ICCJ. Decizia nr. 1192/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1192/2012
Dosar nr. 259/2/2011
Şedinţa publică de la 6 martie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Cererea de chemare în judecată.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 12 ianuarie 2011 sub nr. 259/2/2011, reclamanta SC G.P. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Deciziei nr. 330 din 15 noiembrie 2010 prin care a fost suspendată soluţionarea cauzei înregistrată sub nr. 956279/29 ianuarie 2010 şi obligarea pârâtei la emiterea unei decizii pe fond asupra contestaţiei formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. 332 din 29 decembrie 2009 şi a raportului de inspecţie fiscală din 29 decembrie 2009.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că, prin cererea înregistrată sub nr. 956279/29 ianuarie 2010 la registratura pârâtei, SC G.P. SRL a solicitat admiterea contestaţiei formulate şi, pe cale de consecinţă, anularea în tot a Deciziei de impunere nr. 332 din 29 decembrie 2009 şi a Raportului de inspecţie fiscală din 29 decembrie 2009, anularea dreptului de deducere a TVA în sumă totală de 13.249.924 RON, rambursarea acestei sume, precum şi anularea obligaţiei de plată a sumei de 56.902 RON stabilită suplimentar cu titlu de TVA colectată, anularea obligaţiei de plată a penalităţilor în sumă de 5.330.953 RON.
Prin Decizia nr. 330 din 15 noiembrie 2010, pârâta a suspendat soluţionarea cauzei, reţinând că au fost sesizate organele de urmărire penală cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unor infracţiuni care ar avea înrâurire asupra soluţiei fiscale.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 4404 din 24 iunie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamatei şi a anulat Decizia nr. 330 din 15 noiembrie 2010 obligând intimata să soluţioneze contestaţia pe fond.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin Decizia nr. 330 din 15 noiembrie 2010 Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, a decis suspendarea soluţionării contestaţiei administrative formulată de SC G.P. SRL referitoare la suma totală de 18.637.779 RON (TVA şi accesorii), întrucât s-a apreciat a fi incident art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, potrivit căruia: „Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă”.
Curtea a reţinut că din adresa nr. 106/P/2009 emisă la data 08 iunie 2011 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie rezultă că a fost începută urmărirea penală faţă de terţe persoane, fosta SC P.T. SRL fiind unul din furnizorii de cereale ai petentei în trecut.
În funcţie de aceste date, prima instanţă a considerat, respectând prezumţia de nevinovăţie, că nu se poate aprecia că petenta ar fi săvârşit fapte penale. În plus, Parchetul nu a constatat până la data soluţionării cauzei existenţa indiciilor săvârşirii unor infracţiuni, ancheta fiind în faza actelor premergătoare urmăririi penale în privinţa petentei.
De altfel Curtea a reţinut că art. 214 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 este foarte flexibil, lăsând o putere mare de apreciere organelor fiscale, care însă nu pot evalua indiciile temeinice privind săvârşirea unei infracţiuni din punct de vedere penal la fel ca un procuror.
Expresia legală “poate suspenda, prin decizia motivată”, aşa cum arată şi petenta, reprezintă o opţiune de exercitat, nu o obligaţie.
Curtea a reţinut că nu se produce nici un prejudiciu material dacă această contestaţie fiscală este soluţionată pe fond, prin respingerea sa ori prin admitere.
În plus, ancheta penală îşi urmează cursul, iar dacă s-ar definitiva printr-un rechizitoriu şi eventual o condamnare definitivă, sumele de bani eventual deduse ca TVA pot fi recuperate printr-un act emis de organele fiscale, creanţele fiscale fiind prescriptibile în 5 ani, respectiv 10 ani [ art. 91 alin. (1) şi (3) C. proc. fisc.: dreptul de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 10 ani în cazul în care acestea rezultă din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală ] .
În fine, Curtea a constatat că nu se impune suspendarea soluţionării contestaţiei, atâta timp cât, de la sesizarea D.N.A. şi până la data de 08 iunie 2011, procurorii nu au apreciat că există indicii temeinice de săvârşire a unei infracţiuni în sarcina petentei sau reprezentanţilor săi.
3.Criticile recurentei-pârâte
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut că instanţa de fond în mod eronat a admis acţiunea, reţinând că Parchetul nu a constatat nici până la data soluţionării cauzei indiciile săvârşirii unor infracţiuni, ancheta aflându-se în faza actelor premergătoare urmăririi penale în privinţa petentei, însă legea nu prevede obligativitatea începerii urmării penale a reprezentanţilor societăţii, în speţă fiind îndeplinită cerinţa existenţei indiciilor săvârşirii unor infracţiuni.
Recurenta a învederat că instanţa de fond nu a ţinut cont că între stabilirea obligaţiilor bugetare prin Decizia de impunere nr. 332 din 22 decembrie 2009 şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite de reprezentanţii societăţii există o strânsă interdependenţă de care depinde soluţionarea contestaţiei în calea administrativă de atac.
S-a precizat că interdependenţa invocată constă în faptul că în cauză se pune problema realităţii operaţiunilor economice desfăşurate de intimată, tranzacţiile respective cu cereale fiind suspectate a fi fictive, ca şi provenienţa bunurilor ce au făcut obiectul livrărilor, motiv pentru care s-au făcut sesizări penale în baza Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, fiind înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie Dosarul penal nr. 106/P/2009 în care se efectuează acte premergătoare faţă de reprezentanţii a patru firme comerciale, între care şi intimata.
A concluzionat recurenta că nu pot fi avute în vedere susţinerile instanţei de fond potrivit cărora „sumele de bani deduse ca TVA pot fi recuperate printr-un act emis de organele fiscale”, atâta timp cât nu se clarifică problema realităţii operaţiunilor desfăşurate de societatea intimată, invocându-se în acest sens decizii de practică judiciară, precum şi considerente ale Curţii Constituţionale privind întâietatea rezolvării acţiunii penale faţă de cea civilă şi autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive a instanţei penale cu privire la existenţa unei fapte cu caracter penal, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia - Decizia nr. 449/2004 a Curţii Constituţionale.
Recurenta a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii reclamantei.
4. Apărările intimatei
Intimata a prin întâmpinarea depusă la dosar în temeiul dispoziţiilor art. 308 pct. 2 C. proc. civ. şi prin reprezentantul său în instanţă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
5.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
a) Situaţia de fapt
Prin Decizia de impunere nr. 332 din 22 decembrie 2009 şi Raportul de inspecţie fiscală din 29 decembrie 2009 întocmite de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili s-au stabilit în sarcina reclamantei-intimate obligaţii bugetare suplimentare, din care aceasta a contestat suma de 18.637.781 RON, reprezentând TVA neadmisă la deducere în valoare de 8.683.388 RON, majorări de întârziere în valoare de 5.330.953 RON, TVA stabilită suplimentar de plată în valoare de 4.623.438 RON.
Împotriva acestei decizii s-a formulat contestaţie de către intimata-reclamantă înregistrată la sediul recurentei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sub nr. 956279/29 ianuarie 2010, iar prin Decizia nr. 330 din 15 noiembrie 2010 s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei până la pronunţarea unei soluţii pe latura penală.
Legislaţia aplicabilă
C. proc. fisc.:
Art. 205 - (1) Împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie potrivit legii. Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condiţiile legii.
Art. 214 - (1) Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când:
a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă;
În ceea ce priveşte legalitatea deciziei de suspendare
Din analiza dispoziţiilor legale relevante menţionate anterior rezultă că potrivit art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., suspendarea soluţionării contestaţiilor se poate dispune dacă organul care a efectuat controlul a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni, care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce ar urma să fie dată în procedura administrativă.
În speţă, urmare a suspiciunilor de evaziune fiscală privind tranzacţii fictive cu cereale efectuate de 4 societăţi între care şi intimata-reclamantă SC G.P.R. SRL, Direcţia de Coordonare Inspecţie Fiscală, prin adresa nr. 802132/29 mai 2009 şi Nota din 27 aprilie 2009 a transmis sesizări Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie care a înregistrat Dosarul penal nr. 106/P/2009 din data de 13 mai 2009.
Cu adresa nr. 876/C/4 iunie 2009 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a comunicat că în Dosarul nr. 106/P/2009 se efectuează acte premergătoare faţă de reprezentanţii celor 4 firme, între care şi intimata, sub aspectul comiterii infracţiunilor prevăzute de art. 8 şi 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
Ultimele relaţii au fost comunicate instanţei de judecată în legătură cu stadiul cercetărilor penale din dosarul menţionat anterior la data 8 iunie 2011 prin care s-a precizat că s-a început urmărirea penală prin rezoluţia din 2 februarie 2011 faţă de învinuitul V.I. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi persoana juridică SC F.I.R.G. SRL fostă SC P.T. SRL pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de acelaşi text.
În concluzie, rezultă că de aproape 3 ani de zile, de când au fost sesizate organele de cercetare penală faţă de societatea intimată sau reprezentanţii acesteia nu s-a depăşit faza actelor premergătoare.
În aceste condiţii se apreciază că nu se mai justifică suspendarea contestaţiei administrative dispusă în baza textului art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., deoarece timp de trei ani de zile nu s-au concretizat în nici un fel indiciile săvârşirii vreunei infracţiuni, de către intimată sau reprezentanţii acesteia, care să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluţionării contestaţiei formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 332/2009.
Curtea Constituţională în Decizia nr. 449/2004 privind măsura suspendării contestaţiei administrative a precizat că scopul suspendării îl constituie tocmai verificarea existenţei sau a inexistenţei infracţiunii cu privire la care instanţa are unele "indicii", însă, atâta timp cât suspendarea se prelungeşte o perioadă destul de îndelungată de timp, iar cercetările penale nu au depăşit faza actelor premergătoare, nerezultând săvârşirea unor fapte penale, este afectat dreptul intimatei la un proces echitabil, încălcându-se termenul rezonabil de soluţionare a contestaţiei administrative, măsura suspendării căpătând un caracter excesiv, disproporţionat faţă de recurentă, prin majorarea accesoriilor şi incertitudinea situaţiei fiscale.
De altfel este şi în interesul organelor fiscale de a clarifica dacă şi ce sume datorează intimata bugetului de stat.
Astfel fiind, constatând că nu sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocate de reclamantă, instanţa aplicând corect legea în funcţie de circumstanţele speciale ale cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, Înalte Curte va respinge recursul pârâtei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Sentinţei nr. 4404 din 24 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1190/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1198/2012. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
