ICCJ. Decizia nr. 2034/2012. Contencios

Prin Sentința civilă nr. 30/CA din 24 ianuarie 2011 Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Naționale Apele Române și a respins acțiunea ca fiind formulată față de o persoană fără calitate procesuală pasivă; a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul M.L.M., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului și Pădurilor și Administrația Națională Apele Române, având ca obiect anulare act administrativ.

împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M.L.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, înalta Curte, verificând data la care a fost formulat recursul, constată că acesta a fost declarat peste termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ. și de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Potrivit art. 301 C. proc. civ. "Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel".

De asemenea, conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare".

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă fără putință de tăgadă că sentința atacată a fost comunicată la data de 30 mai 2011, iar recursul a fost înregistrat la data de 28 iunie 2011, depășindu-se, așadar, termenul legal de 15 zile prevăzut de textele legale sus citate.

Conform dispozițiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ.: "neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei".

Cum în cauză recurentul nu a dovedit că a fost împiedicat în exercitarea în termen a căii de atac printr-o împrejurare mai presus de voința sa, s-a constatat că recursul este tardiv formulat și, în temeiul art. 312 alin. 1 C. proc. civ., s-a respins ca atare.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2034/2012. Contencios