ICCJ. Decizia nr. 1659/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1659/2012
Dosar nr. 314/45/2010
Şedinţa publică de la 27 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. - Iaşi anularea Dispoziţiei nr. CM2951 din 06 martie 2008; a Deciziei de impunere nr. CM 2950 din 06 martie 2008 şi a Deciziei nr. 5495 din 05 mai 2008 emise de pârâtă, care au avut ca efect respingerea la rambursare a sumei de 539.371,41 lei.
În motivare, reclamanta a susţinut că au fost interpretate în mod diferit şi eronat documentele fiscal-contabile invocate în cererea de rambursare sold negativ TVA aferent lunii octombrie 2006, în speţă:
- factura fiscală din 01 octombrie 2006 în valoare totală de 1.788.107,26 lei din care 285.496,12 lei TVA;
- factura fiscală din 01 octombrie 2006 în valoare totală de 728.040,33 lei din care 116.241,73 lei TVA;
- parţial din factura fiscală din 01 octombrie 2006 în valoare totală de 862.014,46 lei din care 137.632,56 lei TVA;
- alte facturi nenominalizate pentru care nu s-a specificat motivul respingerii la rambursare în sumă totală de 85.775,14 lei.
In esenţă, reclamanta a arătat că actele administrativ fiscale contestate sunt emise neîntemeiat, atâta timp cât în urma controlului încrucişat efectuat de D.G.F.P. Iaşi şi D.G.F.P. Ploieşti au fost inventariate prin sondaj bunurile care au făcut obiectul tranzacţiei, iar dacă organul fiscal avea nelămuriri putea proceda la efectuarea unei expertize în conformitate cu prevederile art. 55 din O.G. nr. 92/2003.
Prin sentinţa nr. 354/CA/2009, Tribunalul Iaşi a respins acţiunea formulate de reclamantă ca neîntemeiată.
Prin decizia nr. 112/CA din 15 martie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, a fost admis recursul formulat de reclamanta SC A. SA împotriva sentinţei nr. 354/CA/2009, a fost casată hotărârea şi a fost reţinută competenţa Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal de a soluţiona cauza în primă instanţă.
În rejudecare, s-a dispus efectuarea unei expertize contabile.
Prin sentinţa nr. 144 din 21 aprilie 2011, Curtea de Apel Iaşi a respins ca neîntenieiată acţiunea formulată de reclamanta SC A. SA Iaşi în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Judeţeană a Finanţelor Publice a Judeţului Iaşi, Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii Iaşi şi Inspecţia Fiscală din cadrul A.F.P.C.M. Iaşi.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în esenţă, că motivul invocat;de pârâtă în respingerea ca nejustificată/neîntemeiată a cererii de rambursare TVA, raportat la: factura fiscală din 01 octombrie 2006 în valoare totală de 1.788.107,26 lei din care 285.496,12 lei TVA; factura fiscală din /01 octombrie 2006 în valoare totală de 728.040,33 lei din care 116.241,73 lei TVA; parţial din factura fiscală din 01 octombrie 2006 în valoare totală de 862.014,46 lei din care 137.632,56 lei TVA; alte facturi nenominalizate pentru care nu s-a specificat motivul respingerii la rambursare în sumă totală de 85.775,14 lei, îl reprezintă nerespectarea prevederilor art. 155 alin. (8) din Legea nr. 571/2003 sub aspectul menţionării în cuprinsul facturii fiscale a denumirii şi cantităţii bunurilor livrate sau serviciilor prestate.
Sub acest aspect, a reţinut că în urma controlului efectuat de D.G.F.P. Prahova pentru verificarea realităţii tranzacţiei dintre SC A. SA, punct de lucru Ploieşti, şi SC U. SA, punct de lucru Ploieşti, nu au putut fi inventariate toate piesele (bunurile) ce au făcut obiectul tranzacţiei, acestea aveau un grad mare de uzură, mai mult, aceste piese fiind revândute ulterior către SC U. SA, conform procesului-verbal nr. 213 din 18 ianuarie 2007 întocmit de către de către D.G.F.P. Prahova şi a facturii fiscale din 04 decembrie 2006 şi a avizului de însoţire a mărfii din 06 noiembrie 2006, ceea ce conduce la încercarea de inducere în eroare a organelor fiscale în vederea obţinerii unei rambursări de TVA nejustificate pentru luna octombrie 2006.
În cazul facturilor fiscale din 01 octombrie 2006 în valoare totală de 1.788.107,26 lei din care 285.496,12 lei TVA şi din 01 octombrie 2006 în valoare totală de 728.040,33 lei din care 116.241,73 lei TVA, instanţa a constatat că organul fiscal a procedat în mod corect, legal şi temeinic la respingerea cererii de rambursare TVA, având în vedere că reclamanta nu a respectat prevederile art. 155 alin. (8) din C. fisc., prevederi legale cunoscute de reclamantă la data întocmirii facturilor fiscale în discuţie, motiv pentru care a apreciat că propria culpă în încălcarea legii nu poate atrage caracterul neîntemeiat al actelor administrativ fiscale contestate.
Pentru a aprecia în acest mod, instanţa a avut în vedere Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2007 a I.C.C.J., secţiile unite, pronunţată pe calea recursului în interesul legii, raportat la prevederile art. 330 alin. (3) C. proc. civ., prin care s-a statuat că taxa pe valoarea adăugată nu poate fi dedusă şi nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în situaţia în care documentele justificative prezentate nu conţin sau nu furnizează toate informaţiile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare la data efectuării operaţiunii pentru care se solicită deducerea TVA.
În privinţa celor două facturi, instanţa a mai reţinut că nu prezintă relevanţă împrejurarea potrivit căreia, vânzătoarea lucrărilor indicate în cele două acte contabile, SC U. SA a înregistrat şi declarat ca TVA colectată corespunzătoare acestor produse, atâta timp cât actele doveditoare au încălcat cerinţele de formă prevăzute de lege.
În plus, a reţinut că reclamanta nu a probat că ar fi solicitat organului fiscal în timpul controlului să refacă documentele fiscale vizate, aşa cum a susţinut.
In ceea ce priveşte a treia factură fiscală din 01 octombrie 2006 în valoare totală de 952.014,46 lei din care 152.002,31 lei TVA, instanţa a reţinut deasemenea caracterul legal şi temeinic al soluţiei de respingere a contestaţiei, având în vedere că o parte din bunurile indicate în această factură nu au putut fi identificate prin inventariere şi nu s-a putut face dovada livrării acestora, întrucât o parte din aceste piese fuseseră ulterior revândute între aceleaşi societăţi comerciale şi până la finalizarea controlului nu au fost prezentate fişele de magazie pentru perioada 2004-2006.
Tot în legătură cu aceste bunuri s-a mai avut în vedere şi faptul că la inventarierea anuală a patrimoniului SC A. SA Iaşi consemnată în procesul-verbal încheiat de către comisia de inventariere la data de 09 februarie 2007 s-au consemnat diferenţe cantitative valorice în minus în valoare totală de 69.470 lei, diferenţe aferente stocurilor de marfă.
În legătură cu celelalte bunuri, instanţa a apreciat că nu se impunea admiterea cererii de deducere TVA, în condiţiile în care, lucrările de reparaţie ale macaralei nu erau finalizate (potrivit procesului-verbal de control nr. 979 din 22 februarie 2007, vibropresele erau în lucru la momentul emiterii facturii, termenul lor de livrare fiind 30 iunie 2007 (conform notei explicative date de reprezentantul SC U. SA Iaşi) iar avansurile la 2 buc. automacara nu reprezintă livrare de bunuri în sensul dispoziţiilor Legii nr. 571/2003.
În ceea ce priveşte situaţia altor facturi, nenominalizate, în sumă totală de 85.775,14 lei, instanţa a constatat că reclamanta nu le-a indicat şi nici nu a dezvoltat argumente de respingere a cererii de rambursare TVA.
De altfel, din analiza raportului de inspecţie fiscală reiese că „celelalte facturi nenominalizate” se referă la relaţiile comerciale dintre reclamantă cu SC R. SRL şi SC S.M. SRL cu privire la care organul fiscal pârât s-a pronunţat motivat cu privire la cererea reclamantei de rambursare TVA, soluţia organului fiscal fiind legală şi temeinică, reclamanta, astfel cum s-a indicat anterior, necriticând soluţia organului fiscal în nici un mod.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen motivat şi legal timbrat reclamanta pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele invocate conform art. 3041 C. proc. civ. se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ. invocându-se atât încălcarea dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. în ceea ce priveşte motivarea instanţei de fond cât şi aplicarea greşită a legii în ceea ce priveşte soluţia de respingere a acţiunii reclamantei.
În ceea ce priveşte primul motiv de recurs se arată că soluţia recurată prin care s-a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei nu este temeinic motivată fiind nerespectate dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. Se invocă în acest sens dispoziţiile deciziei I.C.C.J. nr. 7285 din 1 noimbrie 2007 privind posibilitatea exercitării controlului judiciar.
Faţă de al doilea motiv de recurs, care se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta invocă şapte motive de nelegalitate intitulate „motive de recurs” care privesc greşita aplicare a legii şi aprecierea eronată a probelor administrate şi pe cale de consecinţă pronunţarea unei hotărâri nelegale şi netemeinicie.
Primul aspect de nelegalitate invocat priveşte înlăturarea nemotivată a concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, raport care în opina recurentei demonstrează nelegalitatea actelor administrative contestate.
Al doilea aspect de nelegalitate priveşte facturile din data de 1 octombrie 2006 care prin anexele depuse îndeplineau condiţiile pentru a fi primite ca documente justificative valabile privind decontarea de TVA.
Al treilea aspect de nelegalitate priveşte facturilor emise de SC U. SA, deficienţele pretinse nu au fost constatate în raportul de inspecţie fiscală din 24 iunie 2009, ci au fost imputate direct societăţii recurente în calitate de cumpărător, iar instanţa de fond nu a lămurit diferenţa de tratament fiscal.
Al patrulea aspect nelegalitate priveşte lipsa de rol activ a organului fiscal care nu a dat posibilitatea recurentei să-şi caracterizeze unele declaraţii sau acte în timpul controlului.
Al cincilea aspect de nelegalitate priveşte reţinerea greşită a culpei societăţii reclamante care nu a fost constatată în raport de facturile emise de recurentă.
Al şaselea aspect de nelegalitate priveşte interpretarea greşită a dispoziţiilor Deciziei nr. 5/2007 a I.C.C.J. în ceea ce priveşte facturile în litigiu din 1 octombrie 2006.
Al şaptelea motiv de recurs priveşte încălcarea principiului disponibilităţii părţilor şi a limitelor investirii ţinând cont de obiectul acţiunii.
Se solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiate.
Motivat în şedinţa publică din 13 martie 2012, Curtea a respins cererea formulată de recurentă şi a amânat pronunţarea conform art. 156(2) C. proc. civ.
Nu s-au depus concluzii scrise la dosar.
Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente:
Primul motiv de recurs care se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu pot fi reţinute. Instanţa de fond a motivat în fapt şi în drept cu respectarea dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. soluţia de respingere a acţiunii, în cauză fiind posibilă exercitarea controlului de legalitate conform dispoziţiilor C. proc. civ.
Al doilea motiv de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi cele şapte motive de nelegalitate invocate nu pot fi reţinute.
Legat de primul aspect de nelegalitate privind înlăturarea concluziilor raportului de expertiză contabilă efectuată, Curtea apreciază că instanţa de fond a înlăturat implicit concluzia raportului deoarece opinia expertului, în sensul că neacordarea dreptului de deducere a TVA din facturile fiscale din octombrie 2006 ar reprezenta o impozitare dublă, nu are bază legală, ţinând cont de natura juridică a TVA şi de îndeplinirea condiţiilor legale de către reclamanta-recurentă în calitate de cumpărător de exercitare a dreptului de deducere a TVA.
Iar în cauză, în concret problema dedusă judecăţii este îndeplinirea de către facturile depuse a caracterului de document justificativ în sensul dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 82/1991 republicată.
Al doilea aspect de nelegalitate nu poate fi reţinut deoarece anexele la facturile de octombrie 2006 nu reprezintă documente justificative în sensul dispoziţiilor legale în materie de TVA. Facturile pot reprezenta documente justificative în măsura în care conţin sau furnizează toate informaţiile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare la data efectuării operaţiunii pentru care se solicită deducerea acestei taxe.
Al treilea aspect de nelegalitate privind un tratament fiscal diferenţiat faţă de vânzătorul SC U. SA nu poate fi reţinut.
Faptul că vânzătorul a înregistrat şi declarat TVA din facturile fiscale în litigiu, nu susţine obligaţia cumpărătorului-recurenta în prezenta cauză de a respecta prevederile legale de exercitare a dreptului de deducere a TVA.
Motivul de nelegalitate privind lipsa de rol activ a organului fiscal nu poate fi reţinut în cauză recurenta având posibilitatea să administreze probe în combaterea legalităţii actelor administrative contestate.
Motivul de nelegalitate privind culpa recurentei nu are legătură cu soluţionarea cauzei deoarece în cauză în concret facturile fiscale nu îndeplinesc condiţiile legale de exercitare a dreptului de deducere a TVA deoarece nu sunt respectate dispoziţiile art. 128, 134 şi 155 alin. (8) din Legea nr. 571/2003, forma aplicabilă până la data de 31 decembrie 2006.
Instanţa de fond a aplicat şi interpretat corect dispoziţiile Deciziei nr. 5 din 15 ianuarie 2007 în cauza dedusă judecăţii şi a justificat corect legalitatea actelor administrative contestate cu privire la facturile din 1 octombrie 2006 care nu îndeplineau condiţiile legale pentru a fi documente justificative pentru a se deduce TVA-ul solicitat.
Ultimul motiv de nelegalitate nu poate fi reţinut deoarece faptul că instanţa de fond a motivat netemeinicia cererii de deducere a TVA şi pentru celelalte bunuri nu reprezintă o încălcare a principiului disponibilităţii privind obiectul cererii de chemare în judecată.
Faţă de cele expuse mai sus Curtea în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC A. SA Iaşi împotriva sentinţei nr. 144 din 21 aprilie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1655/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1675/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
