ICCJ. Decizia nr. 1377/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1377/2012
Dosar nr. 446/64/2011
Şedinţa publică de la 15 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Reclamanta SC T. SRL a chemat în judecată Direcţia Generală a Finanţelor Publice Covasna, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâta să dispună suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. F-CV211 din 31 martie 2011, decizie emisă de pârâtă în ceea ce priveşte suma de 603.415 RON reprezentând contribuţii sociale, impozitul pe venituri din salarii şi majorări de întârziere aferente, până la soluţionarea în primă instanţă a litigiului.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în perioada 16 noiembrie 2010 - 30 martie 2011, organele de inspecţie fiscală au efectuat o inspecţie fiscală parţială asupra unei serii de categorii de obligaţii fiscale datorate de reclamantă, inspecţia având drept scop şi soluţionarea decontului cu suma negativă cu opţiune de rambursare din 20 octombrie 2011, prin care a fost solicitată la rambursare suma de 32.237 RON.
Reclamanta a formulat contestaţie susţinând că în cauză sunt întrunite condiţiile cazului bine justificat şi a pagubei iminente prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 115/F din 1 iunie 2011 a admis acţiunea formulată de reclamantă, dispunând suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F-CV 211 din 31 martie 2011 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Covasna, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că în cauză sunt îndeplinite condiţiile suspendării prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Astfel, motivele invocate de reclamantă, reţine instanţa de fond, se circumscriu acelor împrejurări de natură a crea o serioasă îndoială în privinţa legalităţii actului administrativ.
S-a mai reţinut că şi motivele invocate în susţinerea prejudiciului material şi previzibil dovedesc condiţia pagubei iminente, fapt ce rezultă din balanţa de verificare la 31 decembrie 2011 şi din adresele de înfiinţare a popririi asigurătorii emise de A.F.P. Târgu Secuiesc.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, considerată netemeinică şi nelegală a declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice Covasna, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac se susţine, în esenţă, că nu a fost dovedită îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube pentru a fi admisă cererea de suspendare formulată de intimata-reclamantă.
Se menţionează că instanţa de fond, în mod greşit a reţinut că motivele invocate de societatea reclamantă fac dovada cazului bine justificat fără alte probe şi fără a fi analizate şi argumentele sale din întâmpinare în justificarea soluţiei de respingere a cererii de suspendare.
Se precizează că potrivit art. 105 C. proc. fisc. se poate decide reverificarea unei anumite perioade, iar în susţinerea cazului bine justificat nu poate fi analizat litigiul pe fond cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003.
Recurenta-pârâtă arată şi faptul că în cauză nu a fost făcută dovada producerii unei pagube iminente de natură să justifice suspendarea executării actului administrativ, cu atât mai mult cu cât eventuala executare a sumei stabilite de organul de control în baza unui act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate nu poate fi apreciată ca fiind un prejudiciu în sarcina intimatei-reclamante.
Intimata-reclamantă SC T. SRL a formulat concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că susţinerile privind nelegalitatea actului administrativ fac dovada cazului bine justificat, iar executarea acestuia ar putea determina blocarea activităţii sale cu consecinţe şi în ceea ce priveşte imposibilitatea plăţii salariilor.
3. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, analizând recursul în raport de motivele invocate, de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, de susţinerile părţilor, de dispoziţiile legale incidente, apreciază că acesta este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Instanţa de recurs apreciază că este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. potrivit căruia „hotărârea este lipsită de temei legal şi a fost dată cu aplicarea greşită a legii”.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond”.
Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ întemeiată pe art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanţa de fond trebuie să constate şi să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii cerute de dispoziţiile menţionate, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepţională.
Îndeplinirea condiţiilor cazului bine justificat şi a iminenţei unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza circumstanţelor de fapt şi de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.
Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ.
Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să rezulte cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului.
După cum se constată, prima instanţă soluţionând cererea de suspendare a apreciat în mod eronat că în cauză este îndeplinită condiţia referitoare la „cazul bine justificat”, întrucât intimata-reclamantă nu a reuşit să dovedească împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care să răstoarne prezumţia de legalitate a actelor administrative fiscale a căror suspendare se solicită.
În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.
Intimata-reclamantă, după cum se constată, se rezumă doar la susţineri privind nelegalitatea pe fond a actului administrativ or, în cadrul procedurii suspendării unui act administrativ fiscal este permisă doar cercetarea sumară a aparenţei dreptului legitim vătămat şi nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.
În consecinţă, în mod eronat, prima instanţă a statuat că a fost dovedită îndeplinirea condiţiei referitoare la cazul bine justificat care să conducă la suspendarea executării actelor administrative fiscale în cauză.
Cât priveşte criticile referitoare la îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, astfel cum aceasta este definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte constată, de asemenea, că argumentele reţinute în sentinţa atacată sunt nefondate, pentru că paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, prin probe concludente, or, în cauză nu s-a administrat niciun fel de probă de natură să formeze convingerea instanţei în sensul iminenţei unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepţie al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituţii juridice.
În altă ordine, simpla executare a actului fiscal contestat, nu produce prin ea însăşi o pagubă în condiţiile în care aceasta are la bază un act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate.
De asemenea, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se impune îndeplinirea cumulativă a condiţiilor referitoare la cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente, or, în condiţiile în care s-a reţinut că nu s-a dovedit îndeplinirea uneia din condiţiile menţionate, soluţia pronunţată este netemeinică şi nelegală, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) Teza I C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, va admite recursul formulat, va casa sentinţa atacată şi va respinge cererea de suspendare a executării formulată de intimata-reclamantă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Covasna împotriva Sentinţei civile nr. 115/F din 1 iunie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi respinge cererea de suspendare formulată de intimata-reclamantă SC T. SRL, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1350/2012. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 1468/2012. Contencios → |
|---|
