ICCJ. Decizia nr. 1502/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1502/2012
Dosar nr. 470/2/2010
Şedinţa publică de la 21 martie 2012
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată la data de 19 ianuarie 2010, reclamantul M.D. a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, solicitând să se constate neconformitatea reglementărilor normative statuate în Cap. IV art.: 17 - 18; 20 - 21 şi 25 din Legea nr. 329/2009 privind organizarea unor autorităţi şi instituţii publice, prin care i s-a suprimat pe nedrept pensia de serviciu obţinută la limită de vârstă, în baza Deciziei din 23 martie 2005 emisă de Casa de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor şi în consecinţă, să fie sistate efectele aplicării prevederilor legale contestate, menţionate la pct. l, astfel încât să reprimească pensia de la data suspendării plăţii ei, din luna ianuarie 2010, în cuantumul aferent lunii decembrie 2009.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin Sentinţa nr. 3409 din 13 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă excepţia inadmisibilităţii privind petitul unu din cerere şi, în consecinţă, a fost respins petitul unu din cererea formulată de reclamantul M.D. în contradictoriu cu pârâţii Statul Român - Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, ca inadmisibil.
Instanţa a luat act de renunţarea la judecată privind petitul doi din cererea reclamantului privind sistarea efectului aplicării suspendării plăţii pensiei începând cu luna ianuarie 2010.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, din oficiu, a invocat excepţia inadmisibilităţii primului capăt de cerere prin care s-a solicitat a se constata neconformitatea reglementărilor normative statuate în Cap. IV art. 17 - 18, art. 20 - 21, art. 25 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice.
În speţă, reclamantul a contestat neconformitatea reglementărilor normative statuate în Cap. IV art. 17 - 18, art. 20 - 21, art. 25 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice arătând că i-a fost încălcat dreptul la salariu şi dreptul la pensie, că suprimarea pensiei echivalează cu încălcarea dreptului persoanei private de a se bucura netulburat de proprietatea bunurilor proprii, că aplicarea noilor reglementări legale instituite în Cap. IV din Legea nr. 329/2009 este discriminatorie, excesivă şi disproporţionată, că motivele legitime invocate de Guvernul României în expunerea de motive la Legea nr. 329/2009 vizând situaţia financiară a României nu se justifică, contrar normelor comunitare europene statuate în art. 1 al Protocolului din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că în temeiul dispoziţiilor din Legea nr. 554/2004, în soluţionarea acţiunilor deduse judecăţii, instanţele de contencios administrativ au competenţa să anuleze un act administrativ, să oblige autoritatea publică la emiterea unui act administrativ ori la eliberarea unui certificat, a unei adeverinţe sau a oricărui alt înscris.
Instanţa a constatat că acţiunea reclamantului, care are ca obiect neconformitatea reglementărilor normative statuate în Cap. IV art. 17 - 18, art. 20 - 21, art. 25 din Legea nr. 329/2009, este inadmisibilă în considerarea faptului că legea contestată este un act juridic al Parlamentului.
Instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 61 din Constituţie, Parlamentul este autoritatea legiuitoare a ţării, astfel că faţă de obiectul acţiunii deduse judecăţii se apreciază că acţiunea este inadmisibilă pe calea contenciosului administrativ.
3. Recursul declarat de M.D.
Prin motivele de recurs formulate reclamantul a criticat hotărârea instanţei de fond ca nelegală şi netemeinică, arătând că prin cererea introductivă nu a indicat instanţa competentă a soluţiona acţiunea sa. A precizat că a indicat, prin explicitările la încheierea de şedinţă din 18 iunie 2010, obiectul cererii introductive, respectiv admiterea cumulului pensiei cu salariul pe care îl primeşte ca angajat al Agenţiei Naţionale Antidrog, prin constatarea neconformităţii prevederilor Cap. IV din Legea nr. 329/2009 cu normele europene în materie.
Recurentul a arătat că de la data depunerii acţiunii şi până la soluţionarea efectivă a dosarului s-au perindat 4 judecători, contrar dispoziţiilor procesuale în materie.
S-a susţinut că instanţa de fond nu a examinat/analizat actele şi lucrările aflate la dosar, înscrisuri prin care recurentul a probat solicitările sale, precum şi faptul că instanţa a omis să se pronunţe cu privire la temeiurile legale invocate de reclamant în acţiunea introductivă.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
Obiectul acţiunii judiciare în contencios administrativ este reglementat de dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004.
Potrivit acestui text de lege, persoana vătămată în vreun drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual reparaţii pentru daune morale.
De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a cererii.
Noţiunea de contencios administrativ este definită de Legea contenciosului administrativ în art. 2 alin 1 lit. f) ca fiind activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.
Verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul principal al cauzei deduse judecăţii îl reprezintă constatarea neconformităţii reglementărilor normative statuate în Cap. IV art.: 17 - 18; 20 - 21 şi 25 din Legea nr. 329/2009 privind organizarea unor autorităţi şi instituţii publice, prin care i s-a suprimat pe nedrept pensia de serviciu obţinută la limită de vârstă, în baza Deciziei din 23 martie 2005 emisă de Casa de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor şi în consecinţă, să fie sistate efectele aplicării prevederilor legale contestate, menţionate la pct. l, astfel încât să reprimească pensia de la data suspendării plăţii ei, din luna ianuarie 2010, în cuantumul aferent lunii decembrie 2009.
Înalta Curte a constatat că instanţa de primă jurisdicţie a soluţionat cauza pe excepţie, astfel încât Înalta Curte nu poate primi critica formulată de recurent pe fondul cauzei deduse judecăţii.
Văzând că de fapt nemulţumirea părţii rezultă din suspendarea plăţii pensiei de serviciu, recurentul apreciind că dispoziţiile Legii nr. 329/2009 încalcă normele europene, Înalta Curte a constatat că recurentul-reclamant susţine posibilitatea cumulării pensiei cu salariul obţinut, fără a invoca neconstituţionalitatea dispoziţiilor pe care le consideră neconforme cu Constituţia şi fără a ataca în prealabil actul ce reprezintă izvorul nemulţumirii, situaţie care nu poate fi cercetată de instanţa de recurs în lipsa argumentelor legale privind greşita soluţionare a excepţiei de inadmisibilitate invocată.
Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de casare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de M.D. împotriva Sentinţei nr. 3409 din 13 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1501/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1513/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
