ICCJ. Decizia nr. 1564/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1564/2012
Dosar nr. 9702/2/2010
Şedinţa publică de la 22 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 5893 din 14 octombrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamantul R.N., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ialomiţa, prin care solicita obligarea acestora să emită un act prin care să îl treacă în corpul ofiţerilor, într-o funcţie la Poliţia oraşului Ţăndărei, în baza rezultatelor concursului din luna octombrie 2007, să anuleze actul prin care a fost trecut în corpul ofiţerilor un alt agent de poliţie care a ocupat funcţia de ofiţer la Poliţia oraşului Ţăndărei (G.C.) în urma participării la acel concurs, să-i plătească diferenţa de drepturi salariale ce i se cuvin ca urmare a trecerii în corpul ofiţerilor şi plata de daune morale în cuantum de 100.000 RON, cu cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:
Potrivit art. 161 din Legea nr. 554/2004, instanţa poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuţie din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum şi a altor subiecte de drept.
Acest text de lege se coroborează cu cel prevăzut la art. 129 C. proc. civ., din interpretarea acestora rezultând că instanţa nu poate introduce în cauză, din oficiu, în calitate de parte, o terţă persoană (potrivit principiului disponibilităţii), ci doar poate pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altui subiect de drept, iar dacă părţile se opun nu poate schimba cadrul procesual.
În temeiul rolului activ, instanţa a pus în vedere reclamantului necesitatea introducerii în cauză, în calitate de pârât, a lui G.C., faţă de faptul că reclamantul solicită să se anuleze actul prin care această persoană a fost trecută în corpul ofiţerilor, şi obligarea pârâţilor să emită un act prin care să îl treacă pe reclamant în corpul ofiţerilor într-o funcţie la Poliţia oraşului Ţăndărei, în baza rezultatelor concursului din luna octombrie 2007. Introducerea în cauză a acestei persoane era impusă de dreptul acestuia la apărare, în calitate de beneficiar al actului a cărui anulare a solicitat-o reclamantul, însă faţă de opoziţia reclamantului, instanţa nu a procedat în acest fel.
Pe de altă parte, instanţa nu se poate pronunţa asupra legalităţii unui act administrativ, câtă vreme beneficiarul acestuia nu poate să-şi apere dreptul recunoscut prin acest act.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamantul R.N.
Considerând incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ. care impun soluţia casării hotărârii atacate, recurentul a arătat în sinteză că în pofida celor consemnate în încheierea de la 14 octombrie 2011 a fost de acord cu introducerea în cauză a lui G.C. în calitate de pârât însă poziţia sa nu a fost înţeleasă sau a fost pur şi simplu omisă de instanţă.
S-a mai arătat că instanţa nu a ţinut seama de dispoziţiile art. 261 pct. 2 C. proc. civ. în sensul indicării corecte a numelui reprezentantului legal al ministerului pârât care a fost prezent la dezbaterile finale, că nu a avut în vedere dispoziţiile art. 57 alin. (1) şi (4) C. proc. civ. care obligau Ministerul Administraţiei şi Internelor să-şi motiveze cererea de introducere în cauză a lui G.C. şi să comunice apoi acestuia cererea în discuţie şi, nu în ultimul rând, că instanţa nu se poate pronunţa asupra inadmisibilităţii acţiunii câtă vreme nu s-a stabilit cu certitudine existenţa ordinului ministrului prin care G.C. a fost trecut în corpul ofiţerilor, nefiind solicitate autorităţii actul şi documentele care au fost la baza emiterii lui, iar reclamantul nu a renunţat la cererea în anulare.
Intimatul Ministerul Administraţiei şi Internelor a apreciat prin întâmpinare că sentinţa este legală şi temeinică, deoarece instanţa a exercitat rol activ şi a pus în vedere reclamantului necesitatea introducerii în cauză a beneficiarului actului administrativ a cărui anulare s-a cerut, însă reclamantul nu a fost de acord.
Examinând cauza, Înalta Curte reţine că recursul este fondat şi îl va admite pentru considerentele ce for fi expuse, făcând aplicaţia art. 312 alin. (5) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată cu consecinţa casării sentinţei aflate în control judiciar şi a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Principalul considerent pe care se întemeiază soluţia Înaltei Curţi vizează neaplicarea de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 161 „Introducerea în cauză a altor subiecte de drept” din Legea contenciosului administrativ, modificată şi completată, potrivit cărora „Instanţa de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuţie, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum şi a altor subiecte de drept”.
Se apreciază că interpretarea textului de lege mai înainte citat este eronată din moment ce judecătorul fondului s-a limitat la analiza celei de-a doua ipoteze menţionate de legiuitor în art. 161, mai exact la cea referitoare la obligaţia instanţei de a pune în discuţie, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a altor subiecte de drept atunci când consideră oportun acest lucru. Fireşte că în acest context, ca şi consecinţă, s-a dat prioritate principiului disponibilităţii în procesul civil şi faţă de poziţia exprimată de reclamant în legătură cu introducerea în cauză a numitului G.C., soluţia a fost aceea a respingerii acţiunii ca inadmisibilă.
Trebuie observat însă că din actele dosarului rezultă că la termenul de judecată din 16 septembrie 2011 reprezentantul legal al pârâtului M.A.I. a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârât a lui G.C., în temeiul art. 161 din Legea nr. 554/2004, cu motivarea că unul din capetele de cerere îl constituie anularea actului de primire în corpul ofiţerilor a lui G.C. şi că acestuia trebuie să i se ofere posibilitatea de a se apăra în cunoştinţă de cauză.
Înalta Curte consideră că se impunea ca în temeiul art. 161 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată să se dispună introducerea în cauză a destinatarului actului a cărui anulare s-a cerut, deoarece conform celei dintâi ipoteze prevăzute de norma legală în discuţie se poate proceda în acest fel „la cerere”, fără ca legiuitorul să condiţioneze ca o astfel de cerere să fie formulată de reclamant, iar din modul de redactare a textului rezultă că cererea poate fi făcută de oricare dintre participanţii la proces. Or, în speţă o cerere în sensul arătat a fost făcută de pârât.
Mai mult, cu ocazia exercitării căii de atac reclamantul arată că este de acord cu măsura introducerii în cauză a persoanei despre care s-a făcut vorbire, susţinând chiar că poziţia sa a fost exprimată în acest sens la termenul de judecată din 14 octombrie 2011 însă ca fie nu a fost bine înţeles, fie instanţa a omis a consemna acest lucru. Cert este să atitudinea procesuală a recurentului este alta şi că pentru o bună administrare a actului de justiţie este necesară prezenţa în proces şi a beneficiarului actului administrativ emis de ministrul administraţiei şi internelor pe care reclamantul îl consideră emis cu nerespectarea legii, doar în acest fel putându-se asigura respectarea principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare pentru toate părţile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de reclamantul R.N. împotriva Sentinţei nr. 5893 din 14 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza la aceeaşi instanţă, spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1556/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1570/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
