ICCJ. Decizia nr. 1727/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 7040 din 24 noiembrie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate invocată de reclamantul I.Ș.C., în contradictoriu cu pârâții Casa Națională de Pensii Publice, Casa de Pensii a Municipiului București, și Guvernul României, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că din întreaga expunere a motivelor de nelegalitate, autorul excepției critică H.G. nr. 737/2010, în esență, pentru încălcarea prevederilor art. 44 din Constituția României și a tuturor reglementărilor europene care ocrotesc dreptul de proprietate, considerând cuantumul pensiei ca fiind un bun, cât și pe nesocotirea principiului ocrotirii drepturilor dobândite, ce constituie unul dintre principiile generale ale dreptului, protejate prin ordinea juridică comunitară, încălcări ce decurg din recalificarea pensiei de serviciu ca fiind pensie de asigurări sociale, cu consecința recalculării cuantumului pensiei încasate.
Curtea de Apel a mai reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 108 alin. (2) din Constituția României, hotărârile guvernului se emit pentru organizarea executării legilor, astfel că legalitatea acestor acte este la adăpost de critică atâta timp cât actele normative date în executarea legilor sunt emise în limitele și potrivit normelor care le ordonă, principiu consfințit și prin dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000.
Instanța de fond a mai apreciat că legalitatea actului normativ criticat poate fi discutabilă, pe lângă aspectele referitoare la formele anterioare, concomitente și ulterioare emiterii actului administrativ, numai în situația în care hotărârea ar cuprinde dispoziții potrivnice sau peste prevederile legii în aplicarea căreia a fost adoptată și aceste dispoziții ar forma obiectul controlului jurisdicțional. Or, atare ipoteză nu se regăsește în cauza dedusă judecății.
S-a mai constatat că aspectele de neconvenționalitate semnalate de autorul excepției de nelegalitate sunt pertinente analizei instanței învestite cu soluționarea cererii de anulare a deciziei privind recalcularea pensiei de serviciu, iar aceasta pentru că vătămarea invocată de autorul excepției decurge din adoptarea Legii nr. 119/2010.
împotriva hotărârii instanței de fond, reclamantul I.Ș.C. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în motivarea recursului se arată că prin art. 4 din O.U.G. nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010, privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, H.G. nr. 737/2010 din 21 iulie 2010 privind Metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)- h) din Legea nr. 119/2010, privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, a fost abrogată.
Abrogarea acestei hotărâri constituie cea mai directă recunoaștere a nelegalității sale.
H.G. nr. 737/2010 din 21 iulie 2010 privind Metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu este nelegală întrucât emiterea și aplicarea sa contravine prevederilor articolelor legii în baza cărora i s-a calculat pensia de serviciu în vigoare la data emiterii și aplicării Hotărârii Guvernului, articole abrogate numai de la 1 ianuarie 2011 prin art. 196 din Legea nr. 263/2010.
De asemenea recurentul precizează că aceste prevederi sunt contrare O.U.G. nr. 67/2007 privind aplicarea principiului egalității de tratament între bărbați și femei în cadrul schemelor profesionale de securitate socială, aprobată prin Legea nr. 44/2008, care definește în art. 2 lit. a) schemele de securitate profesională, act normativ și astăzi în vigoare.
Temeiul de drept material al excepției îl constituie principiul preeminenței dreptului comunitar, astfel cum este consacrat în izvoarele sale și transpus în legislația națională de prevederile art. 148 alin. (2), (3) și (4) din Constituția României.
Recurentul mai susține că Directiva 96/97/CE a Consiliului din 20 decembrie 1996 care modifică Directiva 86/378/CEE precum și Directiva 2006/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului definesc clar regimul de pensii profesionale.
în dreptul național, prin aplicarea acestor Directive obligatorii, O.U.G. nr. 67/2007 privind aplicarea principiului egalității de tratament între bărbați și femei în cadrul schemelor profesionale de securitate socială, aprobată prin Legea nr. 44/2008, definește în art. 2 lit. a) schemele de securitate profesională.
Considerentele de politică economică folosite de Curtea Constituțională în Decizia nr. 871/2010 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor rămân în afara reglementărilor europene în domeniul pensiilor profesionale.
Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Potrivit prevederilor art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, "în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se elaborează Metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute la art. 1, care se aprobă prin Hotărâre a Guvernului".
în temeiul acestor prevederi legale, precum și al dispozițiilor art. 108 din Constituția României, Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 737/2010 privind Metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
Așa cum o arată și titlul actului administrativ normativ contestat, prin conținutul acestuia se reglementează "Metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor", constituind normele procedurale efective de punere în executare a dispozițiilor legale în temeiul cărora a fost emis actul administrativ în discuție.
H.G. nr. 737/2010 nu conține, așadar, principii sau norme de drept substanțial referitoare la pensii, acestea fiind reglementate de Legile nr. 19/2000 și nr. 119/2010, dispozițiile acestui din urmă act normativ constituind și temeiul legal al emiterii actului administrativ contestat.
Aceasta rezultă din însuși conținutul actului administrativ contestat, raportat la prevederile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010, care definesc în mod explicit rolul și sfera de reglementare a actului emis în temeiul și aplicarea acestei legi, respectiv acela de a se constitui într-o sumă de procedee tehnice, practice, pe baza cărora să se realizeze operațiunea de transformare a pensiilor de serviciu în pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000; H.G. nr. 737/2010 îndeplinește, deci, o simplă funcție metodologică (tehnică) iar nu un rol creator sau modificator de drepturi, de natura celor invocate de intimata-reclamantă, care prin criticile aduse vizează, în realitate, Legea nr. 119/2010, criticile neputând fi, însă, transpuse în procedurile control a legalității actului administrativ contestat.
Rolul Hotărârii Guvernului nr. 737/2010, precum și sfera de aplicare a acesteia, se rezumă la stabilirea instrumentelor de ordin procedural, practic, care să permită aplicarea dispozițiilor actului legislativ cu forță juridică superioară, care este Legea nr. 119/2010, pentru a cărei executare a fost emis actul administrativ contestat și ale cărei dispoziții nu le încalcă.
Or, prin Decizia nr. 871/2010 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituționale, instanța constituțională analizând legea respectivă inclusiv din perspectiva prevederilor și principiilor constituționale și comunitare invocate în cauza de față, după cum urmează: art. 1 alin. (5) referitor la respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47 referitor la nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți și art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții, precum și prevederile art. 20 din Constituție prin raportare la următoarele acte internaționale: Primul Protocol adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, și anume art. 1 referitor la proprietate; Declarația Universală a Drepturilor Omului, și anume art. 17 cu privire la dreptul de proprietate, art. 23 pct. 3 cu privire la dreptul la o retribuire echitabilă și la protecție socială și art. 25 pct. 1 privind dreptul la un nivel de trai decent; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, și anume art. 1 privind demnitatea umană, art. 17 alin. (1) privind dreptul de proprietate, art. 25 privind drepturile persoanelor în vârstă, art. 34 alin. (1) privind securitatea socială și asistența socială și art. 52 alin. (1) privind întinderea și interpretarea drepturilor și principiilor.
Față de cele prezentate se va reține că, prin criticile de nelegalitate formulate, recurentul își manifestă nemulțumirea, în realitate, față de dispozițiile de ordin substanțial cuprinse în Legea nr. 119/2010, ce constituie temeiul emiterii de către Guvern a actului administrativ contestat, iar nu față de normele pur tehnice, de aplicare a legii, conținute de acest din urmă act.
Astfel fiind, înalta Curte apreciază că actul administrativ contestat nu încalcă prevederile legale pentru a căror executare a fost emis.
Prin urmare, înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține.
în consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1728/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1725/2012. Contencios → |
|---|
