ICCJ. Decizia nr. 1846/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1846/2012
Dosar nr. 5766/2/2011
Şedinţa publică de la 4 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea Tribunalului Bucureşti
Prin sentinţa civilă nr. 2175 din 14 iulie 2010, Tribunalul Bucureşti – secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.L.M. în contradictoriu cu pârâta Academia de Studii Economice, a obligat pârâta să constituie comisiile de reexaminare a lucrărilor susţinute de reclamantă la materiile Corporate Finance, Project Management şi Project Management using IT şi să permită înscrierea reclamantei în anul II de studii şi finalizarea acestora. A respins celelalte capete de cerere împotriva pârâtei Academia de Studii Economice Bucureşti, ca neîntemeiate şi a respins acţiunea faţă de pârâţii N.S., H.A., D.D., N.I. şi N.A., ca neîntemeiată.
2. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în recurs
Prin Decizia nr. 807 din 07 aprilie 2011, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis recursurile formulate de recurenta – reclamantă S.L.M. şi recurenta – pârâtă Academia de Studii Economice împotriva sentinţei nr. 2175 din 14 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimaţii - pârâţi N.S., H.A., D.D., N.I. şi N.A., a casat sentinţa recurată şi a reţinut cauza spre competentă soluţionare pe fond. Totodată, a dispus înaintarea dosarului spre repartizare aleatorie unui complet de fond, decizia pronunţată având caracter irevocabil.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea competenţei altei instanţe, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. invocat de recurenta-pârâtă A.S.E.
Sub acest aspect, s-a reţinut că pârâta Academia de Studii Economice este o instituţie de învăţământ superior ce face parte din sistemul naţional de învăţământ şi care se află în coordonarea directă a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
S-a mai reţinut că în raport de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Academia de Studii Economice este o autoritate publică centrală, competenţa sa teritorială fiind una generală şi nu limitată la teritoriul Municipiului Bucureşti.
3. Calea de atac exercitată de recurentă
Decizia nr. 807 din 07 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost atacată de S.L.M. care a solicitat, în temeiul art. 261 alin. (1) pct. 2, 3, 5 şi 8 C. proc. civ., să se constate nulitatea absolută a deciziei, ca urmare a nerespectării prevederilor legale anterior citate şi să se dispună rejudecarea recursului.
La termenul de judecată din 3 octombrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a invocat, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii cererii formulate, raportat la motivele de fapt şi de drept arătate în cuprinsul cererii, excepţia ridicată fiind pusă în discuţia contestatoarei S.L.M., prezentă la dezbateri.
4. Hotărârea pronunţată în contestaţia în anulare
Prin Decizia nr. 2051 din 3 octombrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu şi a respins contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.L.M. împotriva Deciziei nr. 807 din 07 aprilie 2011 pronunţată de aceiaşi instanţă, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de apel a calificat cererea ca fiind contestaţie în anulare şi a reţinut excepţia inadmisibilităţii căii de atac, pentru următoarele considerente:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile limitativ enumerate de lege, textele care o prevăd fiind de strictă interpretare.
Contestaţia în anulare este deschisă exclusiv pentru situaţiile de la art. 317 C. proc. civ. (necompetenţa sau vicii vizând procedura citării) şi art. 318 C. proc. civ. (greşeală materială sau nepronunţarea asupra unui motiv de recurs), iar nu pentru greşita apreciere şi aplicare a legii care sunt motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în recurs şi nu în contestaţie în anulare.
Prevederile art. 318 C. proc. civ. nu vizează greşelile de interpretare a unor dispoziţii legale (în speţă disp. art. 261 alin. (1) pct. 2, 3, 5 şi 8 C. proc. civ.), iar în speţă, contestatoarea nu se plânge de omisiunea analizării vreunui motiv de recurs, ci de faptul că hotărârea nu cuprinde domiciliul sau reşedinţa părţilor, obiectul cererii şi susţinerile părţilor, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, argumentele formulate în întâmpinare, precum şi semnăturile judecătorilor şi grefierului, motive care nu pot forma obiectul contestaţie în anulare.
5. Recursul declarat de recurenta-contestatoare S.L.M.
Împotriva Deciziei nr. 2051 din 03 octombrie 2011, irevocabilă, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, contestatoarea S.L.M. a declarat recurs, în temeiul art. 20 din Constituţia României, coroborat cu art. 13 din C.E.D.O.
În motivarea recursului, s-a arătat, în esenţă, că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, prin calificarea din oficiu a căii de atac, ca fiind contestaţie în anulare, încălcând flagrant principiului disponibilităţii şi al dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 din C.E.D.O.
Recurenta şi-a întemeiat prezentul recurs pe dispoziţiile art. 13 din C.E.D.O. care consacră dreptul la un recurs efectiv, admiţând, totodată, că actualul Cod de procedură civilă nu prevede o asemenea cale de atac, dar că există o normă juridică în legislaţia naţională, care permite promovarea unei căi neprevăzute de Codul de procedură civilă, în speţă, dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 303/2004, conform cărora, judecătorii nu pot refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă.
În şedinţa publică de judecată din 4 aprilie 2012, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii recursului, faţă de dispoziţiile art. 320 alin. (3) C. proc. civ. şi în raport cu împrejurarea că obiectul recursului de faţă este o hotărâre pronunţată în cadrul unei contestaţii în anulare de o instanţă de recurs, dezbaterile fiind consemnate în practicaua prezentei hotărâri.
Recurenta a depus la dosarul cauzei note de şedinţă, reluând argumentaţia prezentată în cererea sa de recurs.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
2.1 Regularitatea promovării căii de atac
În temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ, aplicabil şi în recurs, potrivit art. 316 coroborat cu art. 298 C. proc. civ, Înalta Curte se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiei inadmisibilităţii recursului, excepţie de procedură care face de prisos cercetarea în fond a pricinii.
Potrivit art. 129 din Constituţia României, revizuită “Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii”.
În raport de principiul statuat prin textul constituţional, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.
În cauză, Înalta Curte a fost sesizată cu recursul declarat împotriva Deciziei nr. 2051 din 03 octombrie 2011, prin care secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti s-a pronunţat asupra contestaţiei în anulare formulată împotriva unei hotărâri date de o instanţă de recurs, în sensul respingerii ca inadmisibilă.
Potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ, „hotărârea dată în contestaţia în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată”.
Aşadar recursul este admisibil numai dacă hotărârea atacată cu contestaţie în anulare era şi ea susceptibilă de recurs.
În cauză, Decizia nr. 807 din 07 aprilie 2011 atacată cu contestaţia în anulare era irevocabilă, nesusceptibilă de reformare pe calea unui nou recurs.
Recursul declarat nu este admisibil, potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de Codul de procedură civilă, cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinate ca atare de lege.
Alegaţiile recurentei privind incidenţa prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 şi cele ale art. 13 din C.E.D.O nu pot fi reţinute, în condiţiile în care dispoziţiile anterior citate nu pot constitui temei legal pentru cererea de recurs şi nu au sensul celor arătate de aceasta.
Art. 4 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 obligă judecătorul să se pronunţe pe baza a ceea ce a reglementat un anumit act normativ incident cauzei şi nu să ignore prevederile legale, în sens contrar, judecătorul s-ar substitui autorităţii legiuitoare, încălcându-şi competenţele bine stabilite de Constituţie.
Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României, fără ca prin aceasta să se încalce accesul liber la justiţie şi deci, dispoziţiile art. 13 din C.E.D.O.
Aşa cum s-a statuat în mod constant, chiar în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, accesul liber la justiţie nu presupune accesul la toate căile de atac, respectiv la toate gradele de jurisdicţie, legiuitorul putând limita, pentru raţiuni impuse de specificul domeniului suspus reglementării, un atare acces.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, motiv pentru care apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
2.2 Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Apreciind ca fiind întemeiată excepţia inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca inadmisibil, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) raportat la art. 137 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.L.M. împotriva Deciziei nr. 2051 din 03 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1613/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 188/2012. Contencios. Litigiu privind domeniul... → |
|---|
