CSJ. Decizia nr. 2662/2012. Contencios
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNLTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2662/2012
Dosar nr. 2533/54/2009
Ședința publică de la 29 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 125 din 12 martie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de reclamanta S.C. „TMD” S.A. Filiaşi, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. a Judeţului Dolj - A.F.C.M., împotriva adresei din 15 septembrie 2009 şi a Extrasului de cont întocmit pentru obligaţiile fiscale datorate până la data de 31 iulie 2009, precum şi a actelor fiscale care au stat la baza emiterii acestui extras de cont.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta.
La termenul din 8 martie 2011, pentru lipsa nejustificată a părţilor, s-a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Cauza a fost repusă pe rol, întrucât a rămas în nelucrare timp de un an.
Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., o rice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an.
Cum, în cauză, nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea, potrivit prevederilor art. 249-251 C. proc. civ. , urmează a se face aplicarea dispoziţiilor art. 252 alin. (1) din acelaşi cod, constatându-se din oficiu perimarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de reclamanta SC T.M.D. SA Filiaşi, prin administrator judiciar N. Sprl, împotriva sentinţei nr. 125 din 12 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 2659/2012. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 1243/2012. Contencios. Anulare act... → |
---|