ICCJ. Decizia nr. 1215/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1215/2012
Dosar nr. 517/45/2010
Şedinţa publică de la 7 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 29 aprilie 2010, reclamanţii I.G., D.G. şi S.A. au chemat în judecată C.C.S.D., solicitând anularea parţială a Deciziei nr. 7458 din 29 ianuarie 2010 sub aspectul cuantumului despăgubirilor stabilit la suma de 115.500 RON, învederând că valoarea reală este peste 200.000 dolari S.U.A.
În motivarea cererii, reclamanţii au învederat că raportul de evaluare întocmit la 29 ianuarie 2010 le-a fost comunicat doar în sinteză şi nu în forma completă, astfel încât au formulat obiecţiuni abia la 2 decembrie 2010, însă nici după refacerea lucrării evaluarea nu este corectă.
Prin Sentinţa civilă nr. 164 din 5 mai 2011 Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea şi a dispus anularea Deciziei nr. 7458 din 29 ianuarie 2010 şi obligarea pârâtei la emiterea unui nou titlu de despăgubire, precum şi la 4,3 RON cheltuieli de judecată.
Instanţa a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la emiterea unui nou titlu de despăgubiri pentru valoarea de 200.000 dolari S.U.A.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut în esenţă că actul atacat are la bază un raport de evaluare întocmit cu încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare, fiind necesară refacerea lucrării doar de către societatea de expertiză autorizată.
Referitor la cererea de cheltuieli de judecată instanţa a respins solicitarea reclamanţilor de obligare a pârâtei la contravaloarea onorariului de avocat, pe considerentul că dovada plăţii s-a depus după dezbateri.
Împotriva sentinţei au declarat recurs atât reclamanţii I.G., D.G. şi S.A., cât şi pârâta C.C.S.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, reclamanţii au învederat că instanţa de fond a greşit, prin nepronunţarea asupra cuantumului despăgubirilor cuvenite la valoarea stabilită de expertiza tehnică judiciară efectuată în cauză, de 307.800 RON, respectiv în echivalent 108.000 dolari S.U.A.
Reclamanţii au criticat sentinţa şi sub aspectul respingerii cererii de cheltuieli de judecată, constând în onorariul de avocat şi cel de expertiză.
În recursul formulat de pârâtă s-a arătat că instanţa de fond a apreciat în mod eronat că raportul de evaluare a fost întocmit parţial cu nerespectarea dispoziţiilor legale, respectiv Legea nr. 247/2005, H.G. nr. 1095/2005 şi Legea nr. 10/2001, fără a ţine cont de faptul că reclamanţii nu au formulat obiecţiuni, titlul de despăgubire fiind emis la valoarea stabilită în raport, de 115.500 RON.
De altfel, a precizat pârâta ulterior, în urma obiecţiunilor formulate de reclamanţi în instanţă, societatea de evaluări R. SA a efectuat un nou raport de evaluare.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul declarat de reclamanţi este întemeiat numai sub aspectul cererii de cheltuieli de judecată, în timp ce recursul formulat de pârâtă este nefondat, urmând a fi respins.
Astfel cum a reţinut instanţa de fond, stabilirea cuantumului despăgubirilor ca măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv, ce nu pot fi restituie în natură se face, potrivit art. 16 alin. (6) şi (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, de către evaluatorul sau societatea desemnată de C.C.S.D. care, pe baza raportului de evaluare, va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Potrivit H.G. nr. 1095/2005, pe tot parcursul desfăşurării procedurii de evaluare de specialitate, persoanele îndreptăţite pot fi asistate de un evaluator ales - posibilitate pe are reclamanţii au ignorat-o, iar după întocmirea raportului de evaluare pot formula obiecţiuni, comunicarea lucrării fiind obligatorie.
În cauză, astfel cum a reţinut instanţa de fond, raportul de evaluare în formă completă nu a fost comunicat reclamanţilor, aceasta formulând obiecţiuni în timpul judecării cauzei ce au fost transmise de către pârâtă societăţii de evaluare R. SA, care - după cum afirmă pârâta - a întocmit un nou raport considerând că, în mod eronat, s-a utilizat o suprafaţă diferită construită desfăşurată.
În aceste împrejurări, apare ca justificată soluţia de anulare a Deciziei nr. 7458 din 29 ianuarie 2010 şi de obligare a pârâtei la emiterea unei noi decizii reprezentând titlu de despăgubire, după refacerea raportului de evaluare de către societatea de evaluatori autosesizată.
Sub acest aspect, critica formulată de pârâtă este neîntemeiată, recursul declarat urmând a fi respins ca nefondat.
Curtea constată de asemenea că nu este întemeiată nici critica adusă sentinţei de către reclamanţi, care au solicitat ca despăgubirile să fie stabilite în cuantumul prevăzut în expertiza tehnică în construcţii efectuată în cauză.
Astfel, această expertiză a fost întocmită de către un expert tehnic care nu este membru al unei asociaţii recunoscută ca fiind de utilitate publică, astfel cum impun dispoziţiile art. 3 lit. d) din Titlul VII Legea nr. 247/2005.
Potrivit acestor prevederi, evaluator este persoana fizică sau juridică cu experienţă semnificativă în domeniu, competentă în evaluare pe piaţa proprietăţilor imobiliare, care cunoaşte, înţelege şi poate pune în aplicare în mod corect acele metode şi tehnici recunoscute care sunt necesare pentru efectuarea unei evaluări credibile în conformitate cu Standardele Internaţionale de Evaluare şi care este membru al unei asociaţii naţionale de evaluare recunoscută, ca fiind de utilitate publică, având calitatea de evaluator independent.
Recursul reclamanţilor urmează însă a fi admis sub aspectul soluţionării cererii de cheltuieli de judecată.
În această materie, potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, iar în conformitate cu art. 274 alin. (3) din acelaşi cod, instanţa de judecată are dreptul de a micşora onorariul de avocat, în raport de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat.
În cauză, reclamanţii au beneficiat pe parcursul judecăţii în fond de asistenţă juridică calificată, complexă sub aspectul pregătirii apărării şi a volumului efectiv de muncă, cauza având un anumit grad de dificultate.
Având în vedere însă şi dispoziţiile art. 276 C. proc. civ., acţiunea fiind admisă numai în parte şi totodată fiind respinsă cererea de stabilire a despăgubirilor potrivit concluziilor expertizei tehnice judiciare, Curtea va acorda cu titlu de cheltuieli de judecată la instanţa de fond prin apreciere, suma de 2.000 RON, neavând relevanţă împrejurarea că dovada onorariului de avocat a fost prezentată după închiderea dezbaterilor, în termenul de pronunţare, în raport şi de prevederile art. 2812 C. proc. civ. care permit completarea hotărârii asupra unei cereri accesorii.
În raport de considerentele expuse mai sus Curtea va admite recursul reclamanţilor şi va modifica în parte sentinţa, numai în sensul obligării pârâtei la 2.000 RON cheltuieli de judecată în primă instanţă, urmând a menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii.
Admiţând recursul formulat de reclamanţi, numai sub aspectul cheltuielilor de judecată, Curtea va stabili prin apreciere şi cuantumul sumei ce va fi acordată cu acelaşi titlu în faza de recurs, respectiv 2.700 RON în care se includ şi cheltuielile de transport.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de I.G., D.G. şi S.A. împotriva Sentinţei civile nr. 164 din 5 mai 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în parte, sentinţa atacată în sensul că obligă pârâta C.C.S.D. la plata către reclamanţi a sumei de 2.000 RON, cheltuieli de judecată, în primă instanţă.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Respinge ca nefondat recursul declarat de Statul-Român-C.C.S.D., împotriva aceleiaşi sentinţe.
Obligă pârâta C.C.S.D. la 2.700 RON cheltuieli de judecată către reclamanţi, efectuate în recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1203/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 152/2012. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
