ICCJ. Decizia nr. 1209/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1209/2012
Dosar nr. 10166/84/2010/a1
Şedinţa publică de la 7 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea ce formează obiectul Dosarului nr. 10166/84/2010 al Tribunalului Sălaj, Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău a chemat în judecată pe V.A.M., solicitând obligarea pârâtei la restituirea sumei de 668 RON reprezentând drepturi salariale acordate necuvenit.
Acţiunea a fost admisă astfel cum a fost formulată prin Sentinţa civilă nr. 2180 din 4 aprilie 2011, împotriva căreia a declarat recurs reclamanta.
Prin încheierea din 12 octombrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a dispus sesizarea secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a aceleiaşi instanţe cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a prevederilor art. 19 alin. (2) teza a II-a din H.G. nr. 281/1993, invocată de V.A.M., care a susţinut că acestea sunt contrare Constituţiei, Legii nr. 14/1991, Legii nr. 2/1991, Legii nr. 10/1972, O.G. nr. 137/2000, ale Legii nr. 53/2003 şi ale O.U.G. nr. 115/2004.
Prin Sentinţa civilă nr. 671 din 15 noiembrie 2011, această din urmă instanţă a admis excepţia şi a constatat nelegalitatea prevederilor art. 19 alin. (2) teza a II-a din H.G. nr. 281/1993.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut în esenţă că nu există nicio raţiune obiectivă şi rezonabilă pentru instituirea unui tratament diferenţiat, discriminatoriu, în privinţa salarizării categoriilor profesionale avute în vedere de art. 19 alin. (2) din H.G. nr. 281/1993.
Astfel, instanţa a constatat că prin textul în discuţie se stabileşte o măsură discriminatorie faţă de personalul medico-sanitar în raport cu profesorii, în cazul cărora, potrivit tezei I a aceluiaşi art. 19 alin. (2) se prevede ca, în ipoteza cumulului de funcţii, salarizarea corespunzătoare funcţiei didactice îndeplinite să aibă în vedere vechimea în învăţământ şi gradul didactic obţinut.
În acelaşi timp, pentru personalul medico-sanitar, prevederile a căror nelegalitate s-a invocat stabilesc salariul la nivelul de bază al postului prin cumul şi nu la nivelul echivalent al postului ocupat în condiţii normale.
Sub acest aspect, instanţa de fond a constatat că prin hotărârea de guvern s-a introdus un sistem de salarizare discriminator în caz de cumul de funcţii, contrar normelor constituţionale şi prevederilor legale în vigoare la data adoptări H.G. nr. 281/1993, care recunoşteau dreptul la salarizare în raport cu cantitatea, calitatea şi importanţa socială a muncii.
În acest sens, instanţa a făcut referire la dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, art. 1 din Legea nr. 14/1991, art. 1 din Legea nr. 2/1991, art. 19 lit. b) din Legea nr. 10/1972 - C. muncii şi art. 88 din Legea nr. 10/1971.
Împotriva sentinţei a declarat recurs Guvernul României, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, pârâtul a invocat inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate, întrucât se referă la un act administrativ cu caracter normativ, pentru anularea căror prevederi părţile au la îndemână acţiunea prevăzută de art. 11 alin. (2) pct. 4 din Legea nr. 554/2004 şi nu dispoziţiile art. 4 alin. (1) din lege, care sunt aplicabile exclusiv actelor administrative individuale.
Pe fondul excepţiei de nelegalitate, pârâtul a arătat că soluţia adoptată este eronată, instanţa de fond verificând legalitatea hotărârii de guvern prin raportare în principal la evenimente legislative ulterioare O.G. nr. 137/2000, Legea nr. 53/2003 şi O.U.G. nr. 115/2004 şi nu faţă de normele cu forţă juridică superioară în vigoare la data emiterii H.G. nr. 281/1993.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis şi a se dispune modificarea sentinţei, admiterea cererii de intervenţie şi respingerea excepţiei de nelegalitate ca neîntemeiată.
Astfel, prima critică referitoare la inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate este nefondată, în procedura prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004 fiind vizate actele administrative unilaterale, care pot fi atât cu caracter individual, cât şi normativ, având în vedere că pentru această din urmă categoria nu există un termen pentru promovarea acţiunii judiciare, precum şi principiul general de drept conform căruia tot ceea ce este permis pe cale de acţiune este permis şi pe cale de excepţie.
Referitor la criticile vizând fondul excepţiei, pe calea procedurii prevăzute la art. 4 din Legea nr. 554/2004 poate fi cercetată conformitatea unui act administrativ faţă de normele cu forţă juridică superioară, în vigoare la data emiterii actului a cărui nelegalitate se invocă şi nu prin raportare la reglementări legislative ulterioare.
În acest sens, art. 4 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ prevede expres că în cazul în care excepţia de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la data emiterii actului administrativ.
Or, în cauză, parte din actele normative în raport de care V.A.M. a invocat nelegalitatea prevederilor art. 19 alin. (2) teza a II-a din H.G. nr. 281/1993 sunt ulterioare adoptării acesteia, neputând avea efecte asupra actului administrativ contestat.
H.G. nr. 281/1993 a fost emisă în baza şi în executarea Legii salarizării nr. 14/1991, nefăcându-se dovada că dispoziţiile invocate ca fiind nelegale ar fi contrare actului normativ sus-menţionat, ori altor reglementări cu forţă juridică superioară în vigoare la acea dată
Astfel, Legea nr. 14/1991 conţinea dispoziţii imperative, constituind cadrul general al sistemului de salarizare, în vigoare până la adoptarea Legii nr. 330/2009, potrivit art. 4 alin. (3) stabilirea salariilor pentru personalul unităţilor bugetare fiind în sarcina Guvernului, cu consultarea sindicatelor.
Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 2/1991, orice persoană putea cumula mai multe funcţii, având dreptul de a primi salariul corespunzător pentru fiecare.
Prin H.G. nr. 281/1993, emisă în baza prevederilor Legii nr. 14/1991, s-a stabilit în detaliu salarizarea pentru domeniile specifice reglementate, unităţi de învăţământ, de cercetare ştiinţifică şi de proiectare, unităţi sanitare şi de asistenţă socială, de cultură şi alte unităţi finanţate de la bugetul naţional, inclusiv în situaţia cumulului de funcţii de către persoanele din aceeaşi unitate.
În sentinţa recurată se citează dispoziţiile unor acte normative în vigoare la data adoptării H.G. nr. 281/1993, fără a se arăta în concret care sunt dispoziţiile legale încălcate prin textul a cărui nelegalitate s-a invocat pe cale de excepţie.
Nu se poate susţine nici aspectul privind instituirea unui sistem de salarizare discriminator în caz de cumul de funcţii pentru personalul medico-sanitar, prin raportare la personalul din învăţământ, reglementarea diferenţiată a salarizării necontravenind prevederilor constituţionale, întrucât principiul egalităţii în drepturi nu înseamnă uniformitate, astfel încât la situaţii diferite se justifică instituirea unui tratament juridic diferenţiat.
În raport de cele expuse mai sus, Curtea va admite recursul formulat şi va modifica sentinţa atacată în sensul respingerii excepţiei de nelegalitate ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Guvernul României, împotriva Sentinţei civile nr. 671 din 15 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată în sensul că respinge excepţia de nelegalitate formulată de reclamanta V.A.M., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1198/2012. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 1342/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
