ICCJ. Decizia nr. 167/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Circumstanțele cauzei.
1.Cererea de chemare în judecată și hotărârea primei instanțe.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, așa cum a fost precizată la data de 16 noiembrie 2010, reclamantul K.D.I. a formulat acțiune în anularea actului administrativ, solicitând anularea ordinului nr. 123/2010, emis de intimata A.N.O.F.M., având ca obiect încetarea exercitării funcției de Director Coordonator a reclamantului, ca nelegal.
în motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 25 mai 2009, prin ordinul, emis de Ministerul Muncii, Familiei și Protectiei Sociale, reclamantul, a fost numit în funcția de director coordonator a A.J.O.F.M. Maramures, în temeiul disp. O.U.G. nr. 37/2009, cu încheierea contractului de management din data de 25 mai 2009, cu o valabilitate de 4 ani.
Ulterior, prin ordinul contestat, s-a constatat încetarea exercitarii funcției reclamantului, motivându-se faptul că O.U.G. nr. 105/2009 a fost declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 1629 din 03 decembrie 2009.
Motivul legal invocat de intimat în justificarea încetării funcției de director coordonator a reclamantului se referă la faptul că prevederile O.U.G. nr 37/2009 și 105/2009 au fost declarate neconstitutionale prin decizia nr. 1629 din 03 decembrie 2009, iar în opinia acestei institutii, potrivit art 147 alin (1) și (4) din Constituția României și a art. 31 din Legea nr. 47/1992, își încetează valabilitatea toate actele făcute în temeiul celor două ordonanțe.
în probațiune, reclamantul a anexat copia plângerii, precum și dovada de comunicare a acesteia, intimatei precum și răspunsul dat de intimată, ordinul nr. 123 din 1 martie 2010, ordinul nr. 1094 din 25 mai 2009 de numire în funcție, Contractul de management.
Prin întâmpinarea formulată A.N.O.F.M., a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nelegală.
Prin excepția de nelegalitate invocată, reclamantul K.D.I. a solicitat să se constate nelegalitatea ordinelor din 31 iulie 2010 și din 9 octombrie 2009 emise de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, ordine având ca obiect: primul, mandatarea domnului S.B. în vederea încheierii contractelor și revocării contractelor de management ale directorilor coordonatori ai A.J.O.F.M. și al doilea, numirea în funcția de președinte al comisiei, de punere în aplicare a O.U.G. nr. 105/2009, înțelegând să se judece în contradictoriu cu intimata A.N.O.F.M.
Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrative și fiscal, prin sentința nr. 119 din 22 februarie 2011, a respins excepția de nelegalitate a ordinelor emise de Președintele ANOFM, ca inadmisibilă și acțiunea de anulare a ordinului 123/2010, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele considerente:
Prin ordinul nr. 1094 din 25 mai 2009 al Ministrului muncii, familiei și protectiei sociale, reclamantul, a fost numit director coordonator a A.J.O.F.M. Maramures.
Prin ordinul nr. 123 din 1 martie 2010 s-a constatat că începând cu data de 1 martie 2010 încetează exercitarea de către reclamant a funcției de director coordonator al A.J.O.F.M. Maramures, ca urmare a încetării efectelor juridice a dispozițiilor constatate a fi neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 1629 din 3 decembrie 2009.
Ordinul atacat se fundamentează pe faptul că O.U.G nr. 105/2009 și O.U.G. nr. 37/2009 au fost declarate neconstituționale.
Ordinul de numire în funcție a reclamantului a fost fundamentat pe dispozițiile art. III din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice.
Prima instanță a constatat că prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curții Constituționale s-a constatat că legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a administrației publice locale este neconstituțională, iar prin decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a Curții Constituționale s-a statuat că prevederile art. 1 pct. 1-5, pct. 26 art. III, IV, V, VIII și Anexa 1 din O.U.G. nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale și ale altor servicii publice, precum și pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului, administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local sunt neconstituționale.
Totodată, prin Decizia civilă nr. 414/2010 a Curții Constituționale s-a constatat că dispozițiile art. 1 pct. 1, art. 1 pct. 6, art. 1 pct. 23 și art. 1 pct. 28 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici sunt neconstituționale.
Având în vedere aceste considerente, Curtea a reținut că lipsirea de temei constituțional a actelor normative în baza cărora a fost numit în funcția de conducere reclamantul, are ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contract de management, actele administrative date în aplicarea celor două ordonanțe de urgență).
Deasemenea reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a ordinului nr. 1450 din 31 iulie 2010 și 1636 din 9 octombrie 2009.
Prin ordinul nr. 1450 din 31 iulie 2009 i s-au delegat o serie de atribuții Președintelui A.N.O.F.M., respectiv să încheie acte adiționale la contractele de managemet ale directorilor coordonatori și directorilor coordonatori adjuncți ai agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă și agenției municipale pentru ocuparea forței de muncă București, să semneze actele administrative în vederea suspendării/încetării raporturilor de muncă ale directorilor coordonatori și directorilor coordonatori adjuncți ai agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă și agenției municipale pentru ocuparea forței de muncă București, să aprobe transmiterea obligațiilor prevăzute în contractele de managemet ale directorilor coordonatori și directorilor coordonatori adjuncți ai agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă și agenției municipale pentru ocuparea forței de muncă București, altor persoane din cadrul instituțiilor respective.
Curtea a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a ordinului din 31 iulie 2009, reținând că nu a fost probată interdependența dintre actul atacat de reclamant pe cale principală și ordinul raportat la care se invocă excepția de nelegalitate.
în ceea ce privește ordinul din 9 octombrie 2009, s-a reținut că este emis ulterior ordinului contestat pe cale principală motiv, pentru care excepția este inadmisibilă.
2. Recursul declarat în cauză.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurentul a susținut, în esență, că prima instanță nu a cercetat și nu a motivat fondul ațiunii și excepția lipsei calității de reprezentant al domnului S.B., în calitate de Președinte A.N.O.F.M.
Sub acest aspect a arătat că ordinul de numire în funcția de conducere a reclamantului a fost emis de Ministrul Muncii, familiei și protecției sociale iar ordinul prin care s-a constatat încetarea contractului de management a fost emis de Președintele A.N.O.F.M., încăcându-se astfel principiul simetriei actelor juridice.
A susținut recurentul că demiterea reclamantului din funcție s-a făcut cu nerespectarea prevederilor art. 65 și 66 C. muncii, în ceea ce privește acordarea unui preaviz de 30 de zile.
Prin motivele de recurs reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a ordinului nr. 123/2010, prin care s-a constatat încetarea exercitării funcției de Director Coordonator a reclamantului.
II. Considerentele înaltei Curți de Casație și Justiție.
înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
în cauză, este necontestat că recurentul-reclamant a fost numit în funcția de director coordonator al A.N.O.F.M. Maramureș prin ordinul din 25 februarie 2009 emis de ministrul de resort, în baza căruia a și fost încheiat contractul de management, în temeiul prevederilor art. III din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice.
Prin ordinul din 1 martie 2010 s-a constatat că începând cu data de 1 martie 2010 încetează exercitarea de către reclamant a funcției de director coordonator al A.J.O.F.M. Maramures, ca urmare a încetării efectelor juridice a dispozițiilor constatate a fi neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 1629 din 3 decembrie 2009.
Prin decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a Curții Constituționale s-a statuat că prevederile art. 1 pct. 1-5, pct. 26 art. III, IV, V, VIII și Anexa 1 din O.U.G. nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale și ale altor servicii publice, precum și pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului, administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local sunt neconstituționale.
Pe de altă parte, prin Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, Curtea Constituțională a statuat că pierderea legitimității constituționale a celor două ordonanțe de urgență reprezintă o sancțiune mult mai gravă decât o simplă abrogare a unui text normativ, ceea ce are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente, precum contractele de management, actele administrative, etc.
Astfel fiind, rezultă că de la data declarării neconstituționalității O.U.G. nr. 37/2009, în baza căreia a fost emis ordinul din 25 mai 2009 și încheiat contractul de management, aceste acte juridice au rămas fără temei legal, ceea ce autoritatea pârâtă a constatat prin ordinul din 01 martie 2010, act administrativ legal și temeinic.
Așa fiind rezultă că, în mod temeinic și legal prima instanță a respins, pe fond, acțiunea reclamantului, hotărârea fiind corect motivată pe aspectul declarării neconstituționalității a actului normativ în baza căruia, ordinul de numire în funcție a reclamantului a fost emis.
Totodată, înalta Curte constată că, și în ceea ce privește modul de soluționare a excepțiilor de nelegalitate a ordinului din 31 iulie 2009, prima instanță a soluționat corect pricina, motivat de împrejurarea că nu a fost probată interdependenta dintre "actul atacat de reclamant pe cale principală și ordinele raportat la care a fost invocată excepția de nelegalitate.
Referitor la susținerile recurentului-reclamant potrivit cărora ar fi invocat în fața instanței de fond excepția "lipsei calității de reprezentant al domnului S.B., în calitate de director al A.N.O.F.M.", instanța constată că această excepție nu a fost invocată de recurentul-reclamant.
De asemenea, sunt nefondate și afirmațiile potrivit cărora, Președintele S.B. a fost numit în această calitate prin ordinele și că nu avea calitatea de a semna ordinul prin care s-a constatat încetarea contractului de management al reclamantului.
Astfel, Președinte A.N.O.F.M., S.B. a fost numit în această funcție, cu rang de secretar de stat, în temeiul deciziei Primului-Ministru al României din 09 ianuarie 2009, prin ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale din 31 iulie 2009 fiindu-i conferite de către ministrul muncii, familiei și protecției sociale competențece privește emiterea actelor administrative având ca obiect încetarea raporturilor stabilite de A.N.O.F.M. cu directorii coordonatori și directorii coordonatori adjuncți.
Astfel că, nu poate fi reținută lipsa calității de reprezentant legal al Președintelui A.N.O.F.M., de a emite ordinul nr. 123/2010, dat fiind delegarea atribuțiilor în acest sens, de către Ministrul muncii, familiei și protecției sociale.
Pentru același motiv nu poate fi reținută nici încălcarea principiului simetriei actelor juridice, invocată prin recursul formulat.
în ceea ce privește Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale din 09 octombrie 2009, cum emiterea lui este ulterioară ordinului contestat prin prezenta cauză, în mod corect prima instanță a respins excepția nelegalității acestui ordin ca inadmisibilă.
în consecință, pentru considerentele anterior invocate, înalta Curte a constatat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 195/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 18/2012. Contencios → |
|---|
