ICCJ. Decizia nr. 1989/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1989/2012
Dosar nr. 1137/59/2011
Şedinţa publică de la 24 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, reclamanta Comuna Ghilad, în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi a judeţului Timiş, a solicitat anularea, în parte, a Deciziei nr. 27 din 14 iunie 2011 emisă de Camera de Conturi a jud. Timiş, în dosarul nr. 29/2011, în sensul anulării pct. 8 şi pct. 9 din această decizie; anularea, în tot, a încheierii nr. 5 din 08 iulie 2011, pronunţată de ";Comisia de soluţionare a contestaţiilor";; suspendarea executării măsurilor dispuse la pct. 8 şi pct. 9 din Decizia nr. 27 din 14 iunie 2011, emisă de Camera de Conturi a jud. Timiş, până Ia soluţionarea irevocabilă a prezentei acţiuni în contencios administrativ.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin încheierea din 19 ianuarie 2012, Curtea a admis excepţia de nelegalitate invocată de reclamantă, a dispoziţiilor art. 223 lit. e) şi art. 228 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi aprobat prin Hotărârea Curţii de Conturi nr. 130/2010, dispoziţii ce stabilesc competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea curţii de apel.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că potrivit legii contenciosului administrativ, competenţa materială este stabilită în funcţie de 2 criterii, unul valoric dat de cuantumul taxei, impozitului, contribuţiei sau datoriei vamale (indiferent de organul emitent al actului) şi unul non-valoric, dat de poziţia autorităţii publice emitente a actului administrativ în litigiu în cadrul sistemului administraţiei publice.
Prin urmare, judecătorul fondului a constatat că, întrucât deciziile emise de camerele judeţene de conturi nu au ca obiect taxe, impozite competenţa se va stabili în funcţie de criteriul non-valoric şi va aparţine tribunalului deoarece camerele judeţene de conturi sunt autorităţi publice locale, respectiv structuri desconcentrate la nivel judeţean ale Curţii de Conturi a României.
Curtea de apel a apreciat ca fiind fără relevanţă susţinerea pârâtei în sensul că structurile teritoriale ale Curţii de Conturi nu au personalitate juridică, având în vedere că în litigiile privind acte administrative competenţa nu se stabileşte în funcţie de existenţa sau lipsa personalităţii juridice ci raportat la cele două criterii deja amintite.
3. Recursul declarat de Curtea de Conturi a României împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs Curtea de Conturi a României.
În motivarea cererii de recurs s-a arătat că „Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi"; - este un act administrativ unilateral cu caracter normativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 şi nu poate face obiectul excepţiei de nelegalitate conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Se arată că excepţia nelegalităţii acestui act administrativ este inadmisibilă dat fiind caracterul normativ ce reiese din dispoziţiile intrinseci ale Regulamentului, deoarece are o aplicabilitate generală şi pentru un număr nedeterminat de persoane juridice de drept public.
Regulamentul este adoptat în vederea organizării executării legii, se asigură aducerea la cunoştinţa publicului prin publicare în M. Of., ceea ce întăreşte caracterul normativ al acestuia.
Se mai arată că Regulamentele Curţii de Conturi au fost adoptate în şedinţe ale Plenului Curţii de Conturi prin Hotărârea nr. 130/2010.
Recurenta arată că dispoziţiile art. 228 din Regulament nu creează o competenţă materială nouă, specială, cu caracter derogatoriu de la art. 10 din Legea nr. 554/2004, ci reaşează competenţa materială de soluţionare a litigiilor izvorâte din activitatea Curţii de Conturi în limitele ei fireşti, având în vedere rangul de autoritate publică centrală a acestei instituţii.
Se arată că prin Regulament nu se stabileşte o nouă competenţă materială, cu caracter derogatoriu de la art. 10 din Legea nr. 554/2004, ci reaşează competenţa materială a litigiilor izvorâte din activitatea Curţii de Conturi în conformitate cu modificările legislative intervenite în ultimii ani, Curtea de Conturi reprezentând o autoritate publică centrală cu personalitate juridică, ca instituţie supremă de audit cu statut constituţional.
De asemenea s-a mai arătat faptul că legea prevede în mod expres lipsa capacităţii juridice a structurilor teritoriale a Curţii de Conturi, în timp ce Curtea de Conturi este o autoritate publică centrală care are personalitate juridică şi capacitate de drept administrativ.
În drept cererea de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Primarul Comunei Ghilad a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
II. Considerentele înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru considerentele prezentate în continuare.
În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la aprecierea recurentei în sensul că „Regulamentul"; este un act unilateral cu caracter normativ - şi nu poate face obiectul excepţiei de nelegalitate conform art. 4 alin. (1) - se reţine că acest motiv nu este fondat.
În conformitate cu prevederile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 - actele normative care se consideră a fi nelegale pot fi atacate oricând.
Având în vedere că actele normative pot fi atacate oricând pe calea acţiunii directe, cu atât mai mult ele pot fi atacate pe calea excepţiei de nelegalitate, acest lucru rezultând şi din economia prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 care se referă la acte administrative unilaterale fără a mai distinge în individuale şi normative, în acest sens fiind şi practica înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (decizia nr. 3254/2006 - SC A).
- în ceea ce priveşte fondul excepţiei de nelegalitate.
Excepţia de nelegalitate invocată în faţa instanţei de fond în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) Legea nr. 554/2004 priveşte dispoziţiile pct. 223 lit. e) şi pct. 228 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi precum şi modificarea actelor rezultate din aceste activităţi aprobat prin Hotărârea nr. 130 din 4 noiembrie 2010 publicat în M.O. la data de 13 decembrie 2010.
Pct. 223 lit. e) prevede: încheierile pronunţate de Comisiile de soluţionare a contestaţiilor trebuie să conţină instanţa competentă
- reclamantul (conducătorul entităţii verificate) se poate adresa secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărui rază teritorială se află sediul entităţii verificate";
Pct. 228 prevede: Competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul unităţii verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluţionare a contestaţiilor aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate, în condiţiile legii contenciosului administrativ.
Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004.
„Regulamentul"; a fost adoptat în vederea organizării executării legii nr. 94/1992 privind organizarea, funcţionarea Curţii de Conturi - în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (2) şi art. 33 alin. (1) din lege.
Decizia nr. 27 din 14 iunie 2011 şi încheierea nr. 5 din 08 iulie 2011 - emise de Camera de Conturi Timiş şi Comisia de soluţionare a contestaţiilor sunt actele administrative a căror suspendare şi anulare se solicită prin acţiunea de fond. Măsurile dispuse prin actele contestate vizează recuperarea prejudiciului urmare plăţii unor indemnizaţii, sporuri şi alte drepturi în bani sau drepturi de altă natură decât cele salariale care exced cadrului legal reglementat.
Aceste măsuri şi constatări se circumscriu prevederilor art. 37 raportat la art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi.
În conformitate cu prevederile art. 37 „În situaţia în care, în urma verificărilor efectuate pe parcursul execuţiei bugetului la persoanele juridice prevăzute la art. 23 şi 24, rezultă fapte prin care au fost constatate prejudicii sau abateri cu caracter financiar, valorificarea constatărilor se face potrivit prevederilor art. 33";.
Art. 33 alin. (3) prevede - „în situaţiile în care se constată existenţa unor abateri de la legalitate şi regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entităţii publice auditate această stare de fapt, stabilirea întinderii prejudiciului şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligaţie a conducerii entităţii audiate";.
Din perspectiva acestor prevederi legale se constată că nu se poate analiza actul administrativ emis de Camera de Conturi Timiş prin prisma prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale precum şi accesorii ale acestora"; - şi care să atragă aplicarea criteriului valoric.
Este de reţinut că în acest caz este aplicabil criteriul poziţionării autorităţii emitente în sistemul administraţiei publice, potrivit căruia litigiile privind actele administrative ale autorităţilor publice locale şi judeţene sunt în competenţa tribunalelor, iar cele privind actele autorităţilor publice centrale, în competenţa curţii de apel. Având în vedere pe de o parte că autoritatea emitentă a deciziei care face obiectul cererii de suspendare, este o cameră judeţeană de conturi şi pe de altă parte, că în materia contenciosului administrativ nu prezintă relevanţă personalitatea juridică a autorităţii publice, ci capacitatea ei de drept administrativ, respectiv aptitudinea de a emite acte administrative, în exercitarea unor prerogative de putere publică, înalta Curte constată că nu curţii de apel ci tribunalului - secţia de contencios administrativ şi fiscal, îi revine competenţa de soluţionare a cauzei.
Se mai reţine că prevederile pct. 223, 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu pot înfrânge dispoziţiile Legii nr. 554/2004 - care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ şi la care însuşi Regulamentul face trimitere.
Referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, de până la 5 miliarde lei, se soluţionează, în fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, mai mari de 5 miliarde lei, se soluţionează, în fond, de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel";.
Ori dispoziţiile pct. 223 şi pct. 228 - sunt contrare celor prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nu sunt prevăzute „printr-o lege organică";, Regulamentul reprezentând un act administrativ normativ emis în executarea Legii nr. 94/1992, deci cu forţă juridică inferioară.
Potrivit art. 126 alin. (2) Constituţia României - „Competenţa instanţei de judecată şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege";.
De asemenea art. 140 alin. (1) teza a II-a Constituţia României arată: „în condiţiile legii organice, litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi se soluţionează de instanţele judecătoreşti specializate";.
Prin urmare prevederile pct. 223 lit. e) şi pct. 228 din Regulament sunt emise cu încălcarea dispoziţiilor legale arătate mai sus precum şi a art. 3 C. proc. civ., art. 725 C. proc. civ., art. II alin. (2) din Legea nr. 262/2007.
Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs în consecinţă, recursul formulat împotriva încheierii vizând excepţia de nelegalitate a prevederilor pct. 223 lit. e) şi pct. 228 din Regulament - urmează a fi respins ca nefondat în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Curtea de Conturi a României împotriva încheierii din 19 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Timişoara - secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă, astăzi, 24 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1904/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2105/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
