ICCJ. Decizia nr. 1643/2012. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1643/2012
Dosar nr. 3404/54/2010
Şedinţa publică de la 27 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Mehedinţi la data de 17 august 2010, sub nr. 6127/101/2010, reclamanta SC C. SA – societate în faliment reprezentată prin administratori judiciari Cabinet de insolvenţă P.E., SC Y.C. SPRL, V.C. SPRL şi Cabinetul Individual de Insolvenţă G.V., a formulat contestaţie împotriva deciziei de impunere nr. 110 comunicată sub nr. 1044192 din 6 ianuarie 2010 emisă de Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi a răspunsului nr. 826326 din 5 martie 2010 emis de Ministerul Finanţelor Publice-Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia General Juridică, solicitând anularea actelor atacate şi exonerarea societăţii de plata obligaţiilor accesorii, în sumă de 2.312.925 lei.
În motivarea cererii formulate, reclamanta a arătat că prin decizia de impunere nr. 110, au fost stabilite în sarcina sa obligaţii accesorii în sarcina unităţii în sumă de 2.312.925 lei, reprezentând plata dobânzilor în cuantum de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere pentru obligaţiile principale de plată constând în impozit pe venitul din salarii, vărsăminte de la persoane juridice la persoane cu handicap, contribuţie de asigurări sociale datorată de angajator, contribuţie pentru accidente de muncă şi boli profesionale şi asigurări de şomaj.
Reclamanta a precizat că a formulat contestaţia cu nr. 196 din 8 februarie 2010 prin care a arătat că obligaţiile accesorii au fost stabilite eronat, fiind calculate şi după data deschiderii procedurii insolvenţei iar pârâtul prin adresa nr. 82632 din 5 martie 2010 i-a comunicat faptul că în conformitate cu dispoziţiile art. 205 C. proc. fisc. se putea formula contestaţie împotriva titlului de creanţă.
Pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare, invocând excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Mehedinţi şi a solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă, întrucât reclamanta putea formula contestaţie numai împotriva deciziei pronunţate în soluţionarea contestaţiei.
Prin sentinţa nr. 973 din 3 noiembrie 2010, Tribunalul Mehedinţi, Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reţinând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv aplicarea criteriului valoric.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. 3404/54/2010 şi a fost soluţionată prin sentinţa nr. 318 din 15 iunie 2011 prin care a fost respinsă acţiunea precizată a reclamantei SC C. SA prin administratori judiciari.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut în temeiul dispoziţiilor art. 205 şi art. 211 din O.G. nr. 92/2003că decizia emisă în soluţionarea contestaţiei poate face obiectul acţiunii la instanţa de judecată, astfel încât acţiunea adresată direct instanţei poate avea ca obiect numai tăcerea administraţiei, situaţie în care se poate cere doar obligarea autorităţii să emită actul administrativ solicitat, respectiv decizia privind soluţionarea contestaţiei administrativ fiscale.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a formulat recurs reclamanta SC C. SA, „societate în faliment” reprezentată de administratori judiciari.
În motivarea recursului formulat, reclamanta a susţinut în esenţă că, în mod greşit instanţa de fond a respins contestaţia cu motivaţia nelegală că doar actele emise de organele fiscale în soluţionarea contestaţiilor sunt cele care pot face obiectul acţiunii la instanţa de judecată.
A susţinut recurenta că procedura prealabilă a fost îndeplinită, în sensul că în termen legal a formulat contestaţie la organul emitent, contestaţie la care a primit răspunsul 826326 din 5 martie 2010.
Totodată recurenta a susţinut că întrucât la data de 16 iulie 2009 societatea a intrat în procedura insolvenţei în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 85/2006, de la această dată nu mai puteau fi calculate majorări şi penalităţi de întârziere şi nici accesorii la creanţele datorate.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 şi următoarele C. proc. civ. şi art. 3041 C. proc. civ.
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză, cât şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat.
Recurenta-reclamantă a solicitat anularea deciziei de impunere nr. 110 din 6 ianuarie 2011 şi a adresei nr. 826326 din 5 martie 2010 emisă de Ministerul Finanţelor Publice.
Conform art. 105 C. proc. fisc., împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrativ fiscale se poate formula contestaţie potrivit legii, iar potrivit dispoziţiilor art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală „Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă”.
Din perspectiva acestor dispoziţii legale rezultă că recurenta-reclamantă putea formula contestaţie pe calea contenciosului administrativ numai după parcurgerea procedurii prealabile şi emiterea unei decizii privind soluţionarea contestaţiei.
Întrucât recurenta-reclamantă s-a adresat instanţei fără ca autoritatea publică emitentă să se pronunţe asupra contestaţiei printr-o deciziei sau fără a renunţa expres la c alea administrativă de atac, în mod corect instanţa de fond a respins contestaţie formulată de aceasta împotriva titlului de creanţă, reţinând nerespectarea dispoziţiilor legale mai sus menţionate, potrivit cărora este obligatorie procedura administrativă prealabilă care, în raport de natura juridică a actului atacat, se impunea a fi efectuată în condiţiile stabilite prin art. 175-188 C. proc. fisc.
Această procedură prealabilă constituie o condiţie specială de exerciţiu a dreptului la acţiune conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, coroborată cu art. 109 alin. (2) C. proc. civ., iar reclamanta nu a înţeles să o urmeze în integralitate, prima instanţă concluzionând în mod corect că se impune adoptarea soluţiei de respingere a acţiunii, ca fiind inadmisibilă.
Având în vedere toate aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta SC C. SA prin administratori judiciari, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC C. SA prin administratori judiciari Cabinet de Insolvenţă P.E., S.C. Y.C. SPRL, V.C. SPRL şi Cabinet Individual de Insolvenţă, împotriva sentinţei nr. 318/2011 din 15 iunie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1642/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1645/2012. Contencios. Anulare decizie Uniunea... → |
|---|
