ICCJ. Decizia nr. 1851/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1851/2012
Dosar nr. 8585/1/2011
Şedinţa publică de la 4 aprilie 2012
Prin Decizia nr. 2252 din 14 aprilie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admis recursul declarat de Direcţia Fiscală a Municipiului Timişoara împotriva Sentinţei civile nr. 294 din 2 iunie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, casată sentinţa recurată şi respinsă ca neîntemeiată acţiunea formulată de SC T.A.S.S. SRL Timişoara.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Înalta Curte a reţinut că societatea comercială intimată a achiziţionat, cu Contractul de vânzare-cumpărare nr. 2796 din 14 iulie 2004, imobilul din str. Avram Imbroane nr. 9, constând în teren în suprafaţă de 34.332 m.p. şi atelierul mecanic situat pe terenul respectiv, în valoare de 3.288.081,44 lei, pentru care, la data de 1 ianuarie 2005 a depus declaraţie de impunere pentru stabilirea impozitului pe clădiri nr. 117/2005, pentru această valoare.
În cursul anilor 2005 şi 2006 au fost executate lucrări de construcţie, iar prin Declaraţiile de impunere pentru stabilirea impozitului pe clădiri nr. 993 din 26 ianuarie 2006, respectiv nr. 598 din 23 ianuarie 2007, baza impozabilă declarată a fost de 3.305.092,54 lei, respectiv 26.097.020 lei
În cursul anului 2007 au fost de asemenea executate lucrări de construcţie, iar soldul contului 212 „Construcţii", la data de 1 ianuarie 2008, a fost de 27.016.940,19 lei, la fel şi în cursul anului 2008, astfel că la data de 1 ianuarie 2009, soldul contului 212 „Construcţii" a fost de 28.486.094,28 lei.
S-a mai reţinut că, în speţă, controlul fiscal efectuat de organele de specialitate ale Municipiului Timişoara, materializat în Raportul de inspecţie fiscală nr. IF 2009-015881 din 14 iulie 2009, a vizat perioada trimestrului I 2004 - trimestrul I 2009, fiind calculat un impozit pe clădiri pentru anul 2008 şi trimestrul I 2009, în sumă totală de 1.392.053,00 lei, la care au fost calculate majorări de întârziere de 384.535,00 lei, în total 1.776.588,00 lei.
Pentru a concluziona astfel, organele fiscale au reţinut că, pe parcursul perioadei verificate, societatea comercială nu a efectuat nicio reevaluare a imobilelor deţinute în proprietate.
Instanţa de recurs a constatat, în această privinţă, că atât la fond cât şi în recurs, societatea comercială a susţinut, în esenţă, că reflectarea în contabilitate a lucrărilor de investiţii efectuate la bunul imobil respectiv sub forma „valoarea clădirii la cost istoric + (plus) acumulările de valoare din perioada investiţiei - (minus) deprecierile aferente"", echivalează cu reevaluarea imobilului respectiv, în raport cu dispoziţiile pct. 55 lit. b) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004.
S-a mai observat că instanţa de fond, însuşindu-şi concluziile expertizei contabile, a reţinut că societatea comercială a achiziţionat în anul 2004 o simplă „structură de rezistenţă", iar nu o clădire, precum şi că valoarea acelei structuri edilitare a crescut cu 760%, astfel că s-a realizat o nouă construcţie recepţionată în cursul anului 2006, iar la data controlului nu trebuia reevaluată, nefiind, deci, aplicabile dispoziţiile pct. 55 lit. a) şi e) din Normele de aplicare a Codului fiscal.
Instanţa de fond a reţinut că, în cauză, reevaluarea nu era necesară, din moment ce construcţia în litigiu a fost edificată în perioada 2004-2006 şi a fost recepţionată în cursul anului 2006, iar până la data controlului (27 aprilie - 7 iulie 2009) nu trecuseră mai mult de 3 ani, pentru ca reevaluarea să fie obligatorie.
A apreciat Înalta Curte că soluţia instanţei de fond este lipsită de temei legal, întrucât concluzia potrivit căreia societatea comercială nu ar fi achiziţionat o clădire în anul 2004, ci o „simplă structură de rezistentă" este infirmată de conţinutul Contractului de vânzare-cumpărare nr. 2796/2004, precum şi de declaraţiile de impunere pentru stabilirea impozitului pe clădiri, construcţia respectivă fiind o clădire în sensul reglementărilor fiscale, care trebuia reevaluată în raport cu dispoziţiile art. 55 lit. a) şi c) pentru executarea prevederilor art. 253 alin. (6) din Codul fiscal.
Totodată, potrivit dispoziţiilor legale aplicabile, în situaţia economico-juridică a construcţiei în litigiu, reevaluarea acesteia în decurs de 3 ani era obligatorie în raport cu data achiziţionării acelei construcţii, iar susţinerea societăţii comerciale referitoare la realizarea acestei operaţiuni prin echivalarea operaţiunilor de înregistrare în evidenţele contabile a valorii lucrărilor de investiţii efectuate la construcţia respectivă, este lipsită de temei legal, în condiţiile în care reevaluarea se realizează pe baza unei proceduri speciale, de către o comisie de reevaluare, formată din specialişti; totodată operaţiunea de reevaluare materializându-se într-un raport de evaluare, se materializează într-un raport de evaluare pe baza căruia se fac înregistrările în evidenţa contabilă.
Împotriva acestei decizii, pronunţată de instanţa de recurs, a formulat cerere de revizuire recurenta S.C. T.A.S.S. SRL invocând motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 teza 1 C. proc. civ., respectiv descoperirea unor „înscrisuri doveditoare reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor”.
În dezvoltarea acestui motiv de revizuire se arată că înscrisul nou este reprezentat de Adresa nr. 393271/DPFEL din 25 martie 2008 emisă de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Direcţia pentru politici fiscale şi bugetare, înscris emis ca răspuns la solicitarea pârâtei - intimate Direcţia Fiscală a Municipiului Timişoara cu nr. 1068 din 5 martie 2008 şi care a fost descoperit la 4 octombrie 2011, aflându-se în posesia pârâtului Municipiul Timişoara reprezentat prin Primar, nefiind făcut public.
Prin adresa menţionată se reţine că „lucrările de reconstruire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere avute în vedere de către legiuitor sunt cele care modifică valoarea contabilă a clădirii”. De asemenea „sunt considerate reevaluate şi clădirile la care s-au făcut extinderi, modernizări, reconsolidări, etc.”.
Revizuenta arată că în măsura în care conţinutul integral al acestei adrese ar fi fost cunoscut de către instanţa de recurs, aceasta ar fi avut o interpretare diferită a probatoriului administrat şi ar fi pronunţat o soluţie favorabilă recurentei, în conformitate cu pct. 55 lit. b) din H.G. nr. 44/2004 care asimilează ca fiind reevaluate şi clădirile la care s-au executat lucrări de reconstruire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere, cu aprobarea Consiliului de Administraţie, ceea ce ar fi dus la aplicarea unei cote reduse de impunere (de 1,8%).
Analizând actele şi lucrările dosarului de recurs, precum şi motivul de revizuire invocat, Înalta Curte constată că prezenta cerere de revizuire este nefondată, urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente:
Din formularea adresei menţionate rezultă că acest înscris nu are nici valoare probatorie pentru că nu se referă la părţile din proces şi nu are nici valoarea unei interpretări legale, exprimând doar un punct de vedere al emitentului, fiind folosit termenul „considerăm”. Într-adevăr, respectivul înscris se referă la interpretarea sau definirea unor prevederi normative aplicabile speţei, dar instanţa de recurs a făcut interpretarea prevederilor pct. 55 lit. b) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, modificată, coroborate cu prevederile art. 253 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, stabilind că operaţiunea de reevaluare trebuie probată printr-un raport de reevaluare, singurul document justificativ pe baza căruia se realizează înregistrările contabile şi se probează existenţa acestei operaţiuni.
În analizarea acestui motiv de revizuire, Înalta Curte apreciază că înscrisul nou invocat nu are o valoare probatorie în ceea ce priveşte situaţia de fapt ce a stat la baza deciziei pronunţate şi nici nu ar fi avut ca efect o altă soluţie judiciară.
Prin adresa invocată s-a formulat un punct de vedere având doar o valoare consultativă, iar nu obligatorie.
Faţă de considerentele expuse, cererea de revizuire urmează a fi respinsă, deoarece înscrisul invocat nu întruneşte cumulativ condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., în sensul că nu face dovada unei alte situaţii de fapt şi juridice decât cea reţinută de instanţa de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de SC T.A.S.S. SRL Timişoara împotriva Deciziei nr. 2252 din 14 aprilie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1833/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1861/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
