ICCJ. Decizia nr. 1582/2012. Contencios
| Comentarii |
|
1. Sesizarea instanței de fond
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta M.E. a chemat în judecată Consiliul Legislativ, solicitând:
- obligarea pârâtului la recalcularea și plata drepturilor salariale ce i se cuvin, reprezentând indemnizația egală cu șapte salarii lunare brute care se plătesc funcționarilor publici parlamentari al căror raport de serviciu a încetat în condițiile art. 62 lit. d) din Legea nr. 7/2007;
- actualizarea sumei ce i se cuvine cu rata medie lunară a inflației începând cu data de 27 aprilie 2009 până la plata efectivă a acesteia.
în motivarea cererii, reclamanta a arătat că s-a pensionat începând cu luna septembrie 2006, potrivit art. 62 lit. d) din Legea nr. 7/2006, iar prin Legea nr. 113/2009 intrată în vigoare la 27 aprilie 2009, prevederile art. 71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 au fost completate printr-o nouă teză "prin salariu lunar brut se înțelege salariul de bază brut lunar și sporurile din ultima luna de activitate".
Tot în Legea nr. 113/2009, la art. III s-a prevăzut că aceste prevederi se aplică și funcționarilor publici parlamentari care s-au pensionat până la data intrării în vigoare a legii.
2. Soluția instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 2262 din 23 martie 2011 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a fost admisă în parte acțiunea, a fost obligat pârâtul Consiliul Legislativ la plata către reclamant a sumei de 13.300 RON cu titlu de diferențe indemnizație egală cu șapte salarii brute, sumă care se impozitează conform art. 73 alin. (1) din Legea nr. 7/2006, republicată.
A fost respinsă în rest acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.
în motivarea soluției, instanța de fond a reținut că față de precizarea din art. 71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 113/2009, autoritatea pârâtă datorează reclamantei diferențele salariale calculate prin includerea sporurilor din ultima lună de activitate.
Modificarea Legii nr. 7/2005 prin Legea nr. 113/2009 nu a vizat art. 90 din Legea nr. 7/2006 care a reglementat expres aplicarea prevederilor art. 42 și art. 71-73 din Lege tuturor funcționarilor publici din Consiliul Legislativ, articol prin care s-a realizat asimilarea funcționarilor publici din Consiliul Legislativ cu funcționarii publici parlamentari, cărora li se aplică prevederile art. III din Legea nr. 113/2009.
S-a reținut că existența unor lacune ale legii în privința sursei cheltuielilor bugetare nu aduce atingere drepturilor câștigate în temeiul legii și nu conduce la interpretarea în sensul înlăturării drepturilor.
însă, au fost considerate întemeiate apărările pârâtului cu privire la cuantumul sumei datorate deoarece față de salariul brut și sporurile de care beneficia din totalul sumei de 35.469 RON, reclamanta încasând suma de 22.169 RON la data încetării raportului de serviciu, pârâta datorează suma de 13.300 RON.
Și solicitarea reclamantei de a fi obligată pârâta la actualizarea sumelor a fost apreciată ca neîntemeiată.
Legea nr. 113/2009 a prevăzut, în art. III alin. (2), eșalonarea cheltuielilor rezultate din aplicarea legii în cursului anilor 2009 și 2010, iar reclamanta a acționat în judecată în anul 2010 și pentru că nu se prevede un termen de acordare, nu se poate dispune actualizarea.
Acordarea cheltuielilor de judecată a fost respinsă pentru că autoritatea pârâtă a justificat refuzul de plată prin modul de interpretare al Legii nr. 113/2009, iar acordarea cheltuielilor de judecată ar greva și mai mult fondurile bugetare.
3. Calea de atac exercitată
împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamanta M.E., cât și pârâtul Consiliul Legislativ.
I. în recursul declarat de reclamanta M.E. s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul obligării autorității pârâte și la reactualizarea sumei până la data plății efective și la plata cheltuielilor de judecată.
S-a invocat faptul că soluția instanței de fond este greșită în ceea ce privește respingerea cererii de reactualizare a sumei datorate pentru că nu s-a făcut distincție între noțiuni/momente distincte:
- dreptul pretins s-a născut la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 113/2009, dar devenea exigibil în cursul anilor 2009-2010;
- pentru că textul nu dispune cu privire la reactualizarea sumelor nu se poate dispune respingerea acțiunii, iar dezlegarea problemei se face în baza legislației în vigoare;
- fiind în discuție o datorie bănească, în caz de nereactualizare s-ar reduce treptat valoarea acesteia prin trecerea timpului și ca efect al inflației;
- potrivit art. 1088 C. civ., obligațiile ce au ca obiect o sumă de bani sunt supuse reactualizării sub forma dobânzii legale.
în ceea ce privește momentul de la care operează reactualizarea, deși pot exista mai multe momente, s-a solicitat recalcularea pe baza dobânzii legale, cel puțin de la data introducerii acțiunii.
Referitor la respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată se critică soluția instanței de fond deoarece:
- nu există nicio prevedere legală care să scutească autoritățile publice de la plata cheltuielilor de judecată, iar dispozițiile legii contenciosului administrativ se completează cu cele ale C. proc. civ.;
- în baza art. 274 C. proc. civ., autoritatea pârâtă este în culpă procesuală și se impune acordarea cheltuielilor de judecată, iar art. 275 C. proc. civ. nu este aplicabil față de conținutul întâmpinării;
- neacordarea cheltuielilor de judecată pentru argumente extra-legale nu poate fi primită.
II. în recursul declarat de Consiliul Legislativ se critică soluția instanței de fond pentru admiterea în parte a acțiunii.
S-a arătat că potrivit normelor de tehnică legislativă, prevederile art. II-IV din Legea nr. 113/2009 sunt reglementări de sine stătătoare care nu fac corp comun cu Legea nr. 7/2006 și nu se aplică și funcționarilor publici din cadrul Consiliului Legislativ.
Or, potrivit art. 90 din Legea nr. 7/2006, funcționarilor publici din cadrul Consiliului Legislativ le sunt aplicabile numai unele dispoziții din Legea nr. 7/2006, nu și dispozițiile proprii ale Legii nr. 113/2009 prevăzute în art. II-IV din acest act normativ.
în speță, nu este vorba de reglementarea unor drepturi care nu pot fi considerate câștigate prin lipsa dispozițiilor aplicabile funcționarilor publici din cadrul Consiliului Legislativ.
S-a solicitat admiterea recursului și să se constate că hotărârea este netemeinică și nelegală.
4. Soluția instanței de recurs
După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, înalta Curte va respinge recursul declarat de Consiliul Legislativ și va admite recursul declarat de reclamanta M.E. pentru următoarele considerente:
I. Criticile din motivele de recurs invocate de Consiliul Legislativ sunt nefondate și recursul va fi respins.
Așa cum a subliniat și instanța de fond, reclamanta s-a pensionat în baza art. 62 lit. d) din Legea nr. 7/2006 privind Statutul funcționarului public parlamentar, cu modificările și completările ulterioare, începând cu luna septembrie 2006.
La momentul pensionării, potrivit art. 73 alin. (1) din Legea nr. 7/2006, reclamanta a beneficiat de o indemnizație egală cu 7 salarii lunare brute, care se impozitează potrivit legii.
Acest text a fost completat prin Legea nr. 113/2009 pentru modificarea și completarea Legii nr. 7/2006 privind Statutul funcționarului public parlamentar cu o teză ultimă: "în sensul prezentului articol, prin salariu lunar brut se înțelege salariul de bază brut lunar și sporurile din ultima lună de activitate".
Deși recurentul Consiliul Legislativ invocă faptul că prevederile art. II-IV din Legea nr. 113/2009 ar fi un act normativ distinct de Legea nr. 7/2006 și nu s-ar aplica și funcționarilor publici din cadrul Consiliului Legislativ, din interpretarea prevederilor legale nu rezultă o asemenea concluzie.
Ca urmare a modificărilor aduse de Legea nr. 113/2009 a fost republicată Legea nr. 7/2006 dar au fost menținute prevederile referitoare la aplicarea dispozițiilor acestei legi (Legea nr. 7/2006) și funcționarilor publici din cadrul Consiliului Legislativ și membrilor acestuia. Astfel, în art. 94 alin. (1) din Legea nr. 7/2006, așa cum a fost republicată în 2009, se prevede că dispozițiile art. 73-75 (fost art. 71-73) din Lege, se aplică funcționarilor publici din cadrul Consiliului Legislativ.
Faptul că la republicare a fost inserată o notă în care au fost reproduse prevederile art. II-IV din Legea nr. 113/2009, aceasta nu face inaplicabile modificările aduse Legii nr. 7/2006 și funcționarilor publici din cadrul Consiliului Legislativ pentru că chiar în notă se precizează că sunt reproduse numai prevederile care nu au fost încorporate în textul republicat al Legii nr. 7/2006, or, modificarea art. 71 alin. (1) [devenit art. 73 alin. (1) după republicare] a fost încorporată în cuprinsul legii și îi este aplicabilă și reclamantei.
II. Recursul declarat de reclamanta M.E. este fondat.
Instanța de fond, deși a admis acțiunea reclamantei, a respins cererea de reactualizare a sumei și acordarea cheltuielilor de judecată, dar soluția este dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Nu se poate invoca drept argument al respingerii cererii de acordare a sumelor reactualizate faptul că legea nu prevede un termen de acordare deoarece se recunoaște un drept, iar pentru că acesta vizează drepturi bănești, sumele ce vor fi acordate se impun a fi actualizate începând cu data cererii adresate instanței de judecată și până la data plății efective pentru că numai în acest fel se poate acoperi paguba produsă de refuzul autorității publice de acordare a drepturilor recunoscute de lege.
Art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că "persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim".
Pentru a fi reparată paguba cauzată, se impune reactualizarea sumelor datorate și neplătite de autoritatea pârâtă.
Este nejustificată din punct de vedere legal și neacordarea cheltuielilor de judecată, în condițiile admiterii, cel puțin parțial, a acțiunii reclamantei de către instanța de fond.
Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ. "Partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată". Pentru că a fost obligat Consiliul Legislativ la plata diferențelor bănești prevăzute de lege, atunci se impune și obligarea la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în fața instanței de fond, respectiv suma de 500 RON.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței referitoare la recunoașterea dreptului de a beneficia de prevederile art. 71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 [art. 71 alin. (3), după republicare].
în baza art. 274 C. proc. civ. a fost obligat Consiliul Legislativ și la plata cheltuielilor de judecată în recurs, respectiv la plata sumei de 500 RON.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1715/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1660/2012. Contencios → |
|---|
