ICCJ. Decizia nr. 1223/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1223/2012
Dosar nr. 1012/36/2011
Şedinţa publică de la 7 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 7 septembrie 2011, reclamantul S.I. a chemat în judecată A.N.A.F. şi A.N.V., solicitând suspendarea executării ordinelor din 4 iulie 2011, a preavizului din 5 iulie 2011, a preavizului de testare profesională şi a ordinului din 2 august 2011.
În motivarea acţiunii, reclamantul a învederat că prin ultimul act menţionat a fost eliberat din funcţia de inspector principal la D.R.V. Constanţa, urmare a noii structuri organizatorice şi a noului stat de funcţii aprobate prin ordinele nr. 2406 şi 2407/2011, acte emise de preşedintele A.N.A.F. care însă, nu au fost publicate în M. Of. pentru a putea produce efecte juridice în mod legal.
Reclamantul a invocat nelegalitatea celor două ordine emise la 4 iulie 2011 din punctul de vedere al organizării examenului de testare profesională desfăşurat în perioada 18 - 29 iulie 2011 pentru ocuparea funcţiilor publice vacante.
Referitor la cererea de suspendare a executării actelor administrative contestate, reclamantul a arătat că sunt îndeplinite cerinţele art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente, existând o îndoială serioasă şi legitimă asupra legalităţii ordinelor, precum şi riscul producerii unor prejudicii materiale.
Prin Sentinţa civilă nr. 352 din 20 octombrie 2011, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile lipsei de obiect şi a inadmisibilităţii cererilor formulate de pârâte privind suspendarea executării ordinelor din 4 iulie 2011 şi a rezultatului examenului de testare profesională.
De asemenea, a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare a executării preavizului, precum şi ca nefondată cererea de suspendare a executării Ordinelor nr. 2406 şi 2407/2011, respectiv a ordinului din 2 august 2011.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că preavizul nu poate fi supus controlului de legalitate în procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004, nereprezentând un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Referitor la ordinele contestate, instanţa a constatat că nu sunt întrunite cerinţele art. 15 cu referire la art. 14 din acelaşi act normativ, întrucât motivele prezentate de reclamant privind nelegalitatea actelor presupun cercetarea fondului cauzei, iar riscul producerii unei pagube iminente nu a fost demonstrat.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul S.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, reclamantul a învederat că instanţa de fond a reţinut în mod eronat că nu ar fi îndeplinită condiţia cazului bine justificat, cât timp s-a demonstrat aparenţa de nelegalitate a Ordinelor nr. 2406 şi 2407/2011 care nu au respectat dispoziţiile art. 100 din Legea nr. 188/1999 şi art. 38 şi 39 din H.G. nr. 611/2008.
De asemenea, reclamantul a invocat nelegalitatea preavizului, emis anterior iminenţei încetării raporturilor de serviciu, precum şi cea a Ordinului nr. 7429/2011 care încalcă prevederile art. 99 şi 104 din Legea nr. 188/1999.
Reclamatul a mai arătat că Ordinele nr. 2406 şi 2407/2011, deşi având caracter normativ, nu au fost publicate în M. Of. pentru a putea produce efecte, aspect ce justifică măsura suspendării executării, fără a fi necesară o analiză în fond a acestor acte administrative.
Referitor la riscul producerii unei pagube iminente, reclamantul a precizat că prin lipsirea sa de drepturile salariale cuvenite, va suferi un prejudiciu material cert.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, apare ca neîntemeiată critica privind aparenta nelegalitate a Ordinelor Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2406 şi 2407/2011 privind aprobarea structurilor organizatorice şi statului de funcţii din cadrul aparatului central al Autorităţii Naţionale a Vămilor şi al structurilor teritoriale subordonate, în raport de nepublicarea în M. Of.
Actele administrative normative cuprind reglementări de principiu cu caracter obligatoriu, formulate în abstract, în vederea aplicării la un număr nedeterminat de persoane, iar actele individuale sunt manifestări de voinţă care creează modifică, desfiinţează drepturi şi obligaţii în beneficiul sau în sarcina uneia sau mai multor persoane dinainte determinate.
Cele două ordine în discuţie se adresează doar personalului angajat în structurile A.N.V., deci unui număr limitat de subiecţi de drept, astfel încât, cel puţin în aparenţă, au caracter individual, nefiind supuse publicării în M. Of.
Referitor la aspectele privind nerespectarea unor prevederi din Legea nr. 188/1999 şi din normele de organizare şi dezvoltare a carierei funcţionarilor publici care, în opinia reclamantului, ar răsturna prezumţia de legalitate a actelor administrative contestate, Curtea reţine că acestea constituie împrejurări ce nu pot fi analizate decât cu ocazia judecării fondului litigiului în cererea de anulare şi asupra cărora nu se pot face aprecieri în cadrul procedurii de examinare sumară impusă de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Curtea constată că nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, astfel cum este definită această noţiune de art. 2 lit. t) din aceeaşi lege, nici cu privire la preavizul nr. X/2011 şi la Ordinul nr. 7429 din 2 august 2011 privind încetarea raportului de serviciu al reclamantului, justificarea reducerii postului urmare a aplicării H.G. nr. 565/2011, fiind, de asemenea, o chestiune de fond.
Referitor la cerinţa prevenirii unei pagube iminente, instanţa de fond a reţinut în mod justificat că nu este îndeplinită, susţinerea reclamantului privind lipsa veniturilor salariale nefăcând dovada existenţei prejudiciului material, astfel cum este definit de art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de S.I. împotriva Sentinţei civile nr. 352 din 20 august 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1219/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1228/2012. Contencios → |
|---|
