ICCJ. Decizia nr. 5318/2012. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5318/2012
Dosar nr. 4113/1/2012
Şedinţa publică de la 12 decembrie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin sentinţa civilă nr. 1788 din 8 martie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia tardivităţii precum şi acţiunea formulate de reclamantul C.C. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale, Statul Major al Forţelor Armate Terestre, Unitatea Militară, Comandamentul Teritorial Sector 3 Bucureşti.
Prin decizia nr. 122 din 13 ianuarie 2012 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal a respins recursul declarant de C.C. împotriva sentinţei civile nr. 1788 din 8 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal, ca nefondat.
2. Motivele şi temeiul juridic al contestaţiei în anulare promovată.
Împotriva deciziei nr. 122 din 13 ianuarie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, a formulat, la data de 31 mai 2012, contestaţie în anulare contestatorul C.C., prin care a solicitat anularea deciziei contestate, admiterea recursului formulat, casarea sentinţei civile nr. 1788 din 8 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, iar pe fond admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.
În motivarea căii extraordinare de atac promovate susţine contestatorul că instanţa de control judiciar pe de o parte a omis să cerceteze unele dintre motivele de recurs formulate iar pe de altă parte a săvârşit o eroare materiale în reţinerea situaţiei de fapt, ceea ce a condus la respingerea în mod greşit a recursului declarat în cauză.
2.1 Astfel, susţine contestatorul, în esenţă, că instanţa de recurs a omis a se pronunţa cu privire la criticile, apreciate drept motive de recurs, referitoare la: neaplicarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 139 alin. (1) teza I finală şi art. 174 teza finală C. proc. civ., faţă de împrejurarea că intimaţii nu s-au conformat dispoziţiilor instanţei de fond în sensul depunerii la dosar a originalului unui înscris; nemotivarea de către instanţa de fond a calificării unui înscris ca fiind ordinul de trecere în rezervă şi nici motivul pentru care a îndepărtată apărările formulate cu privire la acel înscris; nemotivarea aprecierii unei dispoziţii a şefului Direcţiei de Personal ca fiind un ordin de trecere în rezervă, contrar dispoziţiilor art. 43 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 80/1995; nemotivarea înlăturării apărărilor în sensul că, în cauză, nu a existat un ordin de trecere în rezervă; omisiunea de a face în nici un fel referire la existent celor patru variante prezentate de pârâţi ca fiind ordinul de trecere în rezervă; schimbarea de către instanţa de fond a naturii juridice a actului dedus judecăţii, respectiv a înscrisului intitulat de pârâţi Ordinul DP228 din 18 septembrie 1998; schimbarea înţelesului lămurit al Raportului prin care s-a solicitat trecerea sa în rezervă; încălcarea de către instanţa de fond a dispoziţiile art. 129 alin. (5), art. 139 alin. (1) teza finală şi art. 174 teza finală C. proc. civ., art. 43 alin. (1) lit. c) şi art. 85 alin. (3) teza finală din Legea nr. 80/1995.
2.2 Totodată, în cauză se invocă ca şi eroare materială, aprecierea instanţei de recurs în sensul că prima instanţă, în mod corect a reţinut că, deşi reclamantului nu i s-a comunicat o copie a ordinului de trecere în rezervă, în considerarea nivelului de clasificare acordat actului menţionat, în fapt acestuia i s-au adus la cunoştinţă elementele acestui act. Astfel, contestatorul susţine că instanţa de recurs a pierdut din vedere faptul că la dosarul cauzei se află dovada declasificării ordinului de trecere în rezervă, astfel că soluţia pronunţată este o eroare materială.
În drept contestaţia în anulare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
3. Deşi prezenţi în instanţă intimaţii nu au formulat întâmpinare, în condiţiile art. 320 alin. (2) C. proc. civ.
4. Considerentele şi soluţia asupra contestaţiei în anulare
Contestaţia în anulare de faţă, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, faţă de temeiul de drept invocat şi raportat la motivele înfăţişate de contestator, în considerarea celor ce urmează:
În primul rând, Înalta Curte reaminteşte că, contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată doar pentru motivele limitativ şi strict prevăzute de lege şi care nu presupune o rejudecare a recursului.
3.1 Potrivit art. 318 teza I C. proc. civ., contestaţia în anulare specială este admisibilă numai dacă hotărârea instanţa de recurs este rezultatul unei greşeli materiale, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului.
În primul rând, Înalta Curte consideră necesar a sublinia, în acest context, faptul că hotărârea judecătorească trebuie analizată în întregul său pentru că o analiză trunchiată şi izolată a fiecărei fraze expuse în considerente poate conduce la confuzii şi implicit la conturarea unor concluzii eronate, cum este cazul şi în cauza dedusă judecăţii.
Totodată, Înalta Curte reaminteşte că greşelile instanţei de recurs care deschid calea contestaţiei în anulare, sunt greşeli de fapt de natură a conduce la pronunţarea unei soluţii eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecăţii, ceea ce nu poate fi reţinut în cauză.
Astfel, faptul că în considerentele hotărârii contestate se apreciază că prima instanţa, în mod corect a reţinut că, deşi reclamantului nu i s-a comunicat o copie a ordinului de trecere în rezervă, în considerarea nivelului de clasificare acordat actului menţionat, nu poate conduce la confirmarea susţinerilor contestatorului, în sensul omisiunii faptului că respectivul înscris a fost declasificat pe parcursul soluţionării cauzei în fond, în condiţiile în care din analiza sistematică a considerentelor rezultă fără echivoc că, instanţa de recurs nu s-a aflat într-o confuzie sub acest aspect, ci a analizat motivele de nelegalitate a hotărârii instanţei de fond invocate prin cererile de recurs prin raportare la epoca faptelor.
Aşadar, este lipsit de orice îndoială faptul că data emiterii ordinul de trecere în rezervă a contestatorului, respectivul înscris era clasificat secret de serviciu, ceea ce a impus comunicarea către contestator nu a ordinului în materialitatea sa ci doar a conţinutului respectivului act juridic unilateral ce a avut ca efect trecerea în rezervă a contestatorului cu achitarea plăţilor compensatorii conform O.G. nr. 7/1998. Sub aspectul comunicării respectivului ordin de trecere în rezervă şi implicit a efectelor juridice produse în persoana contestatorului nu are relevanţă faptul că respectivul înscris a fost declasificat la solicitarea instanţei de fond pe parcursul soluţionării cauzei în fond.
Pe de altă parte, este lesne de observat că prin referirile la greşita apreciere a situaţiei de fapt, contestatorul evocă de fapt greşeli de judecată în procedura de soluţionare a recursului şi nu greşeli materiale în sensul art. 318 C. proc. civ., ceea ce excede cadrului procedurii de soluţionare a unei contestaţii în anulare.
3.2 Totodată, potrivit art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., contestaţia în anulare specială se referă la situaţia în care instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de recurs.
Faţă de formularea clară a textului, contestaţia poate fi exercitată numai dacă instanţa de recurs a omis să analizeze un motiv de recurs cu care a fost investită nu şi atunci când nu au fost analizate punctual toate criticile formulate în dezvoltarea motivelor de recurs. Aşa fiind neexaminarea distinctă a fiecărei critici aferente fiecărui motiv de recurs nu constituie prin ea însăşi, o omisiune în sensul art. 318 C. proc. civ, dacă instanţa a răspuns la motivele de casare printr-un considerent comun.
În cauză, contestatorul, reiterând argumentele expuse prin cererea de recurs, efectuează de fapt o critică a hotărârii instanţei de recurs, prin prisma modului în care aceasta a apreciat calitatea motivării hotărârii instanţei de fond, a analizat materialul probator administrat în cauză precum şi modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiile legale în materie, ceea ce nu poate fi acceptat pe calea contestaţiei în anulare, procedură în care nu poate fi examinată justeţea soluţiei contestate.
Prin urmare, Înalta Curte apreciază că, raportat la exigenţa textului de lege arătat, contestaţia în anulare de faţă nu poate fi primită, faţă de împrejurarea că din considerentele deciziei contestate rezultă cu claritate că instanţa de recurs, când s-a pronunţat asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârii prin care instanţa de fond a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamant, a analizat hotărârea instanţei de fond prin prisma exigenţelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a analizat legalitatea şi efectele actului juridic dedus judecăţii, respectiv Ordinul DP228 din 18 septembrie 1998, prin prisma dispoziţiilor legale în materie şi a criticilor formulate de recurent, a conchis asupra pronunţării hotărârii recurate cu corecta interpretare şi aplicare a dispoziţiilor O.G. nr. 7/1998 în persoana recurentului.
În condiţiile în care, instanţa de recurs a constatat, în baza unui raţionament juridic de sinteză, faptul că Ordinul nr. DP228 din 18 septembrie 1998 a avut ca efect trecerea recurentului în rezervă, cu beneficiul drepturilor prevăzute de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 7/1998, nu mai era necesar s-ă răspundă punctual şi detaliat tuturor argumentelor expuse de recurent în legătură cu comunicarea, calificarea şi efectele juridice ale respectivului act administrativ.
În consecinţă, constatând că în cauză nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondată contestaţia în anulare, dedusă prezentei judecăţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul C.C. împotriva deciziei nr. 122 din 13 ianuarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5307/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5337/2012. Contencios → |
|---|
