ICCJ. Decizia nr. 1472/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1472/2012
Dosar nr. 208/45/2011
Şedinţa publică de la 20 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R. SA - prin Sucursala Regională C.F. Iaşi a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Garda Financiară, solicitând anularea procesului-verbal de control financiar din data de 11 februarie 2011, încheiat de Garda Financiară Iaşi.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că în fapt prin procesul-verbal din 11 februarie 2011 vizând controlul ce a avut ca obiectiv verificări privind vărsarea la bugetul de stat la termenele legale de plată a impozitului pe venituri din salarii, s-a reţinut că Sucursala Regională C.F. Iaşi înregistrează la Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Iaşi, la data de 09 februarie 2011, obligaţii fiscale restante realizate prin reţinere la sursă, reprezentând impozit pe venituri din salarii, inclusiv accesorii, aferente perioadei februarie 2010-decembrie 2010, în valoare de 3.893.916 RON.
A arătat reclamanta că procesul-verbal atacat nu a fost înregistrat în Registrul unic de control al Sucursalei Regionale C.F. Iaşi, astfel cum prevăd în mod imperativ dispoziţiile Legii nr. 252/2003 (art. 3 şi 4) privind registrul unic de control şi că acest proces-verbal vizează în mod greşit Sucursala Regională C.F. Iaşi, care este o subunitate a Companiei Naţionale C.F.R. SA Bucureşti, conform hotărârii A.G.A. din 26 februarie 2003 şi dispoziţiilor art. 43 din Legea nr. 31/1990 potrivit cărora sucursala este un dezmembrământ al societăţii comerciale, fără personalitate juridică.
Reclamanta a precizat că în prealabil a formulat plângere împotriva procesului-verbal în litigiu, în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi al art. 205-209 C. proc. fisc., înregistrată la organul emitent sub nr. 800912 din 25 februarie 2011 şi că referitor la plângerea sa Garda Financiară nu a emis o decizie, considerând că procesul-verbal de control financiar nu constituie titlu de creanţă fiscală şi „nu are caracterul unui act administrativ fiscal în înţelesul legii”, ci este „un act preparatoriu pe baza căruia organele fiscale stabilesc obligaţii fiscale în sarcina contribuabilului (...)”.
S-a arătat în motivarea acţiunii că, deşi se invocă dispoziţiile art. 9 alin. (4) din H.G. nr. 1324/2009, referitoare la săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală în domeniul financiar-fiscal, prin procesul-verbal din 11 februarie 2011 nu se descrie „cu claritate” fapta săvârşită şi nu se arată toate împrejurările ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei, aşa cum prevede H.G. nr. 1324/2009 în Anexa nr. 3 pct. III lit. B (pct. 14) şi că p rin acest proces-verbal se constată obligaţii fiscale neonorate la scadenţă şi se reţine, în mod nejustificat, că suma de 3.893.916 RON „a fost sustrasă de la plată” .
A apreciat reclamanta că procesul-verbal în litigiu este atacabil în temeiul dispoziţiilor C. proc. fisc., întrucât este un act administrativ fiscal de natură să creeze dificultăţi financiare Sucursalei Regionale Iaşi, mai ales în condiţiile în care este sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii, arătând că p rocesul-verbal întocmit în conformitate cu dispoziţiile H.G. nr. 1324/2009 nu are caracterul unui act administrativ fiscal în înţelesul legii, ci doar un act preparatoriu pe baza căruia organele fiscale stabilesc obligaţii fiscale în sarcina contribuabilului sau organele de urmărire penală dispun începerea urmăririi penale pentru fapte ce se constituie în infracţiuni şi pentru acest considerent acest procesul-verbal nu a fost înregistrat în Registrul unic de control al petentei.
Prin sentinţa nr. 174/2011 din 09 mai 2011, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată din oficiu şi a respins acţiunea formulată de reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R. SA - prin Sucursala Regională C.F. Iaşi, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Garda Financiară Iaşi, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că obiectul prezentului dosar îl constituie anularea procesului-verbal de control financiar din data de 11 februarie 2011, încheiat de Garda Financiară Iaşi, că natura juridică a acestui proces este, în mod evident, aşa cum arată şi pârâta, acela de act preparator, nicidecum un act administrativ fiscal, că procesele-verbale încheiate de Garda Financiara în temeiul H.G. nr. 1324/2009 nu sunt titluri de creanţă fiscală sau acte administrative fiscale şi nu pot fi atacate separat pe calea contenciosului administrativ.
Instanţa a apreciat că prevederile Ordinului nr. 2160/2010 la care face referire reclamanta sunt aplicabile actelor de control financiar încheiate de direcţiile de control financiar din cadrul D.G.F.P. judeţene şi nu au incidenţă în cauză, fiind aplicabile prevederile art. 85 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată.
S-a reţinut în considerentele hotărârii atacate că din analiza procesului-verbal nr. 347 din 11 februarie 2011 se observă cu certitudine că toate constatările şi reţinerile nu sunt de natura unei decizii de impunere - ca şi titlu de creanţă, cu atât mai mult cu cât, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1324/2009, procesul-verbal doar evaluează un eventual prejudiciu, nicidecum nu îl stabileşte concret, că procesul-verbal nu are natura juridică a unui act administrativ fiscal, ci a unui act premergător unui act administrativ, care nu stabileşte niciun raport obligaţional între contribuabilul controlat şi bugetul de stat.
Cum procesul-verbal de control nu constituie un act administrativ fiscal în înţelesul prevederilor art. 41 şi 205 C. proc. fisc., care să fie susceptibil a fi contestat separat în procedura administrativ-jurisdicţională reglementată de prevederile art. 205 C. proc. fisc., instanţa a reţinut că, în mod justificat, pârâta nu a soluţionat în fond contestaţia formulată de reclamantă împotriva acestui act şi nu a verificat legalitatea şi temeinicia acestei dispoziţii, aceasta fiind inadmisibilă potrivit legislaţiei fiscale.
În raport de dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora instanţa este competentă să se pronunţe şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii, s-a reţinut că asupra unui act preparator care stă la baza unui act administrativ instanţa se poate pronunţa numai în situaţia în care se atacă acesta din urmă, astfel că în această etapă este inadmisibil ca instanţa să analizeze în vreun fel legalitatea acestui act.
Faţă de situaţia de fapt reţinută, instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins acţiunea ca inadmisibilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R. SA, criticând-o pentru neegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului declarat se arată că sentinţa pronunţată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu aplicarea greşită a legii, că instanţa a analizat ceea ce nu s-a cerut, considerând procesul-verbal atacat drept act preparator şi apreciind că, atâta vreme cât nu s-a atacat actul administrativ, este inadmisibil să se atace un act preparator care stă la baza unui act administrativ, precum şi faptul că aceasta nu a analizat mai multe aspecte şi probe existente la dosar.
Recurenta critică sentinţa atacată arătând că instanţa de fond a reţinut că obiectul acestui dosar este anularea procesului-verbal al Gărzii Financiare, că natura juridică este alta decât cea indicată de reclamantă, întrucât acest proces-verbal nu este act administrativ fiscal, că, potrivit legii, procesul-verbal nu stabileşte niciun raport obligaţional între contribuabilul controlat şi bugetul de stat.
Precizează recurenta că prin plângere şi apoi prin contestaţia formulată a criticat în primul rând aspectul inform şi neconform cu legea al procesului-verbal, apoi a arătat că acesta a vizat în mod greşit Sucursala, deoarece obligaţiile la bugetul de stat pe care nu le-a contestat nu sunt ale Sucursalei, precum şi faptul că prin procesul-verbal contestat fapta s-a pus eronat în contul altei persoane, fără personalitate juridică.
Recurenta apreciază că judecata Curţii este greşită, cererea de chemare în judecată fiind admisibilă, deoarece actul administrativ care a stat la baza emiterii actului preparator intitulat proces-verbal al Gărzii Financiare este raportul Curţii de Conturi a României, act ce a fost întocmit în sarcina Companiei Naţionale de Căi Ferate C.F.R. SA şi nu a Sucursalei, de unde rezultă că în mod total eronat Garda Financiară a întocmit actul preparator în sarcina sucursalei.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Înalta Curte are în vedere faptul că prin acţiunea formulată în contradictoriu cu organul constatator Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Garda Financiară Iaşi, reclamanta a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea procesului-verbal de control financiar din data de 11 februarie 2011, încheiat de Garda Financiară Iaşi pentru Sucursala Regională C.F. Iaşi, în baza dispoziţiilor O.U.G. nr. 91/2003.
Prin procesul-verbal de control din 11 februarie 2011, a cărui anulare s-a solicitat în prezenta cauză, organele de control au evaluat prejudiciul creat de recurentă, prin neachitarea la termenele scadente a obligaţiilor fiscale realizate prin reţinere (stopaj) la sursă (impozit pe venituri din salarii), la suma de 3.893.916 RON, dispunând instituirea de măsuri asiguratorii în cazul în care acestea nu au fost dispuse de Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Iaşi.
Din motivele de recurs rezultă că problema de drept care se impune a fi dezlegată este aceea a examinării caracterului de act administrativ a procesului-verbal de constatare întocmit de Garda Financiară Iaşi, prin prisma dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 prin act administrativ se înţelege „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ”.
Pentru a fi considerat act administrativ, condiţiile prevăzute de lege trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv să fie vorba de un act unilateral emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, în scopul de a da naştere, a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii.
Însă, nu toate actele unilaterale emise de autorităţile publice sunt acte administrative, ci numai cele care sunt emise în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării acesteia.
În speţă, procesul-verbal de control întocmit la 11 februarie 2011 de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Garda Financiară Iaşi, chiar dacă este emis de o autoritate publică, nu este un act administrativ, deoarece prin concluziile sale s-au prezentat nişte constatări, acesta fiind un act premergător, care nu produce prin el însuşi efecte juridice, întrucât prin acest înscris nu s-au dispus măsuri de virare la bugetul de stat a sumelor reprezentând prejudiciul evaluat, deci nu s-a stabilit o creanţă fiscală în sensul art. 21 din O.G. nr. 92/2003.
Astfel, Înalta Curte constată că procesul-verbal a cărui anulare se solicită în cauză nu are trăsăturile caracteristice ale unui act administrativ, chiar dacă emană de la o autoritate administrativă, scopul emiterii acestuia nefiind producerea de efecte juridice de sine stătătoare specifice dreptului administrativ, ci constatarea existenţei unor fapte şi împrejurări din activitatea instituţiei controlate, în vederea valorificării lor de către organele fiscale competente.
Reclamanta are posibilitatea contestării, în condiţiile reglementate de O.G. nr. 92/2003, a actului administrativ fiscal emis pe baza procesului-verbal în discuţie, cu ocazia soluţionării contestaţiei urmând să fie analizată şi legalitatea operaţiunii administrative care a stat la baza emiterii sale.
În mod corect a reţinut instanţa de fond că asupra unui act preparator care stă la baza unui act administrativ instanţa se poate pronunţa numai în situaţia în care se atacă acesta din urmă, astfel că în această etapă este inadmisibil ca instanţa să analizeze în vreun fel legalitatea procesului-verbal atacat.
Referitor la susţinerile recurentei, potrivit cărora procesul-verbal în discuţie produce efecte juridice, instanţa de fond a reţinut corect că acesta nu produce efecte deoarece nu stabileşte niciun raport obligaţional între contribuabilul controlat şi bugetul de stat, fiind un act premergător unui act administrativ, nesusceptibil de a fi contestat separat în procedura administrativ-jurisdicţională reglementată de prevederile art. 205 din O.G. nr. 92/2003.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite.
Pentru că soluţia instanţei de fond a fost pronunţată în baza unei excepţii, cea a inadmisibilităţii, nu vor fi analizate criticile din motivele de recurs ce vizează fondul cauzei.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul reclamantei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R. SA, prin Sucursala Regională C.F. Iaşi, împotriva sentinţei nr. 174/2011 din 09 mai 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2037/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1452/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
