ICCJ. Decizia nr. 1833/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1833/2012
Dosar nr. 22532/299/2010
Şedinţa publică de la 4 aprilie 2012
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1, reclamantul T.T. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea pârâtei la efectuarea controlului de legalitate în sensul analizării dosarului înregistrat la ANRP sub nr. 29459/CC sub aspectul legalităţii cererii de restituire în natură, în termen de maxim 30 de zile de la pronunţarea hotărârii, obligarea la transmiterea dosarului către evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare a imobilului situat în Bd. Carol I, nr. 76, et. 2, ap. 17, sector 2, Bucureşti, în termen de maxim 30 de zile de la efectuarea controlului de legalitate, precum şi obligarea la plata de penalităţi de 100 lei/zi de întârziere de la momentul îndeplinirii termenului şi până la soluţionarea efectivă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin Ordinul Prefectului Municipiului Bucureşti nr. 760 din 22 septembrie 2006 s-a soluţionat Notificarea nr. 8493 din 3 iulie 2001 şi s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul - apartament situat în Bd. Carol I, nr. 76, et. 2, ap. 17, sector 2, Bucureşti, de la acel moment trecând 3 ani şi 7 luni, fără ca dosarul său să fie analizat.
La data de 1 noiembrie 2010, pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 1, iar prin Sentinţa civilă nr. 22916 din 19 noiembrie 2010 a acestei instanţe competenţa de soluţionare a cauzei a fost declinată în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, a reţinut că acţiunea formulată este întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 247/2005, iar potrivit art. 20 alin. (1) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, competenta de soluţionare revine Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal a Curţii de Apel în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul.
Cererea a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 23 decembrie 2010, iar prin Sentinţa nr. 4022 din 6 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, acţiunea formulată a fost admisă în parte, instanţa dispunând obligarea pârâtei să soluţioneze cererea reclamantei privind întocmirea raportului de evaluare în privinţa imobilului situat în Bucureşti, B-dul. Carol I, nr. 76, et. 2, ap. 17, sector 2 în termen de 10 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii. Au fost respinse ca neîntemeiate celelalte capete de cerere.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin Ordinul Prefectului Municipiului Bucureşti nr. 760 din 22 septembrie 2006 s-a dispus acordarea în favoarea reclamantului T.T. de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în Bucureşti, B- dul Carol I, nr. 76, et. 2, ap. 17, sector 2, imobil imposibil de restituit în natură.
S-a mai reţinut că dosarul aferent ordinului în speţă a fost transmis Secretarului Comisiei Centrale, fiind înregistrat la data de 27 septembrie 2006, potrivit prevederilor legale, Comisia Centrală fiind competentă să verifice numai legalitatea respingerii cererii de restituire în natură şi nicidecum legalitatea propunerii deţinătorului imobilului învestit cu soluţionarea notificării conform Legii nr. 10/2001.
Aşadar, a apreciat judecătorul fondului, atâta vreme cât Ordinul Prefectului Municipiului Bucureşti nr. 760 din 22 septembrie 2006 a rămas definitiv, nefiind contestat, pârâta urmează să verifice legalitatea respingerii cererii de restituire în natură.
S-a mai constatat că, în speţă, reclamantul a contestat actul administrativ atipic constând în refuzul nejustificat al autorităţii administrative de a elibera actul administrativ în termenul prevăzut de dispoziţiile generale aplicabile în materie, acela de 30 de zile de la data înregistrării, conform prevederilor art. 2 punctul 1 litera h) din Legea nr. 554/2004, refuzul rezultând din depăşirea de către aceasta a termenului în care avea obligaţia de a soluţiona cererea.
În raport de această împrejurare s-a apreciat că refuzul nejustificat al autorităţii publice sub forma tăcerii administraţiei atrage pe plan procesual culpa pârâtei, iar justificarea autorităţii publice pârâte prin invocarea caracterului aleatoriu al soluţionării dosarelor nu este întemeiată, necesară, legală şi proporţională cu scopul urmărit. Totodată, a condiţiona soluţionarea dosarelor de elementul aleatoriu introdus de comisie, ceea ce implică imposibilitatea definirii cel puţin a unui criteriu obiectiv de previzibilitate a soluţionării cererii, nu este o justificare pertinentă pentru a fi opusă cu succes reclamantului ca temei pentru nesoluţionarea cererii ce are ca obiect stabilirea şi concretizarea în final a dreptului la despăgubire la care acesta este îndreptăţit potrivit legii.
Au fost invocate prevederile art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi art. 1 din Protocolul 1 Adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
S-a constatat că dreptul de creanţă născut în favoarea reclamantului prin emiterea Ordinului Prefectului Municipiului Bucureşti nr. 760 din 22 septembrie 2006, neatacat printr-o procedură judiciară, reprezintă o valoare patrimonială şi are deci caracteristicile unui bun în sensul primei fraze a art. 1.
Totodată, în considerarea art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, precum şi a dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1, autoritatea administrativă abilitată să statueze şi să concretizeze dreptul subiectiv dedus judecăţii de reclamant are obligaţia legală de a găsi toate mijloacele necesare soluţionării cererilor şi de a exercita dreptul de apreciere privitor la procedura de soluţionare a cererilor în cadrul legii, în limitele drepturilor fundamentale ale cetăţenilor.
Judecătorul fondului a procedat la respingerea excepţiei prematurităţii acţiunii invocată de pârâtă, în raport cu dreptul la soluţionarea în termen rezonabil a cauzei statuat în art. 6 al Convenţiei europene a drepturilor omului, garanţie a unui proces echitabil, ce trebuie să fie respectat nu numai în procedura contencioasă ci şi în procedura prealabilă.
În considerarea prevederilor art. 24 alin (1) din Legea nr. 554/2004 prima instanţă a dispus ca executarea hotărârii să se facă în termen de 10 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
S-a mai reţinut, în ce priveşte primul capăt de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la analizarea dosarului înregistrat, aceste operaţiuni administrative au fost efectuate.
Relativ la capătul de cerere vizând obligarea pârâtei la plata unor penalităţi de întârziere, s-a apreciat că reclamantul are posibilitatea solicitării acestora în etapa executării hotărârii irevocabile, în temeiul dispoziţiilor art. 24-25 din Legea nr. 554/2004, care prevăd o procedură specială.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, formulând următoarele critici la adresa hotărârii atacate:
- instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a principiului respectării termenului rezonabil, astfel cum acesta a fost definit în jurisprudenţa Curţii europene a drepturilor omului, neţinând seama de anumite criterii, cum ar fi complexitatea cauzei, conduita reclamantului şi cea a autorităţilor competente, precum şi importanţa litigiului pentru reclamant;
- la pronunţarea hotărârii nu s-a ţinut seamă de prevederile Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 adoptată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, referitor la ordinea de înregistrare a dosarelor şi necesitatea respectării egalităţii de tratament a titularilor dreptului de despăgubire;
- în mod netemeinic şi nelegal s-a dispus întocmirea raportului de evaluare într-un termen de 10 zile, încălcându-se prevederile H.G. nr. 527/2006 care stabilesc un termen de minim 20 de zile pentru efectuarea evaluării, calculat de la data primirii dosarului de către evaluator.
Criticile formulate se încadrează din punct de vedere procedural în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond precum şi motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, însă numai pentru următoarele considerente:
Astfel, nu pot fi reţinute criticile privind greşita aplicare a principiului respectării termenului rezonabil, având în vedere că dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii reclamantului a fost transmis autorităţii pârâte încă de la data de 27 septembrie 2006, iar până în prezent dosarul nu a fost transmis la evaluator parcurgând doar etapa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat. Criteriile amintite de recurentă pentru aprecierea termenului rezonabil nu justifică o durată ce depăşeşte un interval de 4 ani (până la introducerea acţiunii) pentru parcurgerea unei singure etape, premergătoare emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
De asemenea, se reţine că, prevederile Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în ceea ce priveşte ordinea de înregistrare a dosarelor trebuie considerate producătoare de efecte juridice numai în condiţiile respectării termenului rezonabil, definit în practica Curţii europene a drepturilor omului, altfel această decizie neputând înlătura principiul menţionat.
Cu toate acestea, este fundamentată critica referitoare la nelegalitatea termenului de 10 zile stabilit de instanţa de fond pentru parcurgerea etapei evaluării de către pârât. Această parte a hotărârii primei instanţe încalcă dispoziţiile Hotărârii de Guvern nr. 527/2006, care prevăd un termen de 20 de zile pentru efectuarea evaluării, termen calculat de la data primirii dosarului de către evaluator.
În raport de considerentele menţionate, instanţa de control judiciar apreciază potrivit art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ. se impune admiterea recursului şi modificarea în parte a sentinţei atacate, respectiv cu privire la fixarea termenului de 10 zile pentru întocmirea raportului de evaluare, termen ce va fi înlăturat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei nr. 4022 din 6 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că înlătură dispoziţia privind fixarea termenului de 10 zile în legătură cu întocmirea raportului de evaluare.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 aprilie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 1827/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1851/2012. Contencios. Contestaţie act... → |
---|