ICCJ. Decizia nr. 1578/2012. Contencios
| Comentarii |
|
1. Soluția instanței de fond.
Prin acțiunea formulată, reclamanții P.A., P.A.I., M.M.I., V.E., L.E. și I.G. au chemat în judecată pârâții Guvernul României, Prefectul Județului Timiș, Consiliul Local Dumbrăvița și Comisia Locală de Aplicare a legii Fondului Funciar Dumbrăvița, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța, în principal să se anuleze parțial H.G. nr. 849 din 22 iulie 2009 publicată la data de 19 octombrie 2009 în M. Of. nr. 699/2009 privind art. I pct. 20 și Anexa 11 la prezenta hotărâre, articol prin care a fost completată nelegal, cu poziția 26, Anexa 34 din H.G. nr. 977/2002, privind atestarea domeniului public al comunei Dumbrăvița din jud. Timiș și, pe cale de excepție, să se constate nelegalitatea H.C.L. Dumbrăvița nr. 13/2006, act administrativ ce a stat la baza notei de fundamentare a proiectului de H.G. nr. 849 din 22 iulie 2009 privind modificarea și completarea H.G. nr. 977/2002, cu cheltuieli de judecată.
în motivarea acțiunii s-a arătat că în conformitate cu cerințele impuse de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, reclamanții la data de 02 martie 2010 au înregistrat la sediul organului emitent o plângere prealabilă, prin care a solicitat acestuia să reanalizeze Hotărârea socotită nelegală, cerându-i ca în termenul stabilit de lege, să revoce atât art. I punctul 20 din H.G. nr. 849 din 22 iulie 2009 cât și Anexa 11 la hotărâre și totodată să se ia măsuri privind readucerea pășunii comunei Dumbrăvița la dispoziția Comisiei Locale instituite în vederea aplicării legii fondului funciar.
Au mai arătat reclamanții că, deși terenul în discuție se găsea prin efectul legii la dispoziția comisiei locale în vederea punerii în posesie a persoanelor îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate, Consiliul Local a emis cu încălcarea art. 3 din Legea nr. 1/2000 o hotărârea locală de trecere a pășunii comunale în domeniul public, fără să aibă terenul în discuție la dispoziție și în lipsa unei hotărâri a comisiei locale de aplicare a legii fondului funciar de repunere a terenului la dispoziția consiliului local.
S-a precizat că H.C.L. Dumbrăvița nr. 13/2006 este însuși actul administrativ ce a stat la baza notei de fundamentare a proiectului H.G. nr. 849 din 22 iulie 2009 privind modificarea și completarea H.G. nr. 977/2002.
La data de 20 mai 2010 a formulat cerere de intervenție în interes propriu numitul Z.F. solicitând constatarea nelegalității H.C.L. Dumbrăvița nr. 13/2006 și anularea parțială a H.G. nr. 849/2009 privind art. 1 punctul 20 și anexa 11 la hotărâre.
în motivarea cererii de intervenție a arătat că, deși a obținut în baza Legii nr. 18/1991 o hotărâre judecătorească favorabilă, respectiv sentința civilă nr. 6315 din 19 iunie 2007, pronunțată de Judecătoria Timișoara, prin actele administrative atacate s-a dispus introducerea în domeniul public a pășunii comunale astfel încât pe raza comunei Dumbrăvița nu mai există teren care să poată face obiectul restituirii către cei îndreptățiți potrivit Legii nr. 18/1991.
Pentru termenul din 22 aprilie 2010, reclamanții au depus la dosar precizare de acțiune, prin care arată că având în vedere faptul că procesul de față poate fi de natură de a schimba regimul juridic al terenurilor ce fac obiectul controlului de față, iar că acest aspect să poată fi cunoscut și de către terți, solicită ca pe lângă hotărârea ce se va pronunța asupra pretențiilor formulată prin acțiunea introductivă, să se dispună notarea procesului de față în toate cărțile funciare convertite în care Consiliul Local Dumbrăvița și-a intabulat dreptul de proprietate asupra pășunii comunale.
Pârâtul Consiliul Local al comunei Dumbrăvița și Comisia locală de aplicare a legii fondului funciar Dumbrăvița au depus întâmpinare pentru termenul de judecată din data de 20 mai 2010, prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Comisia locală de aplicare a legii fondului funciar Dumbrăvița arătând că domeniul public este al comunei Dumbrăvița, Comisia locală de fond funciar are calitate de procesuală pasivă, fiind reprezentată legal prin primar, în cauzele ce privesc acțiuni de constituire sau reconstituire drepturi de proprietate asupra terenurilor.
Consiliul Local Dumbrăvița, a mai invocat excepția lipsei calității procesuale pasive complete susținând că este adevărat Statul român poate fi reprezentat de Consiliul local Dumbrăvița în problemele privind fondul funciar, dar domeniul public care face obiectul prezentei cauze nu este al Consiliului local, titularul dreptului de proprietate fiind Comuna.
Dacă se vor depăși aceste excepții a precizat că invocă excepția lipsei de interes a tuturor reclamanților.
Urmare a susținerilor celor doi pârâți, reclamanții și intervenientul în interes propriu au solicitat introducerea în cauză a titularului dreptului de proprietate, respectiv Comuna Dumbrăvița, solicitare admisă la termenul din 20 mai 2010.
Pentru termenul de judecată din data de 17 iunie 2010, pârâtul Consiliul Județean Timiș a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia, arătând că din motivarea cererii de chemare în judecată reiese că litigiul vizează trecerea în domeniul public al Comunei Dumbrăvița a unui bun aflat în raza teritorială a acestei unități administrativ-teritoriale.
Prin sentința civilă nr. 336 din 18 iunie 2010, Curtea de Apel Timișoara a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliul Județean Timiș, Comisia Locală de fond funciar a comunei Dumbrăvița și Prefectul Județului Timiș și a respins acțiunea și cererea de intervenție în interes propriu față de acești pârâți, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local Dumbrăvița, ca fiind neîntemeiată.
A respins excepția lipsei capacității de exercițiu a Primarului comunei Dumbrăvița și excepția incompatibilității doamnei O.P.
A respins excepția de interes a reclamanților în formularea acțiunii.
A admis acțiunea formulată de reclamanții P.A., P.A.I., M.M.I., V.E., L.E. și I.G., precum și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul Z.F. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local Dumbrăvița și Guvernul României și comuna Dumbrăvița.
A anulat H.C.L. Dumbrăvița nr. 13/2006, art. I, punctul 20 din H.C.L. nr. 849/2009, precum și Anexa nr. 11 din H.G. nr. 849/2009.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Referitor la excepțiile invocate de pârâți, instanța de fond a apreciat întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliul Județean Timiș, Comisia Locală de Fond Funciar a comunei Dumbrăvița și Prefectul județului Timiș, având în vedere că aceste instituții nu sunt emitentele actelor administrative contestate în cauză.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local Dumbrăvița, instanța de fond a apreciat că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că H.C.L. nr. 13/2006, care face obiectul acestei cauze, a fost adoptată de pârâtul menționat, astfel încât calitatea procesuală a acestuia este dovedită.
Legat de acest aspect Curtea a mai reținut că nu are relevanță că în cauză este atacat și un act emis de Guvernul României întrucât este de la sine înțeles că fiecare dintre cei doi pârâți au calitate procesuală pasivă doar în raport de actul emis.
De asemenea, Curtea a respins și excepția lipsei capacității de exercițiu a Primarului comunei Dumbrăvița, invocată de reclamanți cu privire la posibilitatea acestuia de a împuternici o persoană care să reprezinte Consiliul Local și Comuna Dumbrăvița, atribuțiile acestuia fiind prevăzute în mod expres de art. 62 alin. (1) și art. 63 din Legea nr. 215/2001.
Excepția incompatibilității d-nei avocat O.P. de a-i reprezenta pe cei trei pârâți în cauză este neîntemeiată întrucât pârâții au posibilitatea să își aleagă același reprezentant, nici o normă legală neîmpiedicând acest fapt.
Cu privire la excepția lipsei de interes a reclamanților în formularea acțiunii, Curtea a reținut că aceștia fie au obținut titluri de proprietate, actualmente contestate în instanță, fie se află în procedură administrativă de obținere a acestor titluri de proprietate, astfel încât nu se poate susține că nu ar avea un interes în păstrarea în domeniul privat al comunei a unei suprafețe mari de teren agricol care să le permită punerea efectivă în posesie după finalizarea litigiilor din instanță.
S-a mai reținut că interesul este dovedit și în privința reclamantului I.G. în calitatea sa de soț supraviețuitor al titularului dreptului de proprietate, calitatea sa de moștenitor al soției decedate fiind dovedită prin certificatul de moștenitor depus la acest termen (fila 158).
Pe fondul cauzei, prima instanța a reținut că H.C.L. nr. 13/2006 a aprobat trecerea suprafeței de 66,23 ha pășune aflată în administrarea Consiliului Local din domeniul privat în domeniul public al comunei Dumbrăvița, fiind modificat inventarul bunurilor care aparțin domeniului public.
în baza acestei hotărâri a fost adoptată H.G. nr. 849/2009 prin care a fost modificată și completată H.G. nr. 977/2009 privind atestarea domeniului public al Județului Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din Județul Timiș.
Analizând legalitatea celor două hotărâri, instanța de fond a reținut că, potrivit domeniul public al comunelor, al orașelor și al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din Anexa la lege și din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin lege bunuri de uz sau interes public național sau județean.
Din interpretarea prevederilor art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia și ale art. 7 alin. (1) lit. e) și art. 8 alin. (1) din aceeași lege, s-a apreciat că trecerea unui bun din domeniul privat în domeniul public al unei comune (în speță comuna Dumbrăvița) se poate face numai cât privește bunurile prevăzute la pct. III din Anexa la Legea nr. 213/1998 sau alte bunuri de uz sau de interes public local. Prin urmare, pot face parte din domeniul public local numai acele bunuri care reprezintă sau încorporează valori destinate a fi folosite în interes public, direct sau prin intermediul unui serviciu public.
S-a mai reținut că pârâții nu au fost în măsură să demonstreze interesul public ori utilitatea publică a introducerii în domeniul public al Comunei Dumbrăvița a terenului asupra căruia reclamanții aveau posibilitatea obținerii dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991.
A mai constatat că faptul că la trecerea terenului în domeniul public al comunei nu s-a avut în vedere un interes public este dovedit prin emiterea ulterioară a H.C.L. nr. 64/2009, precum și a hotărârii din 26 februarie 2009 și H.C.L. nr. 33 din 25 martie 2010 (filele 183 și 184) prin care s-a aprobat înființarea unor investiții reprezentând complex sportiv, sediu logistic primărie, cartier tineret (H.C.L. nr. 64/2009) ori parc auto, întreținere și reparații utilaje (hotărârea din 26 februarie 2009), proiecte care nu pot fi apreciate ca fiind lucrări de utilitate publică, realizate în interesul general și care să poată justifica scoaterea din domeniul privat al terenului menționat.
Legat de problema fondului funciar, Curtea a reținut că pășunea comunală a fost constituită din terenurile aflate în folosința fostelor CAP - uri și fostelor unități de stat care (fila 128), fiind de notorietate că acestea au aparținut foștilor cooperatori, avuți în vedere de dispozițiile Legii nr. 18/1991.
2. Calea de atac exercitată.
împotriva acestei sentințe au declarat recurs Guvernul României, precum și Consiliul Local Dumbrăvița, Comisia Locală de Fond Funciar Dumbrăvița și Comuna Dumbrăvița.
2.1. în recursul formulat, Guvernul României a invocat motivul prevăzut la art. 304 pct. 3 coroborat cu art. 3041C. proc. civ., susținând, în esență, că în mod greșit a soluționat instanța de fond excepția de nelegalitate a HCL nr. 13/2006, competența de soluționare aparținând tribunalului, emitentul acestei hotărâri fiind o autoritate publică locală.
2.2. în recursul formulat de Comuna Dumbrăvița, Consiliul Local Dumbrăvița și Comisia locală de fond funciar Dâmbovița au fost invocate prevederile art. 304 pct. 3, 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ. și au fost susținute, în esență, următoarele critici:
- instanța de fond a dispus anularea H.C.L. nr. 13/2006, fără să fie competentă, fiind un act administrativ emis de o autoritate locală, care atrăgea competența tribunalului (art. 304 pct. 3 C. proc. civ.);
- instanța de fond a introdus în cauză Comuna Dumbrăvița în mod nelegal (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.);
- hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine cauzei (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.);
- instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății precum și întregul probatoriu depus în cauză, din care rezultă că reclamanții nu mai justificau un drept vătămat sau un interes legitim, din moment ce aceștia își recuperaseră terenurile (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.);
- hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9).
Reclamanții au depus întâmpinare prin care au susținut, în esență, următoarele:
- prin încheierea din data de 17 iunie 2010, instanța de fond a reținut că excepția de nelegalitate a H.C.L. nr. 13/2006 este inadmisibilă, acest act având natura juridică a unei operațiuni administrative în privința căreia instanța este competentă să se pronunțe în condițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004;
- în mod legal a respins instanța de fond excepția lipsei de interes a reclamanților din moment ce titlurile pe care le-au primit sunt în proceduri judiciare sau administrative de punere în posesie;
- instanța de fond a reținut în mod legal că, în cauză, nu s-a probat existența unui interes public sau de utilitate publică pentru trecerea terenurilor din pășunea comunală în domeniul public al comunei.
în concluzie, prin întâmpinare s-a susținut că soluția instanței de fond este legală și temeinică, H.C.L. nr. 13/2006 și H.G. nr. 849/2009 fiind nelegale.
3. Soluția instanței de recurs.
Recursurile formulate sunt întemeiate pentru motivele și considerentele care vor fi prezentate în continuare.
3.1. Criticile referitoare la soluționarea/ nesoluționarea excepției de nelegalitate a H.C.L. nr. 13/2006 sunt neîntemeiate, instanța de fond pronunțându-se prin încheierea din data de 17 iunie 2010, când a reținut că H.C.L. nr. 13/2006 "fiind un act de inventariere a domeniului public, constituie un act premergător care nu produce efecte juridice în lipsa aprobării domeniului public prin hotărâre de Guvern".
Astfel, invocând dispozițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond s-a pronunțat asupra acestui act prin sentința pronunțată, anulând H.C.L. nr. 13/2006 odată cu H.G. nr. 849 art. 1 pct. 20 și Anexa nr. 11.
3.2. Critica referitoare la introducerea forțată în cauză a Comunei Dumbrăvița este neîntemeiată, din moment ce, în raport cu dispozițiile art. 129 C. proc. civ. și cu obiectul cauzei - disputarea situației juridice a unor bunuri imobile aflate în domeniul public local, instanța de fond era datoare să delimiteze cadrul procesual în funcție și de titularul domeniului public, respectiv: Comuna Dumbrăvița, ca persoană juridică de drept public.
3.3. Motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este de asemenea neîntemeiat, motivarea hotărârii pronunțate conținând, în esență, considerentele avute în vedere de instanța de fond la adoptarea soluției, astfel că cerințele art. 261 C. proc. civ. sunt respectate, iar instanța de recurs este în măsură să-și poată exercita controlul judiciar.
3.4. Motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 8 și 9 sunt întemeiate.
Astfel, instanța de fond a reținut nelegalitatea H.G. nr. 849/2009 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al județului Timiș, în ceea ce privește Anexa nr. 11 și art. I pct. 20, ca urmare a faptului că H.C.L. nr. 13/2006 este nelegală.
Nelegalitatea H.C.L. nr. 13/2006, calificat de instanța de fond ca fiind o operațiune administrativă care a stat la baza adoptării H.G. nr. 849/2009, a fost constatată în temeiul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora instanța este competentă să se pronunțe și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății.
Concluzia la care a ajuns instanța, cu privire la nelegalitatea H.G. nr. 13/2006 și, pe cale de consecință, a H.G. nr. 849/2009 este greșită, fiind lipsită de temei legal.
Astfel, potrivit art. 8 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, coroborat cu dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. e) din aceeași lege, titularul domeniului administrativ poate să dispună trecerea bunurilor din domeniul privat în domeniul public pentru cauză de utilitate publică.
Or, instanța de fond a reținut că terenul respectiv, care avea destinație și utilizare de pășine comunală, a fost trecut în domeniul public fără ca autoritățile pârâte să demonstreze utilitatea publică, așa cum rezultă din H.C.L. nr. 64/2009 și H.G. nr. 33/2010.
Instanța de recurs reține că, din interpretarea Legii nr. 213/1998, stabilirea existenței unei cauze de utilitate publică este lăsată de legiuitor la aprecierea titularului domeniului administrativ.
Or, în cauză, terenul în discuție - în suprafață de 66,23 ha, este de necontestat că avea destinația și utilizarea ca pășune a comunității locuitorilor Comunei Dumbrăvița, având astfel ab initio o utilitate publică, fiind destinat să servească folosinței tuturor locuitorilor comunei respective.
Dar, chiar și actele invocate de către instanță în sprijinul concluziei sale, demonstrează contrariul.
Astfel, prin H.C.L. nr. 33 din 25 martie 2010, din suprafața totală, s-a stabilit suprafața de 2,5 ha pentru accesarea unui proiect pentru producerea de energie electrică prin instalarea unui parc fotovoltaic.
De asemenea, prin H.C.L. nr. 64/2009 s-a aprobat afectarea unei suprafețe din terenul respectiv pentru realizarea unor investiții reprezentând un complex sportiv, un sediu logistic pentru primărie, un cartier de locuințe pentru tineret.
Pe de altă parte, instanța de fond a ignorat faptul că reclamanții și intervenientul în interes propriu nu au justificat un drept sau interes legitim pentru suprafața de 66,23 ha care a făcut obiectul H.C.L. nr. 13/2006, deși chiar aceștia au admis că sunt în posesia titlurilor de proprietate pentru terenurile pe care le-au deținut sau moștenit.
în concluzie, instanța de fond a reținut în mod nejustificat nelegalitatea H.C.L. nr. 13/2006 și, pe cale de consecință, și a H.G. nr. 849/2009, astfel că cele două recursuri au fost admise, soluția adoptată a fost desființată, iar acțiunea și cererea de intervenție au fost respinse ca neîntemeiate, actele administrative atacate fiind legale și temeinice.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1638/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4747/2012. contencios → |
|---|
