ICCJ. Decizia nr. 1346/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1346/2012
Dosar nr. 268/36/2011
Şedinţa publică de la 13 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 134 din 04 mai 2011 a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată din oficiu şi, pe cale de consecinţă, a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta - SC O.T. SA, în contradictoriu cu pârâta - Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că reclamanta a uzat de calea de atac împotriva deciziei A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, în conformitate cu prevederile art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, republicată, text de lege ce se coroborează cu prevederile Legii nr. 554/2004, însă a formulat acţiune la instanţa de judecată direct împotriva actului administrativ de impunere.
În acest context, prima instanţă a apreciat ca inadmisibilă acţiunea prin care se solicită în mod direct anularea raportului de inspecţie fiscală şi a deciziei de impunere, întrucât, potrivit prevederilor art. 218 C. proc. fisc., pot forma obiectul acţiunii în contencios administrativ numai deciziile emise în procedura administrativă de soluţionare a contestaţiilor împotriva acestor acte, conform Titlului IX - „Soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale” - C. proc. fisc.
Procedura de soluţionare a actelor administrativ-fiscale este o procedură administrativă prealabilă, iar nu o jurisdicţie specială administrativă, la care partea poate să renunţe în condiţiile art. 21 alin. (4) din Constituţie şi al art. 6 din Legea nr. 554/2004, aceasta având caracter obligatoriu şi nu facultativ.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs reclamanta SC O.T. SA, criticând-o ca netemeinică şi nelegală.
În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă SC O.T. SA, criticând-o ca netemeinică şi nelegală.
În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a susţinut în esenţă că, în mod greşit instanţa de fond a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată reţinând aplicabilitatea dispoziţiilor art. 205 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, deşi temeiul de drept al promovării cererii îl constituie prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, susţine recurenta că la data introducerii acţiunii, intimata Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa, nu a formulat niciun răspuns la contestaţia depusă depăşind termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 şi în consecinţă, s-a născut dreptul recurentei-reclamante de a sesiza instanţa de contencios administrativ competentă.
Intimata Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând în esenţă că deşi recurenta-reclamantă a uzat de calea de atac prevăzută de art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 înregistrând contestaţia la data de 20 ianuarie 2011, ulterior s-a adresat direct instanţei de judecată, solicitând anularea actului administrativ de impunere.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ. ţinând seama şi de apărările invocate prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat.
Reclamanta s-a adresat direct instanţei de contencios administrativ pentru anularea procesului-verbal de control din data de 4 ianuarie 2011 şi a Deciziei nr. 1 din 4 ianuarie 2011 pentru Regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal, acte întocmite ca urmare a verificării operaţiunii vamale de antrepozitare pentru care s-a depus declaraţia vamală din 20 octombrie 2010, în vederea plasării în regim vamal de antrepozit a cantităţii de 9.990.080 kg motorină, în baza Autorizaţiei de antrepozit vamal din 15 octombrie 2010, fără a aştepta finalizarea procedurii în faţa Direcţiei Generale de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în condiţiile în care conform art. 188 alin. (2) din C. proc. fisc., poate forma obiectul acţiunii în contencios administrativ, decizia emisă de organul fiscal competent în procedura administrativă de contestare a actelor administrativ fiscale.
Într-adevăr, în conformitate cu prevederile art. 175 C. proc. fisc., împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrativ-fiscale, se poate formula contestaţie, potrivit legii.
Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condiţiile legii.
Procedura de soluţionare a acestor contestaţii, reglementată de art. 175 - 188 C. proc. fisc., este o procedură administrativă prealabilă, iar nu o jurisdicţie specială administrativă în sensul art. 21 alin. (4) din Constituţia României, republicată şi a art. 6 din Legea nr. 554/2004.
Curtea Constituţională a statuat în mod constant că dispoziţiile din C. proc. fisc. nu instituie jurisdicţii speciale administrative, în sensul art. 21 alin. (4) din Constituţie, ci reglementează proceduri de recurs administrativ, prin care se lasă posibilitatea organelor care au emis actele administrative atacate sau organelor superioare acestora, de a reveni asupra măsurilor luate sau de a le redimensiona în limitele prevăzute de lege.
Pe de altă parte, art. 7 din Legea nr. 554/2004 instituie obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile de către persoana care se consideră vătămată într-un drept al său, ori într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, anterior sesizării instanţei, chiar şi pentru ipoteza în care legea specială prevede o procedură administrativ jurisdicţională şi nu s-a optat pentru aceasta.
Din perspectiva acestor prevederi legale, rezultă că este obligatorie parcurgerea procedurii prealabile care, având în vedere natura juridică a actului atacat, se impunea a fi efectuată în condiţiile stabilite prin dispoziţiile art. 175 - 188 C. proc. fisc.
Întrucât îndeplinirea acestei proceduri administrative reglementate de Titlul IX - „Soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale” din C. proc. fisc. reprezintă una din condiţiile de admisibilitate a acţiunii în contencios administrativ, având ca obiect anularea actului administrativ fiscal, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 109 alin. (2) C. proc. civ., iar reclamanta nu a înţeles să o urmeze în integralitate, prima instanţă a reţinut în mod corect că se impune respingerea acţiunii ca fiind inadmisibilă.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă SC O.T. SA împotriva Sentinţei civile nr. 134 din 4 mai 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC O.T. SA Constanţa împotriva Sentinţei nr. 134 din 4 mai 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1341/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1350/2012. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
