administrativ.
Pentru stabilirea competenţei materiale, articolul aflat în discuţie instituie două criterii: cel al rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice, respectiv criteriul valoric.
În cauza de faţă, este aplicabil primul criteriu enunţat anterior. În plus, trebuie subliniat faptul că tribunalul este competent să soluţioneze acest litigiu de contencios administrativ, faţă de împrejurarea că Universitatea S.H. este o autoritate publică locală. De asemenea, mai trebuie să fie relevat art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ.
În altă ordine de idei, potrivit prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului; dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale.
În speţa de faţă, reclamanta a optat pentru instanţa de la domiciliul său, astfel că nu se mai poate pune în discuţie competenţa teritorială a instanţei în soluţionarea cauzei.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta H.P.A.M. şi pârâta Universitatea "S.H." Bucureşti în favoarea Tribunalului Alba, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 5318/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1203/2012. Contencios. Anulare act... → |
---|