ICCJ. Decizia nr. 1513/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1513/2012
Dosar nr. 851/54/2011
Şedinţa publică de la 21 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin Sentinţa civilă nr. 271 din 20 mai 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul P.P. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi pe cale de consecinţă a obligat pârâta să emită decizia reprezentând titlu de despăgubiri pentru imobilul situat în Municipiul Craiova, str. A., judeţul Dolj conform Deciziei nr. 79 din 17 septembrie 2010 emisă de SC R. SA Bucureşti.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
În acest sens se reţine că reclamantul din prezenta cauză a solicitat ca în baza Legii nr. 10/2001 să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în situat în Municipiul Craiova, str. A., judeţul Dolj.
Prin Dispoziţia nr. 79 din data de 17 septembrie 2010, SC R. SA Bucureşti a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Se constată că reclamantul a început procedura de recuperare a bunului lor ori a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări din data de 10 octombrie 2011, autoritatea locală cu competenţe în materia stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv pronunţându-se la 17 septembrie 2010.
Ulterior dosarul întocmit în vederea acordării despăgubirilor la care se stabilise îndreptăţirea reclamantei a fost transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire potrivit dispoziţiilor Titlului VII din Legea nr. 554/2004, obligaţie ce nu a fost adusă la îndeplinire până la acest moment de pârâta Comisia Centrală.
Ca urmare se apreciază că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil.
În consecinţă, consideră instanţa de fond că se impune a se face, în cauză, aplicarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în sensul ca autoritatea pârâtă să fie obligată să emită dispoziţia pentru stabilirea despăgubirilor privitoare la imobilul ce a aparţinut reclamantului.
Apreciază, judecătorul fondului că împrejurarea că autorităţile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluţionare a cererilor constituie culpa acestora şi nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamantului.
În afara argumentului decurgând din art. 6 al Convenţiei, se mai reţine că prin neîndeplinirea obligaţiei de a se emite titlurile de despăgubire autoritatea pârâtă aduce o evidentă atingere noţiunii de bun şi a obligaţiei statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligaţie asumată de către România prin Protocolul Adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În speţa de faţă, apreciază instanţa de fond că prin comportamentul pârâtei se ajunge la o încălcare atât a art. 6 din Convenţie cât şi a art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţie, motiv pentru care se apreciază că absenţa totală a despăgubirilor creează reclamantei o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor lor garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Împrejurarea invocată de către intimată prin întâmpinare privind parcurgerea unor etape în vederea emiterii deciziei de despăgubire, în opinia instanţei de fond, nu poate fi reţinută ca unic argument juridic, în condiţiile în care mare parte din etapele prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 trebuie parcurse într-un anumit termen, identificat de instanţele judecătoreşti în lipsa unui termene expres prevăzute de lege ca fiind termen rezonabil, ce se apreciază de la caz la caz.
Consideră instanţa de fond că durata procedurii administrative, calculată începând cu data depunerii notificării - 2001 şi până în prezent - 2011 este de natură a încălca principiului termenului rezonabil, de unde rezultă că sunt aplicabile prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ce se extinde şi la etapa administrativă.
2. Recursul declarat în cauză
Împotriva Sentinţei nr. 271 din 20 mai 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în temeiul art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia au susţinut, în esenţă, următoarele:
Astfel, recurenta susţine că în mod netemeinic şi nelegal, instanţa de fond a admis cererea reclamantului şi a dispus obligarea sa la emiterea deciziei, fără a ţine cont de aspectele obiective ale soluţionării Dosarului de despăgubire al reclamantului nr. 48524/CC dar şi de faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, presupune parcurgerea mai multor etape, cu proceduri complexe, în care sunt implicate mai multe entităţi, ceea ce presupune în mod obiectiv o durată mai mare de soluţionare a cererilor.
Mai arată recurenta-pârâtă că emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire se poate face numai după parcurgerea procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, urmând ca dosarul să fie soluţionat, conform celor stabilite prin Decizia Comisiei nr. 2815 din 16 septembrie 2008, în ordinea de înregistrare a dosarelor, ce are ca raţiune asigurarea unei proceduri unice şi corecte pentru toate persoanele aflate în situaţii similare.
Se mai arată că în privinţa reclamantului a fost parcursă etapa transmiterii şi înregistrării dosarului, însă, ulterior, cu ocazia analizării legalităţii cererii de restituire în natură a imobilului, s-a constatat că din dosar lipseau înscrisurile care să ateste situaţia încasării despăgubirilor la preluare, ceea ce a impus emiterea unei adrese la 19 mai 2011, pe baza căreia Dosarul nr. 48524/CC a fost completat.
Mai susţine recurenta-pârâtă că în condiţiile în care entitatea care a emis decizia privind soluţionarea notificării în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, nu şi-a îndeplineşte obligaţia de a transmite dosarul aferent unei astfel de decizii conţinând toate înscrisurile nu poate fi reţinută culpa sa sub aspectul nesoluţionării dosarului de despăgubiri într-un termen rezonabil.
În concluzie, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de fond în mod greşit a soluţionat cauza reţinând încălcarea principiului termenului rezonabil, deşi soluţionarea dosarului de despăgubire al reclamantului urmează procedura stabilită prin Decizia Comisiei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 pentru a nu se încălca principiul egalităţii în drepturi a persoanelor îndreptăţite.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivelor de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 cât şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză, pentru considerentele arătate în continuare.
Înalta Curte constată, în primul rând, că prin criticile de recurs formulate, recurenta-pârâtă procedează, cu mici nuanţe, la reiterarea aspectelor invocate în faţa instanţei de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect în considerentele hotărârii recurate, condiţii în care nu va relua argumentele expuse de judecătorul fondului ci se va limita, doar, la analiza criticilor care se circumscriu unor motive de recurs, în sensul art. 304 C. proc. civ.
În acest context Înalta Curte va înlătura toate criticile formulate pe fondul cauzei, constatând că este de necontestat faptul că recurenta nu a respectat dispoziţiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în condiţiile în care nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi reveneau în fiecare etapă a procedurii administrative după înregistrarea Dosarului nr. 48524/CC aferent Deciziei nr. 79 din 17 septembrie 2010, emisă de SC R. SA Bucureşti în favoarea reclamantului, în baza Deciziei civile nr. 866A din 27 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti.
Este fără putere de tăgadă că omisiunea legiuitorului de a stabili în Legea nr. 247/2005 un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce la ideea că pârâta Comisie, în cadrul marjei de apreciere ce i-a fost conferită, poate să procedeze discreţionar, manifestând pasivitate sau arogându-şi atribuţii ce nu i-au fost conferite de legiuitor, în procedura administrativă reglementată de Legea nr. 247/2005 şi să aducă astfel, atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor.
Chiar dacă Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen de soluţionare a dosarelor înregistrate în baza Titlului VII al legii, instanţa de fond a apreciat întemeiat că recurenta avea obligaţia a-şi exercita atribuţiile în limitele legii şi de a respecta un termen rezonabil pentru parcurgerea etapelor obligatorii din procedura administrativă, termen care a fost depăşit în raport cu data înregistrării dosarului şi a documentaţiei aferente pentru măsurile reparatorii propus a fi acordate reclamantului.
Pentru respectarea termenului rezonabil, recurenta era obligată să-şi organizeze activitatea în aşa fel încât să răspundă acestei cerinţe, cu atât mai mult cu cât, în cauza de faţă, Decizia nr. 79 din 17 septembrie 2010 a fost emisă în baza unei hotărâri judecătoreşti iar procedura administrativă a debutat în anul 2001 prin formularea notificării nr. X/2001 către Primăria Municipiului Craiova, şi nici până în prezent nu s-a emis decizia reprezentând titlu de despăgubire
Nu pot fi primite nici criticile referitoare la, justificarea duratei termenului, prin necesitatea completării dosarului aferent Deciziei nr. 79 din 17 septembrie 2010 în condiţiile în care, din prevederile legale aplicabile nu rezultă că, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ar avea competenţa de a exercita un control de legalitate asupra Deciziilor, cu excepţia unui singur aspect, reglementat în mod expres de art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, legalitatea cererii de respingere în natură.
Aşadar, punând în discuţie toate operaţiunile administrative care au stat la baza actului de soluţionare a notificării şi reluând analiza care s-a realizat în aceea etapă, recurenta îşi depăşeşte competenţele legale, iar procesul de acordare a măsurilor reparatorii trenează în mod nejustificat.
Pentru toate aceste considerente, constatând că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică şi nu există motive pentru casarea sau modificarea acesteia, ambele recursuri declarate în cauză, se privesc ca nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei nr. 271 din 20 mai 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1502/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1518/2012. Contencios. Anulare decizie Uniunea... → |
|---|
