ICCJ. Decizia nr. 1748/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1748/2012
Dosar nr. 10548/2/2010
Şedinţa publică de la 30 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a formulat acţiune în constatare a calităţii de lucrător al Securităţii, în ceea ce-l priveşte pe pârâtul H.D.I.
În motivarea cererii s-a arătat că pârâtul, având gradul de locotenent-colonel în cadrul Serviciului 1 din Inspectoratul Judeţean de Securitate Bihor, a desfăşurat activităţi prin care au fost îngrădite drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 3751 din 27 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea şi a fost constatată calitatea de lucrător al Securităţii a pârâtului H.D.I.
În motivarea hotărârii, instanţa de fond a reţinut că activităţile desfăşurate de către pârât, în calitate de angajat al fostei Securităţi, au îngrădit dreptul la viaţă privată şi dreptul la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor, fiind astfel îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.
Astfel, pârâtul a propus lucrarea informativă, în cadrul dosarului de problemă "învăţământ-tineret" a unei persoane, semnalată cu "manifestări ostile la adresa situaţiei economice din ţara noastră, ironii tendenţioase la adresa conducerii superioare de partid şi legături neoficiale cu cetăţeni străini (Maroc)".
De asemenea, în aceeaşi calitate de locotenent-colonel în cadrul Serviciului 1 din Inspectoratul Judeţean de Securitate Bihor, pârâtul a propus urmărirea unei persoane care "în anul 1987 a fost exmatriculat de la facultate, pentru unele manifestări necorespunzătoare, atitudini protestatare, contra-revoluţionare, fiind un element predispus a exercita o influenţă negativă în rândul tinerilor".
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul H.D.I. şi a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate şi, în consecinţă, respingerea cererii reclamantului deoarece instanţa de fond nu a luat în considerare aspectele invocate în întâmpinare.
Se arată, în motivele de recurs, că sindromul antisecuritate prin instituţia Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a început după evenimentele din 1989 prin etichetarea globală a foştilor ofiţeri de informaţii drept torţionari şi alte epitete denigratoare.
O.U.G. nr. 24 din 10 martie 2008, aprobată prin Legea nr. 293 din 28 noiembrie 2008 direcţionează neconstituţional, retroactiv, vinovăţia, menţionând că în perioada comunistă, P.C.R., prin organele de securitate ale statului, a exercitat o permanentă teroare împotriva cetăţenilor ţării, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, deoarece cadrele de informaţii îndeplineau de drept un serviciu legalmente datorat ţării, iar urmărirea avea caracter strict secret şi prin aceasta celui vizat nu putea să-i fie obstrucţionată exercitarea drepturilor.
Doar în cazurile în care se confirmau riscurile aducerii de prejudicii siguranţei naţionale se proceda la probaţiune şi luarea unor măsuri, fie de prevenire, fie penale.
Actualele reglementări privind Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii încalcă decizia Curţii Constituţionale deoarece:
- administrează probe şi impune trimiterea în faţa Curţii de apel pentru a se acorda calificativul de lucrător de securitate ofiţerilor de informaţii;
- jurisdicţia este una extraordinară iar natura juridică a organelor care o exercită este cea a instanţelor extraordinare - neconstituţionale;
- Curtea de Apel Bucureşti are competenţa să judece dosare instrumentate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii pe calea acţiunii în constatare care dă astfel certificare juridică unor acte de răzbunare juridică.
Pe lângă problemele de constituţionalitate, acţiunile în constatare prezintă vicii de fond pentru că nu ţin cont de cadrul legal al activităţilor informative din perioada socialistă, deciziile standard date pe bandă rulantă incriminează activităţile operative derulate în strictă conformitate cu prevederile legale ale perioadei respective.
Cadrele de informaţii pot fi trase la răspundere doar în măsura în care au încălcat legea sau au aplicat-o abuziv, iar pentru faptul că legislaţia ce reglementa activitatea informativ-operativă a fost pe unele segmente excesivă sau represivă, responsabilă este clasa politică a etapei respective.
Reglementarea cuprinsă în actul normativ are caracter discriminatoriu pentru că are în vedere ofiţerii de informaţii şi reprezintă singura categorie profesională trasă la răspundere pentru activităţi specifice.
Ar trebui traşi la răspundere şi procurorii care au instrumentat infracţiunile îndreptate împotriva securităţii statului sau infracţiuni de drept comun şi judecătorii care au dat sentinţa de condamnare în asemenea speţe.
Se arată că recurentul a fost ofiţer superior în serviciile de informaţie a României până în 1989 şi în continuare fără întrerupere după 30 decembrie 1989, fiind integrat la constituirea serviciului de informaţii în martie 1990 în Serviciul Român de Informaţii până la limita de vârstă.
Recurentul a depus concluzii scrise şi a invocat neconstituţionalitatea actelor normative care reglementează activitatea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, excepţia lipsei competenţei materiale a instanţelor de contencios.
4. Soluţia instanţei de recurs
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:
Mai întâi, vor fi analizate chestiunile prealabile, respectiv cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 24/2008 şi excepţia de necompetenţă materială a instanţelor de contencios administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, "(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi, sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".
Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) ale Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curţii constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite următoarele condiţii, în mod cumulativ:
- excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;
- excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;
- norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
În cauză sunt îndeplinite primele două condiţii, dar se observă că recurentul, deşi a invocat excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 24 din 20 martie 2008, respectiv a Legii nr. 293 din 28 noiembrie 2008, nu a indicat textele constituţionale care ar fi încălcate, astfel că nu poate fi sesizată Curtea Constituţională.
Neconstituţionalitatea unei legi, a unei ordonanţe de urgenţă, ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă de urgenţă nu este o chestiune care să fie analizată în raport cu Constituţia, ca lege fundamentală, ci în raport cu anumite prevederi ale acesteia.
De aceea, a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 24 din 20 martie 2008, respectiv a Legii nr. 293 din 28 noiembrie 2008.
Excepţia de necompetenţă materială a instanţei de contencios administrativ este nefondată.
Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, în forma iniţială, acţiunea în constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii se introduce la Secţia de contencios administrativ a Tribunalului Bucureşti, motiv pentru care cererea a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe.
Ulterior, prin Legea nr. 293/2008, art. 1 alin. (1) a fost modificat şi s-a stabilit competenţa exclusivă în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Prin urmare, suntem în prezenţa unei competenţe exclusive, speciale stabilită printr-o dispoziţie expresă a legii şi nu poate fi contestată competenţa materială a instanţei care a soluţionat cauza în fond.
Pe fondul cauzei, se constată că, criticile din motivele de recurs se referă la aspecte legate de modul cum s-a reglementat prin lege stabilirea calităţii de lucrător al Securităţii, aspectele de neconstituţionalitate neputând fi soluţionate de instanţa de judecată pentru că singura autoritate care poate analiza constituţionalitatea unei legi este Curtea Constituţională.
Referirile la oportunitatea acestei reglementări şi la extinderea ei şi la alte categorii de persoane pentru că altfel s-ar crea o discriminare faţă de foştii lucrători ai Securităţii nu pot fi nici ele analizate pentru că instanţa trebuie să verifice modul de aplicare a legii, astfel cum aceasta este în vigoare la momentul introducerii acţiunii, iar modificarea unei legi nu poate fi dispusă de instanţă.
În motivele de recurs nu s-au făcut referiri exprese la cele reţinute de instanţa de fond pentru a fi admisă acţiunea, dar recurentul recunoaşte că a fost ofiţer de Securitate, deşi susţine că nu a adus atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, lucrător al Securităţii este considerată orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Din interpretarea acestui text rezultă că pentru a stabili calitatea de lucrător al Securităţii trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
- persoana să fi avut calitatea de ofiţer sau subofiţer al Securităţii, inclusiv acoperit, în perioada 1945 - 1989;
- persoana să fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
În cauză, aceste condiţii sunt îndeplinite pentru că s-a făcut dovada că prin activităţile desfăşurate a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, activităţi pe care recurentul nici nu le-a contestat.
Nu pot fi reţinute susţinerile recurentului potrivit cărora instanţele ar da decizii standard pe bandă rulantă deoarece practica instanţelor a dovedit că atunci când nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, sunt respinse acţiunile în constatare formulate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de H.D.I. împotriva Sentinţei civile nr. 3751 din 27 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1745/2012. Contencios. Anulare acte emise de... | ICCJ. Decizia nr. 1749/2012. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
