ICCJ. Decizia nr. 1351/2012. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1351/2012
Dosar nr. 3651/2/2010
Şedinţa publică de la 13 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 23 aprilie 2010 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat instanţei de contencios administrativ să constate calitatea pârâtului J.E. de colaborator al securităţii.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâtul a fost recrutat de către Inspectoratul Judeţean de Securitate Cluj, pentru încadrarea informativă a unui coleg de facultate, iar ulterior, în anul 1984, a fost reactivat ca informator de către Securitatea Municipiului Dej pe linia problemei „învăţământ". În perioada 1985 - 1986, pârâtul a fost reînregistrat în calitate de colaborator de către Inspectoratul de Securitate al Municipiului Sibiu, după care, în anul 1987, a revenit la Dej şi a fost reînregistrat în evidenţele Securităţii Municipiului Dej. A semnat Angajament, având numele conspirative de colaborator "S." şi "M.".
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii, arătând că notele informative pe care le-a redactat nu se încadrează în prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
Arată pârâtul că informaţiile pe care le-a furnizat nu întrunesc condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, deoarece nu se refereau la atitudini potrivnice regimului comunist şi nici nu vizau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Prin Sentinţa nr. 2238 din 22 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea şi a constatat calitatea pârâtului J.E. de colaborator al Securităţii.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că în perioada în care a funcţionat ca profesor la liceul "A.M.” din Dej, pârâtul a furnizat organelor de Securitate mai multe note informative referitoare la atitudinile şi conduita colegilor săi de serviciu.
Prima instanţă a reţinut ca fiind relevantă în cauză nota informativă redactată la data de 17 martie 1988, în care pârâtul a furnizat informaţii despre atitudinea numitului D.Z., colegul său, despre care a afirmat că "are o atitudine zeflemitoare, luând în derâdere tot ce ţine de politica statului” şi că îşi desconsideră familia, preferând "diverse anturaje cu persoane care au aceleaşi vederi”, relatări care întrunesc condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât se referă la atitudinea negativă a unei persoane faţă de politica statului comunist, precum şi la viaţa de familie a acesteia, fiind afectate în mod evident dreptul la libertatea opiniilor, la liberă exprimare, precum şi la viaţa privată.
A mai reţinut instanţa că nota informativă redactată cu aproape un an mai devreme, în care pârâtul elogia calităţile profesionale ale aceleiaşi persoane, nu influenţează cu nimic conţinutul notei analizat, întrucât se referă la pregătirea profesională şi cultura generală a individului în cauză, iar nu la atitudinea acestuia faţă de regimul politic de la acea vreme.
De asemenea, a reţinut că pârâtul a furnizat informaţii cu privire la comentariile făcute de colegul său B.N. despre retragerea de către S.U.A. a clauzei naţiunii celei mai favorizate, ca urmare a amendamentului Jackson-Vanik şi ale profesorului D.Z. care a opinat că "tot noi românii vom avea de suferit având în vedere diferenţele de potenţial economic ale celor două ţări".
Prima instanţă a concluzionat că cele relatate de pârât îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 datorită faptului că toate comentariile referitoare la clauza naţiunii celei mai favorizate erau privite cu deosebită atenţie în perioada respectivă de către Securitate, fiind cunoscut că S.U.A. a făcut aplicarea amendamentului Jackson-Vanik cu privire la România în considerarea faptului că aceasta din urmă nu respectă drepturile omului, cu precădere dreptul la libera circulaţie.
Prin urmare, orice comentariu cu nuanţe negative referitoare la acel subiect era interpretat ca o atitudine subversivă în acea epocă, ceea ce atrăgea implicit atenţia organelor de Securitate.
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond a declarat recurs pârâtul J.E., pentru motive pe care le-a încadrat în procedurile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a susţinut în esenţă că, în mod greşit instanţa de fond a reţinut ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii, raportat la starea de fapt.
Astfel, susţine recurentul că, din probatoriile administrate în cauză, respectiv notele informative din 29 aprilie 1987, din 17 martie 1988 şi raportul informativ din data de 1 martie 1988, nu rezultă că ar fi denunţat activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist iar informaţiile furnizate nu au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Pe de altă parte, recurentul a susţinut că niciuna din persoanele vizate prin raportul informativ ori nota informativă, nu a suferit nici un prejudiciu şi nu a avut probleme cu securitatea sau alte organe ale statului.
Totodată, recurentul a criticat sentinţa atacată, susţinând că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile pentru a se constata calitatea sa de colaborator, iar calitatea şi efectele informaţiilor furnizate nu sunt de natură a încălca drepturi sau libertăţi fundamentale.
Prin recursul formulat solicită modificarea sentinţei atacate şi respingerea cererii de chemare în judecată.
Analizând sentinţa atacată, în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale, incidente în cauză cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008 colaborator al Securităţii este persoana care a furnizat informaţii indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Din materialul probator administrat existent la dosar, Înalta Curte reţine că normele cu caracter special în discuţie au o justificare obiectivă şi rezonabilă în sensul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, astfel încât soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, întrucât norma specială menţionează categoriile de persoane cărora li se aplică dispoziţiile legale arătate, iar recurentul-pârât face parte din acea categorie expres prevăzută de lege.
Astfel, recurentul-pârât a informat organele de Securitate ale regimului comunist, semnând angajament şi având nume conspirative de colaborator „S.” şi „M.”, printre altele, despre faptul că o anumită persoană "are o atitudine zeflemitoare luând în derâdere tot ce ţine de politica statului” şi că aceeaşi atitudine o manifestă şi în familie, pe care o desconsideră, minimalizând rolul ei în societate şi preferând diverse anturaje cu persoane care au aceleaşi vederi.
Din raportul informativ din data de 26 mai 1989 întocmit de ofiţerul de securitate pe baza informaţiilor furnizate de recurentul-pârât, acesta informează cu privire la o persoană care urmează a efectua o călătorie într-o ţară occidentală, iar prin raportul infirmativ din 1 martie 1987sunt consemnate relatările recurentului-pârât cu privire la comentariile unui coleg al acestuia cu privire la retragerea de către S.U.A. a clauzei naţiunii celei mai favorizate.
Din examinarea informaţiilor furnizate de către recurentul-pârât rezultă că activitatea acestuia îndeplineşte condiţiile cumulative prevăzute de dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se reţine calitatea acestuia de colaborator al Securităţii, astfel cum a constatat şi instanţa de fond prin sentinţa atacată.
În ceea ce priveşte susţinerile recurentului referitoare la faptul că prin informaţiile furnizate acesta nu a încălcat drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, întrucât condiţia impusă de textul legal este aceea a vizării încălcării drepturilor, aceasta presupunând ca informaţia să fie aptă să ducă cel puţin la imixtiuni ale Securităţii în viaţa privată a persoanei vizate, ori în speţă acest aspect a fost reţinut în mod corect prin sentinţa criticată, informaţiile respective încălcând dreptul la exprimare şi libertatea opiniilor persoanelor la care se referă.
Având în vedere toate aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurentul-pârât, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de J.E. împotriva Sentinţei nr. 2238 din 22 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1345/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1353/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
