ICCJ. Decizia nr. 163/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Circumstanțele cauzei.
1.Cererea de chemare în judecată și hotărârea primei instanțe.
Prin cererea formulată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrative și fiscal, la data de 20 noiembrie 2009, sub nr. 11064/2, reclamanta M.V. a chemat în judecată M.A.E., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să să constate refuzul nejustificat al pârâtului de a-i soluționa cererea privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române și, pe cale de consecință să fie obligat același pârât să-i primească cererea de redobândire a cetățeniei române, de îndată.
Totodată a solicitat și obligarea pârâtului la acordarea unor daune morale, în cuantum de 5.000 RON.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 19 septembrie 2006 a depus o primă cerere la secția consulară a Ambasadei României din Chișinău, instituție competentă să primească cererile de redobândire a cetățeniei române din partea solicitanților, foști cetățeni români și descendenți ai acestora până la gradul II, care au domiciliul în Republica Moldova.
întrucât timp de aproximativ 2 ani și 8 luni de la prima cerere nu a primit nici un răspuns a depus o noua cerere in 11 mai 2009, iar ulterior o altă la 27 iulie 2009.
Deasemenea la data de 30 octombrie 2009 a mai formulat o cerere prin care a solicitat din nou să-i fie fixată data la care va fi invitată pentru depunerea cererii de redobândire a cetățeniei române, la care I s-a răspuns că la data la care cererea sav a intra în faza de procesare, va primi invitația pentru depunerea documentelor din partea ambasadei.
Prin sentința nr. 1963 din 28 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtul M.A.E. și a admis, în parte, acțiunea reclamantei M.V., în contradictoriu cu pârâtul M.A.E. și a obligat pârâtul să stabilească o data de primire a actelor necesare redobândirii cetățeniei române și să primească respectivele acte în 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței.
A respins în rest acțiunea.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele considerente:
Cu privire la excepția prescrierii dreptului la acțiune, Curtea a reținut că nu se poate considera în nici un caz că dreptul la acțiune al reclamantei este prescris, deoarece ultima cerere a acesteia a fost depusă în termenul de 6 luni anterior introducerii acțiunii, prevăzut de Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cererii de chemare în judecată, instanța a reținut că, neindicarea nici unui termen pentru depunerea cererii și documentelor necesare soluționării unei cereri de redobândire a cetățeniei române este o măsură arbitrară.
A apreciat ca întemeiată solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului să stabilească o dată pentru primirea cererii reclamantei și să primească cererea acesteia de redobândire a cetățeniei române în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței.
în ceea ce privește daunele morale a reținut că reclamanta nu și-a motivat în nici un fel acest capăt de cerere, astfel ca instanța este în imposibilitatea de a analiza cererea în raport de susținerile părții.
3. Recursul declarat în cauză.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul M.A.E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurentul a susținut, în esență, că în mod greșit prima instanță a reținut refuzul nejustificat al pârâtului de a soluționa cererea într-un termen rezonabil, întrucât răspunsul administrativ emis în aceste situații de M.A.E. nu încorporează un refuz și, cu atât mai mult, acesta nu poate fi considerat ca fiind nejustificat.
A susținut recurentul că, temeiul de drept care a permis reprezentanților secției consulare a Ambasadei României de la Chișinău să programeze solicitanții pentru depunerea cererilor de redobândire a cetățeniei române a fost H.G. nr. 1723 din 14 octombrie 2004, privind aprobarea Programului de măsuri pentru combaterea birocrației în programul de relații cu publicul", art. 6, anexa 1, lit. a), punctul III. A mai arătat recurentul că, la data formulării recursului, stadiul procesării cererilor de redobândire a atins un nivel satisfăcător față de anii anteriori prin deschiderea unei noi locații a secției consulare a Ambasadei României la Chișinău, precum și prin deschiderea consulatelor generale de la Cahul și Bălți.
Mai mult, începând cu data de 16.08.2010, în toate locațiile consulare din Republica Moldova (la Chișinău, Cahul și Bălți) procesarea cererilor de redobândire a cetățeniei române are loc fără programare și fără a mai fi necesară formularea unei scrisori de intenție.
Recurentul a invocat, totodată, prevederile O.U.G. nr. 5/2010, potrivit căreia cetățenii moldoveni, categorie ce se încadrează în dispozițiile art. 101din Legea nr. 21/1991, pot depune cererea și la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie, fără nicio restricție în ce privește situarea domiciliului sau condiționat de obținerea dreptului de ședere în România ori de o programare prealabilă.
A apreciat recurentul că vătămarea produsă în circumstanțe care exclud culpa autorității administrative solicitate, nu era aptă a atrage condamnarea acesteia deoarece se încalcă atât norma specială (potrivit Legii nr. 554/2004, refuzul trebuie să fie nejustificat,) cât și principiul mai larg de drept ce statuează că nu există obligație corelativă unui drept imposibil de executat (în cazul pârâtului reconsiderarea relațiilor bilaterale a dovedit că această imposibilitate a fost temporară).
Totodată recurentul a susținut că, în lipsa unui temei legal concret, puterea judecătorească nu se poate substitui puterii executive în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire ale cetățeniei române.
în ceea ce privește caracterul rezonabil al duratei unei proceduri, în jurisprudența C.E.D.O. s-a reținut că aceasta se determină în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de Jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente.
în fine, recurentul pârât a arătat că stabilirea, în cadrul activității M.A.E., a unei ordini cronologice de procesare a cererilor de redobândire a cetățeniei nu poate fi asimilată unui refuz nejustificat și că ordinea internă stabilită de M.A.E. nu încorpora un refuz de soluționare a cererii de depunere a dosarului ci prevedea condițiile concrete în care acesta urmează să fie procesat, fără ca autoritatea publică solicitată să se derobeze de la îndeplinirea obligației prevăzute de Legea nr. 21/1991.
II. Considerentele înaltei Curți de Casație și Justiție.
înalta Curte de Casație și Justiție, analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată următoarele:
Critica recurentului privind greșita aplicare de către prima instanță a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care definește noțiunea de refuz nejustificat de soluționare a cererii, nu este fondată pentru următoarele motive:
Potrivit art. 12 alin. (3) din Legea cetățeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reședința în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor impuse de lege, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României; cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetățenie.
Problema care se impune a fi rezolvată în cauză este legată de termenul în care autoritățile române trebuie să soluționeze cererile de redobândire a cetățeniei române.
Din lecturarea textului legal anterior arătat, rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit un termen în care autoritățile române să proceseze astfel de cereri.
Ca atare, în lipsa unui asemenea termen legal, trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora: "Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie".
Doctrina europeană a arătat că noțiunea de "termen rezonabil" este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un "termen rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
Astfel, în materie « civilă », dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente, dar el include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
în opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente.
în cauză, înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării cererii, 30.04.2009 și data soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.
Pe de altă parte, instanța de control judiciar nu poate primi susținerea recurentului în sensul că există un număr foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de procesare a Secției Consulare a Ambasadei, întrucât autoritățile naționale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea principiului celerității, care guvernează materia aflată în discuție.
în ceea ce privește modificarea legislativă intervenită prin O.U.G. nr. 5/2010, instanța constată că aceste dispoziții sunt ulterioare momentului introducerii acțiunii și nu au putere retroactivă.
în consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 204/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 161/2012. Contencios → |
|---|
