ICCJ. Decizia nr. 1789/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1789/2012
Dosar nr. 3387/91/2010
Şedinţa publică de la 3 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secţia civilă, reclamanta P.M.T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, obligarea acesteia să-i stabilească despăgubirile pentru imobilele ce fac obiectul notificării din 2 noiembrie 2001, şi să emită decizie în acest sens, precum şi la plata daunelor cominatorii în sumă de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere, până la emiterea deciziei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că urmare notificării adresate Primăriei Focşani şi înregistrată sub nr. 747 din 2 noiembrie 2001, a fost emisă dispoziţia din 26 ianuarie 2006 prin care s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilele proprietatea sa, preluate în mod abuziv, dispoziţie care a fost transmisă autorităţii pârâte care, conform art. 16 alin. (2) Titlul VII din Legea nr. 247/2005 avea obligaţia de a stabili cuantumul despăgubirilor, obligaţie care însă nu a fost materializată în emiterea unei decizii în acest sens.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive cu privire la stabilirea despăgubirilor, susţinând că în privinţa acordării despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv Comisia Centrală pentru Acordarea Despăgubirilor are atribuţii în acest sens, şi excepţia prematurităţii acţiunii privind emiterea unei decizii privind plata, dat fiind faptul că aceasta se emite după emiterea deciziei de despăgubiri.
Tribunalul Vrancea, prin sentinţa nr. 752 din 11 noiembrie 2010, a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Prin sentinţa nr. 138 din 17 mai 2011, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantă, a obligat pârâta să stabilească despăgubirile pentru imobilele ce fac obiectul notificării din 2 noiembrie 2001 şi să emită decizia de plată a imobilelor sub sancţiunea daunelor cominatorii în sumă de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere până la emiterea deciziei, respingând cererea privind plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
În privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a autorităţii pârâte a avut în vedere că aceasta, potrivit art. 3 lit. h) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, are atribuţii privind emiterea titlurilor de plată care încorporează drepturile de creanţă ale deţinătorilor imobilelor asupra Statului Român, iar potrivit art. 3 lit. i) din aceeaşi Lege are obligaţia emiterii titlurilor de conversie care sunt certificate şi încorporează drepturile de creanţă ale deţinătorilor asupra Statului Român.
Pentru aceleaşi considerente a apreciat că nu poate fi primită nici excepţia prematurităţii formulării acţiunii.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că autoritatea pârâtă nu a respectat dispoziţiile legale privind emiterea titlului în vederea achitării despăgubirilor către reclamantă, în raport de împrejurarea că dispoziţia în litigiu a fost emisă încă din luna ianuarie 2006, iar susţinerile pârâtei privind dovedirea prejudiciului nu au legătură cu daunele cominatorii solicitate.
Referitor la cheltuielile de judecată solicitate, prima instanţă a reţinut că acestea nu sunt dovedite.
Recursurile declarate în cauză
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:
- în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, încălcând prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, precum şi prevederile art. 2 din H.G. nr. 361/2005 cu modificările şi completările ulterioare, prin care sunt prevăzute principalele atribuţii ale acestei autorităţi;
- în mod eronat a fost respinsă excepţia prematurităţii cererii de emitere a unei decizii de plată, ignorându-se împrejurarea că reclamanta nu este titulara unei decizii reprezentând titlu de despăgubire.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele motive, respectiv argumente:
Prin cererea introductivă reclamanta P.M.T. a solicitat obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, atât la stabilirea despăgubirilor cuvenite pentru imobilele ce fac obiectul dispoziţiei din 26 ianuarie 2006 a Primăriei Focşani, cât şi la emiterea deciziei de plată a acestor despăgubiri.
Prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, şi unele măsuri adiacente, au fost reglementate atât sursele de finanţare, cuantumul şi procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001, cât şi înfiinţarea unei entităţi, respectiv Comisia Centrală pentru Stablirea Despăgubirilor, cu atribuţii în privinţa emiterii deciziilor conţinând titlurile de despăgubire, atribuţii care sunt exercitate în cadrul şi după urmarea procedurilor administrative pentru acordarea despăgubirilor. prevăzute în Cap. V Titlul VII al actului normativ menţionat.
Astfel, în cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, procedură reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, nu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a fost învestită cu emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire, ci Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Totodată, în cuprinsul art. 2 din H.G. nr. 361/2005 cu modificările şi completările ulterioare, sunt prevăzute principalele atribuţii ale Autorităţii, şi anume în privinţa aplicării Legii nr. 10/2001, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor acordă sprijin şi îndrumare metodologică autorităţilor administraţiei publice locale şi centrale, precum şi celorlalte persoane juridice deţinătoare de imobile care fac obiectul restituirii potrivit Legii nr. 10/2001 republicată.
De asemenea, Autoritatea asigură organizarea şi funcţionarea Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, secretariat care asigură lucrările acestei comisii, iar atribuţiile conferite acestuia din urmă constau în centralizarea dosarelor conţinând decizii/dispoziţii în care s-au consemnat/propus despăgubiri, precum şi în analizarea acestora din punctul de vedere al legalităţii respingerii cererii de restituire în natură, atribuţii îndeplinite în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Prin urmare, faţă de normele menţionate, în mod greşit instanţa de fond a admis acţiunea faţă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, această pârâtă neavând calitate procesuală pasivă în ceea ce priveşte primul capăt de cerere, ce ar fi trebuit respins ca inadmisibil faţă de autoritatea chemată în judecată.
Al doilea motiv de recurs este, de asemenea întemeiat, deoarece obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea titlului de plată înainte de a se fi epuizat etapa emiterii titlului de despăgubire este prematură şi, deci, inadmisibilă.
În acest sens, potrivit art. 182, lit. a) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, introdus prin O.U.G. nr. 81/2007, „Direcţia pentru acordarea de despăgubiri în numerar, în baza opţiunii titularului titlului de despăgubire, în sensul acordării de despăgubiri în numerar şi după reţinerea titlului de despăgubire în original, îi va transfera acestuia despăgubirea în termen de 15 zile calendaristice de la data existenţei disponibilităţilor financiare”.
Totodată, conform dispoziţiilor pct. 182.4. din Hotărârea de Guvern nr. 128/2008 privind modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Titlului VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.095/2005 „în vederea acordării despăgubirilor băneşti şi/sau în acţiuni, Direcţia pentru acordarea despăgubirilor în numerar din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor va emite titlurile de plată şi, respectiv, de conversie în ordinea înregistrării cererilor de opţiune a persoanelor îndreptăţite a primi despăgubiri, cereri însoţite de toate documentele necesare (...)”.
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu nerespectarea unor prevederi procedurale esenţiale, mai sus analizate, recursul urmând a fi admis; în consecinţă, sentinţa va fi modificată în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva sentinţei nr. 138 din 17 mai 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamanta P.M.T.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1765/2012. Contencios. Amendă pentru... | ICCJ. Decizia nr. 1808/2012. Contencios. Amendă pentru... → |
|---|
