ICCJ. Decizia nr. 1741/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1741/2012
Dosar nr. 128/46/2011
Şedinţa publică de la 30 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul T.I.C.M. a chemat în judecată pe pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi a solicitat să fie obligată să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire şi titlul de conversie în acţiuni la Fondul Proprietatea.
În motivare, a susţinut că prin dispoziţia Primarului Municipiului Piteşti nr. 28914 din 21 noiembrie 2006, i s-a recunoscut dreptul la restituire prin echivalent a imobilului teren în suprafaţă de 232 mp, situat în Piteşti, B.R. nr. 99-101, preluat în mod abuziv.
Prin Sentinţa civilă nr. 290/F-Cont din 18 mai 2011 Curtea de Apel Piteşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul T.I.C.M., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi a obligat pârâta să emită reclamantului decizie reprezentând titlu de despăgubiri.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că, în cauză, din anul 2006 până în prezent, dosarul a parcurs potrivit recunoaşterii din întâmpinare, doar etapa analizării în privinţa legalităţii privind cererea de restituire în natură, reclamantul fiind indiscutabil vătămat în drepturile sale prevăzute de lege, prin nesoluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.
Din acest punct de vedere, Curtea de Apel a apreciat că şi în situaţia în care Legea nr. 247/2005 nu reglementează un termen de finalizare a procedurii administrative de evaluare şi emitere a titlului de despăgubire, interpretarea se face prin raportare la art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 1 din Primul Protocol Adiţional, în sensul soluţionării efective a cererilor de acordare a despăgubirilor, în aplicarea Legii nr. 10/2001, într-un termen rezonabil.
Aşa fiind, nu poate fi acceptată apărarea pârâtei potrivit căreia, dosarul va fi soluţionat abia după ce va fi completat cu actele menţionate în conţinutul întâmpinării, deoarece pe de o parte acestea au fost deja depuse de reclamant cu prilejul numeroaselor reveniri pe care le-a adresat pârâtei, iar pe de altă parte, Primăria Municipiului Piteşti s-a conformat solicitării ce i-a fost adresată, comunicând actele respective.
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că prin Notificările nr. 98/2001 şi 791/2001 domnul T.I. a solicitat acordarea de despăgubiri pentru terenul situat în B.R. nr. 99-101.
Prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. 257/1958 domnii T.I. şi E. au cumpărat terenul situat în B.R., iar prin Decretul nr. 385/1980 aceştia au fost expropriaţi, domnul T.I. decedând în anul 2002.
Prin Dispoziţia nr. 28914/2006 emisă de Primarul mun. Piteşti s-a propus acordarea de despăgubiri pentru terenul situat în B.R. nr. 99-101 în favoarea domnului T.I.C.M., în calitate de fiu al defunctului T.I.
Prin Adresa nr. 31199/CC din 03 martie 2011 s-a solicitat Primăriei mun. Piteşti motivarea acordării de despăgubiri pentru întreg imobilul în favoarea domnului T.I.C.M., în calitate de fiu al defunctului T.I., în condiţiile în care domnul T.I. a deţinut doar o parte din imobil, restul fiind proprietatea soţiei sale, T.E.
Recurenta mai susţine că la dosar nu se regăseşte certificatul de moştenitor/de calitate de moştenitor al defunctului T.I.
Calitate de persoane îndreptăţite au toţi moştenitorii menţionaţi în acesta certificat, iar nu doar domnul T.I.C.M. motiv pentru care dosarul trebuia a fi completat cu acte de identitate ale tuturor moştenitorilor defunctului T.I.
Totodată, s-a solicitat să se precizeze dacă există identitate între imobilul situat în B.R. nr. 99-101 şi imobilul situat în B.R. nr. 99 A.
Recurenta mai arată că pentru aceste motive, întreaga documentaţie a fost remisă, în original, Primăriei Municipiului Piteşti.
Referitor la etapa evaluării s-a arătat că această etapă este condiţionată de retransmiterea dosarului de către Primăria municipiului Piteşti cu completările mai sus menţionate.
În ceea ce priveşte aspectele reţinute de instanţa de fond potrivit cărora urmarea procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare ar depăşi termenul rezonabil de soluţionare a cauzei, recurenta susţine că acestea sunt neîntemeiate.
Se mai arată că jurisprudenţa aceleiaşi instanţe în materie de termen rezonabil stabileşte anumite criterii, precum complexitatea cauzei, conduita reclamantului şi cea a autorităţilor competente şi importanţa litigiului pentru reclamant, criterii ce susţin aprecierile conform cărora considerentele reţinute de instanţa de fond privind nerespectarea termenului rezonabil de către Comisia Centrală referitor la emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire în favoarea reclamantului sunt neîntemeiate.
Examinând cauza şi sentinţa recurată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este fondat numai în ceea ce priveşte termenul de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubire.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere faptul că procedurile administrative stabilite prin Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv şi care nu pot fi restituite în natură sunt proceduri complexe, cuprinzând mai multe etape distincte, în care sunt implicate mai multe entităţi, astfel încât, în mod obiectiv, nu pot fi soluţionate în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ.
Legiuitorul nu a stabilit un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă, însă această omisiune nu poate conduce la ideea că autoritatea publică este abilitată să determine ea însăşi acest interval de timp, fiind necesar ca deciziile reprezentând titlurile de despăgubire să fie emise într-un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, aşa cu s-a pronunţat în mod constant această instanţă supremă.
Însă, acest lucru nu conduce la ideea că autoritatea trebuie obligată să emită "de urgenţă" decizia reprezentând titlu de despăgubire cum în mod greşit a dispus instanţa de fond.
Înalta Curte va modifica sentinţa recurată şi va înlătura această dispoziţie în sensul că emiterea deciziei se va face în termen de 6 luni de la pronunţarea prezentei decizii.
Pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine pentru următoarele considerente:
Legea nr. 247/2005 stabileşte procedura administrativă şi etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în vederea emiterii unei decizii de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, reprezentând titlul de despăgubire.
Astfel fiind, în acord cu prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005 deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei publice centrale învestite cu soluţionarea notificărilor şi în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoţite, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe judeţe, conform eşalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice locale vor fi centralizate pe judeţe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoţite de referatul conţinând avizul de legalitate al instituţiei prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta. Deciziile/dispoziţiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoţite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parţial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deţinute de entitatea învestită cu soluţionarea notificării.
Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul Central va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentaţiilor depuse de către titularii deciziilor/dispoziţiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală şi care nu au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2) în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură. Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.
Criticile din motivele de recurs ce vizează netemeinicia soluţiei instanţei de fond sub acest aspect sunt nefondate.
Raportat la criteriile recunoscute în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului se constată că sunt nefondate criticile recurentei deoarece nu s-au invocat motive care să justifice durata excesivă a procedurii administrative.
Activitatea pârâtei trebuie organizată de organele competente din interiorul său în aşa fel încât să asigure rezolvarea dosarelor înregistrate într-un termen rezonabil, iar prin conduita pârâtei de a tergiversa soluţionarea cererii reclamantului de emitere a titlului de despăgubire se aduc grave prejudicii acesteia.
De asemenea, Înalta Curte constată că şi susţinerile potrivit cărora dosarul trebuie completat, nu sunt fondate, acestea fiind apărări pur formale.
Prin urmare, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi admis şi se va modifica sentinţa atacată în sensul că emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire se face în termen de 6 luni de la pronunţarea prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva Sentinţei civile nr. 290/F-Cont din 18 mai 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în parte, sentinţa atacată în sensul că obligă pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, în termen de 6 luni de la pronunţarea prezentei decizii.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1739/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1745/2012. Contencios. Anulare acte emise de... → |
|---|
