ICCJ. Decizia nr. 1822/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1822/2012
Dosar nr. 9920/2/2010
Şedinţa publică de la 4 aprilie 2012
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul R.I. a solicitat,în contradictoriu cu Ministerul Sănătăţii, anularea în totalitate a Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. R/1022 din 16 aprilie 2010, reîncadrarea în funcţia deţinută anterior emiterii ordinului în speţă, obligarea pârâtului la plata tuturor drepturilor salariale de la data emiterii ordinului a cărui anulare se solicită până la rămânerea definitivă a hotărârii, obligarea pârâtului la plata de daune morale în sumă de 100.000 RON, precum, şi obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, deşi în perioada cât a ocupat funcţia de Director General al Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltarea în Microbiologie şi-a îndeplinit toate obligaţiile, la data de 16 aprilie 2010 a fost eliberat din funcţie, fără motivare.
A mai precizat reclamantul că împotriva ordinului atacat a formulat plângerea prealabilă în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004, înregistrată sub nr. 31487 la 14 mai 2010, la care nu a primit răspuns.
Ordinul atacat este nemotivat, nu indică instanţa competentă căreia să i se adreseze pentru contestarea actului administrativ şi nici termenul de contestare.
Pârâtul Ministerul Sănătăţii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că răspunsul la plângerea prealabilă a fost comunicat prin Adresa nr. CSA 4789 din 30 iunie 2010. A apreciat totodată că ordinul atacat întruneşte toate condiţiile de valabilitate cumulativ prevăzute de lege.
A opinat pârâtul că motivarea este prevăzută ca o condiţie necesară doar în cazul actelor administrative individuale emise la cerere şi în cazul actelor administrative normative, legiuitorul nefăcând vorbire despre motivarea actelor administrative cu caracter individual. Atât numirea cât şi eliberarea din funcţie a reclamantului este prerogativa ministrului sănătăţii, reclamantul nesusţinând vreun concurs sau examen pentru ocuparea funcţiei respective.
Prin Sentinţa nr. 2994 din 15 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, acţiunea formulată a fost admisă, instanţa dispunând anularea Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. R/1022 din 16 aprilie 2010, reîncadrarea în funcţia deţinută anterior emiterii actului administrativ anulat şi plata drepturilor salariale începând cu data emiterii Ordinului şi până la rămânerea definitivă a sentinţei. A fost respinsă cererea de acordare a daunelor morale ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că la data de 1 septembrie 2009, prin Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. R/1692 din 1 septembrie 2009 reclamantul a fost numit în funcţia de Director General al Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare în Microbiologie şi Imunologie - (INCDMI Cantacuzino), până la ocuparea postului prin concurs, iar prin Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. R/1022 din 16 aprilie 2010, reclamantul a fost eliberat din funcţia de Director General, în preambulul ordinului fiind indicate dispoziţiile art. 5 din H.G. nr. 352/2002 privind înfiinţarea Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie Cantacuzino şi art. 7 alin. (1) şi (4) din H.G. nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii.
S-a mai reţinut că prin Adresa nr. 15755 din 4 aprilie 2011, pârâtul a arătat că Ordinul nr. R/1022 din 16 aprilie 2010 a fost emis în baza prerogativelor legale ale emitentului, astfel că nu există alte acte care să stea la baza emiterii ordinului de revocare, aşa cum nu au fost necesare nici în cazul numirii.
A apreciat instanţa fondului că motivarea constituie una dintre condiţiile de legalitate şi valabilitate a actului administrativ şi reprezintă o garanţie împotriva arbitrariului şi a excesului de putere al autorităţilor administraţiei publice, fiind impusă mai ales în cazul actelor prin care se reprimă drepturi juridice individuale, fiind nelegale actele administrative cu o motivare lacunară referitoare la existenţa unor pretinse nereguli, afirmate generic.
S-a constatat că actul administrativ individual nu cuprinde motivarea măsurii de eliberare din funcţie a reclamantului, neavând relevanţă împrejurarea că acesta a fost numit Director General fără a susţine un concurs.
S-a mai apreciat că atâta timp cât reclamantul a fost numit Director General până la susţinerea concursului de ocupare a postului, iar eliberarea acestuia din funcţie a intervenit anterior susţinerii acestui concurs, actul administrativ trebuia să cuprindă motivarea măsurii dispuse pentru ca instanţa să poată aprecia asupra legalităţii şi temeiniciei acestuia.
În ceea ce priveşte cererea de acordare a daunelor morale s-a reţinut, pe de o parte, că reclamantul nu a făcut dovezi privind prejudiciul suferit, iar, pe de altă parte, că măsura anulării actului vătămător reprezintă o reparaţie suficientă şi echitabilă.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul Ministerul Sănătăţii, susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, pentru următoarele argumente pe care le circumscrie motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.:
- în mod greşit instanţa de fond a reţinut că nu este îndeplinită condiţia motivării actului administrativ. Conform dreptului comunitar, este suficientă motivarea care arată aplicarea legilor în vigoare în momentul adoptării actului şi care este capabilă să explice soluţia aleasă de administraţie;
- potrivit art. 24 alin. (2) din H.G. nr. 637/2003 ministrul are prerogativa numirii şi eliberării din funcţie a directorului general al institutului, iar numirea reclamantului în funcţia interimară s-a făcut până la „ocuparea postului prin concurs”. Sintagma „ocuparea postului prin concurs” delimitează perioada maximă de timp pentru care a fost numit reclamantul, în interiorul acestei perioade ministrul având, oricând, posibilitatea să-l revoce din funcţia de director, fără a motiva această măsură.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi criticile formulate în cadrul recursului şi care se întemeiază, din punct de vedere procedural, pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Astfel, potrivit teoriei dreptului administrativ, unul din elementele esenţiale ale actului administrativ îl constituie motivarea acestuia.
Totodată, Curtea Europeană de Justiţie a reţinut că motivarea trebuie să fie adecvată actului emis şi să prezinte de o manieră clară şi neechivocă algoritmul urmat de instituţia ce a adoptat actul atacat, astfel încât să li se permită persoanelor vizate să motiveze contestaţia, iar curţilor comunitare competente să efectueze revizuirea actului (Cauza C 367/1995).
În speţă, faţă de aceste cerinţe, în mod corect instanţa de fond a reţinut că actul administrativ nu îndeplineşte condiţia unei minime motivări, având în vedere că, deşi nu a avut loc concursul pentru ocuparea postului vacant, directorul interimar a fost revocat din funcţie înainte de expirarea duratei pentru care a fost numit şi fără a se indica vreun motiv al acestei măsuri.
Procedând în acest mod, discreţionar, pârâtul şi-a exercitat atribuţiile cu exces de putere, în sensul art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004.
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Sănătăţii împotriva Sentinţei nr. 2994 din 15 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1802/2012. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 1827/2012. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
