ICCJ. Decizia nr. 1341/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1341/2012
Dosar nr. 2495/113/2011
Şedinţa publică de la 13 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, reclamantul S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române Bucureşti, solicitând instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care să dispună anularea Dispoziţiei Inspectoratului General al Poliţiei Române din 30 martie 2011, până la soluţionarea acţiunii în anulare a acestui act.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că în urma unui control efectuat la I.P.J. Brăila în luna decembrie 2010 de Corpul de Control al M.A.I., a fost sancţionat cu diminuarea drepturilor salariale cu 10% pe o perioadă de 3 luni cu motivarea că nu şi-a îndeplinit atribuţiile cuprinse în fişa postului.
A susţinut reclamantul că sarcinile şi îndatoririle despre care se vorbeşte în conţinutul dispoziţiei nu i-au fost comunicate niciodată iar fişa postului i-a fost înaintată în momentul efectuării controlului respectiv la data de 9 dec.2010.
Prin Sentinţa nr. 1297 din 01 septembrie 2011, Tribunalul Brăila, secţia comercială şi contencios administrativ, a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei, invocată de pârât prin întâmpinare şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în raport de rangul pârâtei care este o autoritate publică centrală.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, iar prin Sentinţa nr. 400 din 29 noiembrie 2011, instanţa a admis acţiunea formulată de reclamant şi a dispus suspendarea executării Dispoziţiei din 30 martie 2011emisă de Inspectoratul General al Poliţiei Române, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, existând în cauză atât un caz bine justificat, cât şi pericolul producerii unei pagube iminente pentru reclamant.
Instanţa de fond a reţinut că, potrivit susţinerilor reclamantului, fişa postului nu i-a fost comunicată decât în timpul controlului, astfel că nu a avut cunoştinţă de sarcinile şi îndatoririle despre care se vorbeşte în cuprinsul dispoziţiei de sancţionare. În acest context, instanţa a apreciat că aceste afirmaţii urmează a fi verificate în cadrul acţiunii în anulare formulată de reclamant, însă, în cazul în care se dovedesc a fi adevărate, ar putea conduce la admiterea acţiunii.
S-a mai reţinut că reclamantul a făcut dovada formulării acţiunii în anulare, iar paguba iminentă este evidentă, în condiţiile în care dispoziţia va fi pusă în executare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen motivat pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivul de recurs invocat se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greşita aplicare a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în ceea ce priveşte soluţia de admitere a cererii de suspendare a executării Dispoziţiei din 30 martie 2011.
Recurenta arată că în cauză, cererea de suspendare nu îndeplinea condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, atât condiţia existenţei unor cazuri bine justificate cât şi în cea ce priveşte existenţa unei pagube iminente.
În ceea ce priveşte prima condiţie, cea a existenţei unui caz bine justificat se arată că în mod greşit s-a apreciat că această condiţie este îndeplinită în condiţiile în care dispoziţia contestată se bucură de prezumţia de legalitate şi nu există împrejurări de fapt sau de drept de natură a infirma vădit prezumţia de legalitate a dispoziţiei de sancţionare contestată.
În ceea ce priveşte a doua condiţie cea a existenţei unei pagube iminente se arată că în cauză nu este îndeplinită această condiţie faţă de faptul că diminuarea drepturilor salariale are la bază un act administrativ prezumat legal, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate Curtea îl apreciază ca fondat, în cauză sentinţa atacată fiind dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În mod greşit a fost admisă cererea de suspendare a executării Dispoziţiei Inspectoratului General al Poliţiei Române din 30 martie 2011 prin care recurentul a fost sancţionat disciplinar, nefiind îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte posibilitatea suspendării unui act administrativ individual, acesta beneficiază de prezumţia de legalitate, fiind executorie din oficiu.
Pe de altă parte, din dispoziţiile art. 14, cât şi din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepţională care poate surveni exclusiv atunci când acest lucru este prevăzut expres în lege - suspendarea de drept ope legis - ori, când sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege - suspendarea la cererea persoanei vătămate.
Într-adevăr, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond”.
Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.
Noţiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.
În cauză această condiţie nu este îndeplinită instanţa de fond în mod generic reţinând faptul că există o îndoială serioasă cu privire la legalitatea ordinului de sancţionare contestat.
De asemenea, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege, rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu material viitor şi previzibil, greu sau imposibil de reparat, condiţie inexistentă în prezenta cauză. Diminuarea drepturilor salariale a avut la bază un act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată în sensul că va respinge cererea de suspendare, ca nefondată
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Inspectoratul General al Poliţiei Române împotriva Sentinţei nr. 400 din 29 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1334/2012. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1346/2012. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
