ICCJ. Decizia nr. 1749/2012. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1749/2012
Dosar nr. 4071/2/2010
Şedinţa publică de la 30 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta G.T. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Statul Român - prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se dispună următoarele:
- desemnarea unui evaluator/societate de evaluare pentru întocmirea raportului de evaluare;
- transmiterea dosarului către evaluatorul/societatea de evaluare desemnată.
În motivarea acţiunii, s-a susţinut că, în urma notificării depusă în baza Legii nr. 10/2001, Primarul Comunei N. a emis Dispoziţia nr. 289/2006.
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia conexităţii faţă de împrejurarea că pe rolul aceleiaşi instanţe se află înregistrat Dosarul nr. 4022/2/2010, având ca obiect cererea aceleiaşi reclamante, în contradictoriu cu aceiaşi pârâţi, privind obligarea acestora la emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire, precum şi excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 289/2006 emisă de Primarul Comunei N., prin care s-a propus acordarea de despăgubiri reclamantei în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul construcţie - demolată, situat în satul N.B., comuna N., judeţ Tulcea, excepţie întemeiată pe dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cererii, s-a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
Comisia a mai depus la dosar şi o cerere intitulată "reconvenţională", prin care, de altfel nu a formulat solicitări proprii, ci apărări, motiv pentru care, la termenul din 07 martie 2011, instanţa a calificat-o ca fiind întâmpinare.
Pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, la rândul său, a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia conexităţii prezentului dosar, cu Dosarul nr. 4022/2/2010 pentru aceleaşi argumente prezentate de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, susţinând că, în cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, nu această entitate are atribuţii în legătură cu evaluarea şi emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire, ci Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, motiv pentru care a solicitat admiterea excepţiei invocate şi respingerea acţiunii în ceea ce o priveşte, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
La termenul din 6 decembrie 2010, având în vedere rangul şi importanţa excepţiilor invocate, în temeiul dispoziţiilor art. 164 alin. (3) C. proc. civ., Curtea de apel a trimis prezenta cauză la completul mai întâi învestit, în vederea discutării conexării prezentei cauze, la Dosarul nr. 4022/2/2010.
A fost respinsă excepţia conexităţii şi s-a dispus restituirea dosarului prezentului complet.
Prin Sentinţa civilă nr. 2156 din 21 martie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, şi a respins acţiunea faţă de această autoritate, a respins excepţia de nelegalitate invocată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor cu privire la Dispoziţia nr. 289 din 22 august 2006, emisă de Primarul Comunei N., judeţ Tulcea, ca fiind inadmisibilă, a admis acţiunea formulată de reclamanta G.T. împotriva pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi a obligat această autoritate să transmită dosarul la evaluator/sau societate de evaluare desemnat/desemnată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut următoarele:
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Curtea de Apel a admis-o, având în vedere următoarele argumente:
Potrivit procedurii administrative reglementată la Titlul VII, Capitolul 5 din Legea nr. 247/2005, după analizarea dosarului înaintat de organul competent şi efectuarea raportului de evaluare, Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor este structura administrativă care are competenţa legală să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire - art. 16 alin. (7).
Astfel fiind, rezultă că, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, care este o autoritate administrativă cu competenţe distincte în cadrul procedurii administrative reglementată în Titlul VII Capitolul 5 din Legea nr. 247/2005, nu are atribuţii în ceea ce priveşte emiterea actului administrativ pretins de reclamantă.
Referitor la excepţia nelegalităţii invocată de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu privire la Dispoziţia nr. 289/2006 emisă de Primăria Comunei N., Curtea de Apel a observat că, din coroborarea dispoziţiilor art. 4 cu art. 5 din Legea nr. 554/2004, rezultă că pot forma obiect al excepţiei de nelegalitate exclusiv actele administrative care pot forma şi obiectul acţiunii directe; alin. (2) al art. 5 prevăzând în mod expres că "nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.".
Astfel, instanţa de fond a respins excepţia invocată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor cu privire la Dispoziţia nr. 289/2006 emisă de Primarul Comunei N., ca inadmisibilă.
Pe fondul cauzei, Curtea a constatat că acţiunea reclamantei este întemeiată, reţinând că acţiunea reclamantei de a primi despăgubiri în echivalent pentru imobilul şi terenul aferent, se află spre rezolvare în faţa autorităţii administrative competente de circa 9 ani.
Prin urmare, instanţa de fond a constatat că autorităţile administrative competente erau obligate să acţioneze într-un termen rezonabil, pentru soluţionarea cererii reclamantei, iar acest termen a început să curgă la data declanşării procedurii administrative, respectiv anul 2001, când reclamanta a depus notificarea conform prevederilor legale, iar nu de la data înregistrării dosarului la Secretariatul Comisiei.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că sentinţa recurată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, (ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art. 304, pct. 9 C. proc. civ.), întrucât a respins sesizarea Tribunalului Bucureşti cu privire la soluţionarea excepţiei de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 289/2006 emisă de Primarul comunei N.
Recurenta susţine că instanţa de fond trebuia să suspende cauza şi să trimită dosarul Tribunalului Bucureşti, aceasta fiind instanţa competentă a se pronunţa asupra posibilităţii analizării pe calea contenciosului administrativ a dispoziţiei amintite, în condiţiile în care dispoziţia în cauză este emisă de o autoritate din categoria autorităţilor publice locale, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare.
Recurenta mai arată că instanţa de fond a calificat cererea reconvenţională formulată ca fiind o "întâmpinare".
Astfel, prin cererea reconvenţională formulată, s-a solicitat obligarea reclamantei G.T. să facă dovada preluării abuzive a imobilului notificat, a dreptului de proprietate asupra aceluiaşi imobil, precum şi a calităţii de persoană îndreptăţită de pe urma domnului G.D.
Măsura confiscării averii personale a domnului G.D., autorul reclamantei, a fost aplicată ca urmare a uneltirii contra securităţii interne a statului, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 16/1949 privind sancţionarea unor crime care primejduiesc securitatea Statului şi propăşirea economiei naţionale, coroborat cu art. 25 pct. 6 din C. pen. şi art. 7 din Decretul nr. 182/1950 (activitate în cadrul bandelor teroriste).
Recurenta mai susţine că invocarea existenţei unei infracţiuni de natură politică implică depunerea ca act doveditor a hotărârii judecătoreşti de condamnare pentru săvârşirea unei infracţiuni de natură politică, care a prevăzut ca măsură complementară confiscarea averii. Prezintă forţă probantă originalul sau copia legalizată a hotărârii judecătoreşti invocate.
Dovada privind natura infracţiunii se poate face şi cu decizia privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă în condiţiile O.U.G. nr. 214/1999.
Or, în cauză, prin Dispoziţia nr. 289/2006, Primăria Comunei N. a propus acordarea de despăgubiri pentru construcţiile confiscate ca urmare a unei condamnări penale pentru infracţiunea de uneltire contra securităţii interne a statului, în lipsa sentinţei penale din care sa reiasă natura infracţiunii pentru care a fost condamnat domnul G.D.
Mai mult, la dosar nu au fost depuse înscrisuri în susţinerea dreptului de proprietate, precum şi acte din care să reiasă calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantei de pe urma domnului G.D., fiind necesare acte de stare civilă, certificate de moştenitor/calitate de moştenitor care să ateste filiaţia doamnei G.T. cu fostul proprietar, G.D.
În situaţia în care reclamanta nu a făcut dovada preluării abuzive a imobilului notificat, a dreptului de proprietate asupra aceluiaşi imobil, precum şi a calităţii de persoană îndreptăţită de pe urma domnului G.D., s-a apreciat că pârâta nu poate fi obligată la emiterea unei decizii, în care să fie consemnată şi valoarea aferentă imobilului notificat, obligaţie ce se situează în afara cadrului legal reglementat de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Faţa de susţinerile instanţei de fond privind nerespectarea în cauză a termenului rezonabil recurenta mai arată că soluţionarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face în virtutea declanşării procedurii de acordare a despăgubirilor prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi nu în baza unei cereri exprimate de persoana îndreptăţită. Altfel spus, procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu se declanşează prin simpla cerere a persoanei îndreptăţite, ci numai după transmiterea dosarelor potrivit prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) din actul normativ amintit, aşa cum a fost modificat şi completat prin O.U.G. nr. 81/2007, dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 stabilesc exact etapele ce trebuie parcurse în vederea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală, fără a exista alte alternative legale de soluţionare a dosarelor privind acordarea de despăgubiri.
Prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008, Comisia Centrală a stabilit două categorii de dosare, respectiv cele transmise Secretariatului Comisiei centrale înainte de apariţia O.U.G. nr. 81/2007, şi cele transmise după intrarea în vigoarea a actului normativ amintit.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanta a solicitat acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilul-construcţie situat în Satul N.B., Comuna N., judeţul Tulcea.
Primăria Comunei N., în calitate de entitate notificată, prin Dispoziţia nr. 289/2006, a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul notificat, în favoarea reclamantei, în lipsa înscrisurilor privind preluarea abuzivă, dreptul de proprietate şi calitatea de persoană îndreptăţită.
Dosarul aferent dispoziţiei amintite a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale, fiind astfel declanşată procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
În cadrul procedurii administrative reglementată prin Titlul VII din actul normativ amintit, sunt parcurse mai multe etape şi anume: etapa transmiterii şi a înregistrării dosarelor, aceasta etapă fiind prevăzută de dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) Capitolul V Titlul VII, modificat şi completat prin O.U.G. nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, - etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul posibilităţii restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării şi etapa evaluării, etapă în care, dacă după analizarea dosarului se constată că, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, - dosarul va fi transmis evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire şi valorificarea acestui titlul în condiţiile prevăzute de pct. 26 din O.U.G. nr. 81/2007, prin care este introdus, în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul V, Secţiunea I intitulată "Valorificarea titlurilor de despăgubire" .
În cauza de faţă, etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce priveşte dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantei, în sensul că dosarul aferent Dispoziţiei nr. 289/2006, a fost transmis de Primăria Comunei N., în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 33981/CC.
Totodată, dosarul amintit mai sus, a fost analizat în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat.
Referitor la etapa evaluării, această etapă este condiţionată de clarificarea aspectelor privind preluarea abuzivă a imobilului notificat, respectiv dreptul de proprietate şi calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită, aspecte care, în mod temeinic, au justificat remiterea dosarului aferent Dispoziţiei nr. 289/2006 către Primăria Comunei N.
Înalta Curte apreciază că recurenta-pârâtă, în mod temeinic a constatat şi lipsa înscrisurilor privind descrierea construcţiei demolate şi notificate de reclamantă, în acest sens fiind emisă Adresa nr. 33981/CC din 25 octombrie 2010.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că imobilul construcţie pentru care s-a solicitat acordarea de măsuri reparatorii nu a fost identificat din punct de vedere al suprafeţei.
În cauză reclamanta avea obligaţia de a preciza suprafaţa precum şi descrierea imobilului făcând dovada cu înscrisuri în acest sens.
Cu privire la construcţii, trebuie precizată suprafaţa şi destinaţia acestora, regimul de înălţime, anul edificării etc.
De asemenea, Înalta Curte constată că la dosar nu au fost depuse înscrisuri în susţinerea dreptului de proprietate şi a calităţii de persoană îndreptăţită a reclamantei de pe urma autorului G.D.
Lipsa documentelor din care să rezulte dreptul de proprietate, modul de preluare a imobilului, suprafaţa imobilului, conduce la imposibilitatea obiectivă a evaluării imobilului şi în consecinţă la imposibilitatea de a se emite titlurile de despăgubire.
Pentru aceste motive, Înalta Curte va casa sentinţa şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În ceea ce priveşte motivul de recurs potrivit căruia instanţa de fond în mod greşit a respins excepţia de nelegalitate a Deciziei nr. 289 din 22 august 2006 emisă de comunei N., Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat şi nu poate fi primit pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:
"Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. În acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ competentă şi suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanţei de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de nelegalitate este instanţa de contencios administrativ competentă să o soluţioneze." Prima instanţă, verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute în textul citat, a respins în mod corect excepţia de nelegalitate ca inadmisibilă, reţinând incidenţa prevederilor art. 5 alin. (2) din aceeaşi lege care exceptează de la controlul de legalitate înfăptuit de instanţele de contencios administrativ "actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară". Un astfel de recurs paralel s-a prevăzut prin art. 26 din Legea nr. 10/2001.
În consecinţă, pentru motivele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul şi va casa sentinţa recurată, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva Sentinţei civile nr. 2156 din 21 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1748/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1750/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
