ICCJ. Decizia nr. 1247/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1247/2012
Dosar nr. 30547/3/2010
Şedinţa de la 7 martie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta I.P. a solicitat în contradictoriu cu I.N.E.M.R.C.M. anularea raportului de expertiză medicală din 23 noiembrie 2009 şi a Deciziilor nr. 193/2010 şi 642/2010 precum şi a răspunsului comunicat de pârât sub nr. 357/2010.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 2399/2010, verificându-şi din oficiu competenţa materială, a constatat că aceasta nu îi aparţine, deoarece art. 5 din H.G. 1229/2005 prevede că "Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă este instituţie publică cu personalitate juridică şi autonomie ştiinţifică, aflată în subordinea Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale,"
Prevederile legale menţionate anterior stabilesc caracterul de autoritate publică centrală a I.N.E.M.R.C.M.
Potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004 Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Prin Sentinţa civilă nr. 7606 din 14 decembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă a trimis dosarul la Înalta Curte de Casaţie de Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea acestuia.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel a reţinut că Legea nr. 19/2000 prevede la art. 56 alin. (5) posibilitatea de contestare a deciziei casei teritoriale de pensii, dată în soluţionarea contestaţiei la instanţa judecătorească competentă.
Acţiunea în justiţie a fost introdusă la data de 23 iunie 2010 sub imperiul Legii nr. 19/2000 care a fost în vigoare până la data de 1 ianuarie 2011, fiind abrogată de Legea nr. 263/2010.
În prezent, Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii prevede aceeaşi competenţă a tribunalelor pentru jurisdicţia asigurărilor sociale la art. 153 lit. e), f) şi j) ca şi Legea nr. 19/2000.
Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 20 alin. (2) coroborat cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, pentru soluţionarea acestuia.
Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Tribunalului Bucureşti, secţia VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.
Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
Înalta Curte constată că, în cauză, în stabilirea competenţei nu au relevanţă dispoziţiile Legii nr. 554/2004, în raport cu prevederile Legii nr. 19/2000.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a contestat Decizia nr. 193 din 22 februarie 2010, Decizia nr. 642 din 2 iunie 2010, emise de pârâta C.P.M.B. precum şi raportul de expertiză medicală din 23 noiembrie 2009 emis de pârâtul I.N.E.M.R.C.M. şi răspunsul din 24 martie 2010 dat de institut la contestaţia pârâtei împotriva raportului de expertiză medicală.
Conform art. 155 lit. e), f) şi i) din Legea nr. 19/2000: tribunalele specializate în asigurări sociale judecă în primă instanţă modul de stabilire şi plată a pensiilor, a indemnizaţiilor şi a altor drepturi de asigurări sociale şi alte drepturi şi obligaţii de asigurări sociale în temeiul acestei legi şi refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale născute în temeiul prezentei legi.
Potrivit art. 56 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale: "încadrarea sau neîncadrarea într-un grad de invaliditate se face prin decizie emisă de medicul specializat în expertiză medicală şi recuperarea capacităţii de muncă, denumit în continuare medic expert al asigurărilor sociale, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii, însoţită de documentaţia necesară."
Alin. (2) şi (3) ale art. 56 prevăd că "împotriva deciziei emise în condiţiile alin. (1) se poate face contestaţie la casa teritorială de pensii, în termen de 30 de zile de la comunicare", iar "la soluţionarea contestaţiei casa teritorială de pensii consultă I.N.E.M.R.C.M.
Avizul I.N.E.M.R.C.M. este obligatoriu şi rămâne definitiv".
Legea nr. 19/2000 prevede la art. 56 alin. (5) posibilitatea de contestare a deciziei casei teritoriale de pensii, dată în soluţionarea contestaţiei la instanţa judecătorească competentă.
Acţiunea a fost introdusă la data de 23 iunie 2010 sub imperiul Legii nr. 19/2000 care a fost în vigoare până la data de 1 ianuarie 2011, fiind abrogată de Legea nr. 263/2010.
Conform art. 56 alin. (5) din lege coroborat cu art. 155 lit. e), f) şi i) din Legea nr. 19/2000 menţionat anterior rezultă că decizia asupra capacităţii de muncă din 2 iunie 2010 se contestă la tribunalul de asigurări sociale de la sediul emitentului actului şi anume Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Conform art. 17 C. proc. civ. cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
În cauză, cererea principală este anularea Deciziei 642 din 2 iunie 2010 emisă de C.P.M.B., iar cererile accesorii sunt de anulare a celorlalte acte care au stat la baza emiterii acesteia şi anume Decizia nr. 193/2010, răspunsul nr. X/RP/2010 şi raportul de expertiză I.N.E.M.R.C.M. nr. Y/2009.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că soluţionarea în fond a cauzei privind pe I.P., I.N.E.M.C.M. şi Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti este de competenţa Tribunalului Bucureşti, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe I.P., I.N.E.M.C.M. şi Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1230/2012. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 1249/2012. Contencios. Conflict de... → |
|---|
