ICCJ. Decizia nr. 1638/2012. Contencios
| Comentarii |
|
I. Circumstanțele cauzei.
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, reclamanții A.N., P.M., V.L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "A.N.A.F.") și Autoritatea Națională a Vămilor (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "A.N.V."), suspendarea executării următoarelor acte administrative: Ordinele președintelui A.N.A.F. nr. 2406 și nr. 2407 din 04 iulie 2011, preavizul nr. 38557 din 05 iulie 2011, preavizul nr. 38535 și Ordinul A.N.A.F. nr. 2589 din 12 iulie 2011.
în motivarea acțiunii s-a arătat că Ordinele nr. 2406 și 2407 nu respectă prevederile Legii nr. 188/1999 republicată și nici prevederile H.G. nr. 611/2008, iar preavizele menționate nu respectă dispozițiile art. 100 din Legea nr. 188/1999 și nu prezintă termenul și instanța la care ar fi putut fi contestate și nici nu sunt motivate în fapt.
S-a mai arătat că prin Ordinul nr. 2589 se încalcă prevederile H.G. nr. 611/2008 în sensul că bibliografia și tematica stabilită pentru examen ar fi trebuit să fie publice cu cel puțin 30 de zile înainte de data concursului .
Prin întâmpinarea depusă pârâta Autoritatea Națională a Vămilor a arătat că nu are calitate procesuală pasivă în cauză în raport de prevederile H.G. nr. 109/2009, ordinele atacate fiind emise de președintele A.N.A.F.
Pârâta a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării preavizelor ca rămasă fără obiect, având în vedere că începând cu data de 8 august 2011 preavizele acordate reclamanților și-au produs efectele.
Pârâta a mai invocat excepția inadmisibilității capătului de cerere privind suspendarea executării preavizelor, având în vedere că acestea nu reprezintă acte administrative în sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004, deoarece nu dau naștere nu modifică sau sting raporturi juridice.
De asemenea pârâta A.N.A.F. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect, având în vedere că Ordinele nr. 206 și nr. 2407 și-au produs efectele începând cu data de 8 august 2011.
S-a invocat și excepția inadmisibilității capătului de cerere privind suspendarea executării preavizelor.
A arătat pârâta că nu are calitate procesuală pasivă în ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicită suspendarea preavizelor, acestea fiind emise de A.N.V.
2. Soluția pronunțată de Curtea de apel
Prin sentința civilă nr. 275 din 29 septembrie 2011, Curtea de Apel Galați, a admis acțiunea formulată de reclamanții A.N., P.M. și V.L. și a dispus suspendarea executării efectelor Ordinelor nr. 2589/2011, 2406/2011 și 2407/2011 precum și a actelor subsecvente acestora până la pronunțarea instanței de fond cu privire la anularea acestora.
Curtea a apreciat că excepțiile invocate sunt nefondate, pârâtele având calitate procesuală pasivă în raport de capătul de cerere privitor la actele emise de fiecare parte, respectiv A.N.A.F. în ceea ce privește suspendarea executării și a efectelor Ordinelor 2589, 2406 și 2407, iar A.N.V. pentru capătul de cerere privind suspendarea preavizelor.
în ceea ce privește excepția inadmisibilității capătului de cerere privind suspendarea preavizelor, instanța a apreciat că acestea întrunesc elementele actului administrativ, astfel cum este definit în art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, Curtea de apel a reținut, în esență, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
în privința cazului bine justificat, instanța a reținut că ordinele atacate sunt susceptibile de încălcarea unor dispoziții legale imperative, ca urmare a organizării unui examen de testare profesională, iar îndeplinirea condiției preferitoare la prevenirea unei pagube iminente derivă din faptul că, odată cu încetarea raporturilor de muncă, reclamanților le-au fost sistate toate drepturile salariale, ceea ce îi afectează în mod evident posibilitățile de subzistență.
împotriva sentinței nr. 275 din 29 septembrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal au declarat recurs Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamală Galați în nume propriu precum și în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor și Agenția Națională de Administrare Fiscală, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ.
3. Recursul declarat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați în nume propriu precum și în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor susținând, în esență, următoarele critici:
- instanța de fond a reținut în mod greșit că datorită faptului că prin preavize se aduce la cunoștință intimaților-reclamanți că începând cu data de 8 august 2011 vor fi eliberați din funcțiile publice aceștia au dreptul de a se adresa instanței de judecată pentru suspendarea executării, respectiv verificarea legalității și temeiniciei acestor preavize;
- preavizele emise și-au produs deja efectele, astfel că cererea de suspendare este rămasă fără obiect;
- hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9), instanța de fond reținând, în mod eronat, îndeplinirea cumulativă a condițiilor cerute de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, care să justifice suspendarea executării efectelor actelor administrative atacate.
4.Recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală susținând, în esență, următoarele critici:
- instanța de fond a pronunțat o hotărâre care nu cuprinde motivele pe care se sprijină (art. 304 pct. 7), afirmațiile emise nefiind argumentate, motivate;
- Ordinele Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2406/2011, respectiv 2407/2011 și-au produs efectele, astfel că se arată că cererea de suspendare a rămas fără obiect;
- hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9), instanța de fond reținând, în mod eronat, îndeplinirea cumulativă a condițiilor cerute de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, care să justifice suspendarea executării efectelor actelor administrative atacate.
II. Considerentele înaltei Curți asupra recursurilor
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate în raport cu art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ., înalta Curte constată următoarele.
în ceea ce privește recursul declarat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamele în nume propriu, instanța urmează a-l respinge ca inadmisibil având în vedere că această parte nu a fost chemată în judecată prin cererea introductivă de instanță.
într-o altă ipoteză s-ar încălca principiul disponibilității părților asupra cadrului juridic al acțiunii, principiu care lasă la libera apreciere a reclamantului fixarea cadrului procesual și a limitelor cererii, inclusiv cu privire la persoanele cu care înțelege să își dispute obiectul procesului.
în ceea ce privește recursurile declarate de Autoritatea Națională a Vămilor și Agenția Națională a Vămilor instanța le va admite și va modifica sentința atacată, în sensul că va respinge cererea de suspendare formulată de reclamanți, pentru considerentele ce urmează:
Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.
Este bine cunoscut faptul că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate și că acest act administrativ constituie el însuși titlu executoriu.
A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept și o democrație constituțională.
Tocmai de aceea suspendarea actelor administrative, ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situație de excepție, care poate fi de drept, când legea o prevede (ex. art. 123 alin. final din Constituție) sau judecătorească, dar în limitele și condițiile prevăzute de lege.
înalta Curte a reținut că Ordinul nr. 2589 din 112 iulie 2011, obiect al litigiului de față, a fost emis de Vicepreședintele Agenția Națională de Administrare Fiscală în temeiul prevederilor, H.G. nr. 110/2009 privind organizarea și funcționarea A.N.V., modificată și completată prin H.G. nr. 565/2011, Legii nr. 188/1999, prevederilor Ordinului Președintelui Agenția Națională de Administrare Fiscală nr. 2406/2011 privind aprobarea structurilor organizatorice ale aparatului central al A.N.V., direcțiilor regionale pentru accize și operațiuni vamale, direcțiilor județene și a municipiului București pentru accize și operațiuni vamale, prevederilor Ordinului nr. 2407/2011 privind aprobarea statului de funcții al Autorității Naționale a Vămilor, precum și având în vedere avizele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, opțiunea exercitată de reclamant și rezultatele finale ale examenului de testare profesională.
Astfel, înalta Curte reține că prin Ordinele nr. 2406/2011 și nr. 2407/2011 A.N.A.F. a aprobat structura organizatorică și statele de funcții ale Autorității Naționale a Vămilor, aparat central și structuri subordonate, situație necontestată în cauză.
într-adevăr, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".
Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.
Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
în jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/ sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.
Or, în cauză, se constată că niciunul dintre argumentele expuse de reclamanți în fața instanței de fond nu se circumscriu situațiilor reținute ca fiind de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ contestat.
Constatarea faptului că nu este îndeplinită condiția referitoare la cazul bine justificat în sensul în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, face de prisos analiza susținerilor referitoare la condiția prevenirii unei pagube iminente, atâta timp, așa cum s-a arătat anterior, pentru a fi dispusă măsura provizorie de suspendare a executării actului administrativ, este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din aceeași lege.
2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., înalta Curte a admis recursul și a modificat sentința atacată în sensul respingerii cererii formulate de reclamanți, ca nefondată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1925/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1578/2012. Contencios → |
|---|
