ICCJ. Decizia nr. 1228/2012. Contencios

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1228/2012

Dosar nr. 9047/2/2009

Şedinţa publică de la 7 martie 2012

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată, reclamanta A.N.Î.F. - Sucursala Teritorială Argeş - Buzău, a formulat contestaţie împotriva deciziei din 22 mai 2009 emisă de pârâta A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.

Prin Sentinţa civilă nr. 4566 din 17 noiembrie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantei A.N.Î.F. - Sucursala Teritorială Argeş - Buzău, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din Cadrul A.N.A.F., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că reclamanta poate primi subvenţii de la bugetul de stat numai pentru acoperirea cheltuielilor necesare desfăşurării activităţii (cheltuieli de investiţii, administrative, materiale şi de personal, necesare exploatării, întreţinerii, reparaţiilor şi administrării amenajărilor de îmbunătăţiri funciare, respectiv costul prestărilor de servicii şi/sau lucrărilor executate) nu şi pentru taxele aferente acestor cheltuieli astfel cum, în mod eronat, a considerat societatea, TVA neputând fi acoperită din sumele primite cu titlu de subvenţie.

În ceea ce priveşte faptul că reclamanta ar fi o persoană impozabilă cu regim mixt în sensul art. 147 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, potrivit înscrisurilor aflate la dosar, instanţa de fond a constatat că reclamanta nu a realizat operaţiuni scutite fără drept de deducere, aşa cum sunt precizate la art. 141 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Instanţa de fond a mai reţinut că reclamanta nu efectuează achiziţii pentru care nu se cunoaşte destinaţia întrucât achiziţiile efectuate de aceasta sunt justificate şi le este clar cunoscută destinaţia, ele generând cheltuieli stabilite pe baza planurilor tehnice şi a contractelor încheiate cu furnizorii, iar decontul justificativ de cheltuieli se întocmeşte lunar, pe baza situaţiilor de lucrări şi a facturilor emise de furnizori.

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta A.N.Î.F. - Sucursala Teritorială Argeş - Buzău a formulat declaraţie de recurs, fără a preciza motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că recursul este nul.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a constatat că prezenta cerere de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Potrivit acestor dispoziţii: "cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Este adevărat că recurenta, prin cererea formulată, a precizat că va depune motivele de recurs, însă până la primul termen de judecată, respectiv 7 martie 2012 nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală.

De asemenea, conform dispoziţiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ., "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor în care instanţa de recurs ar putea reţine din oficiu motive de casare de ordine publică".

Or, în cauză nu există motive de ordine publică, ce ar fi putut fi invocate din oficiu, de către instanţă.

Astfel fiind, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 306 alin. (1) şi art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în raport cu faptul că cererea de recurs formulată, nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se sprijină şi nici dezvoltarea acestora, se va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de A.N.Î.F. - Sucursala Teritorială Argeş - Buzău, împotriva Sentinţei civile nr. 4566 din 17 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2012.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1228/2012. Contencios