ICCJ. Decizia nr. 2001/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2001/2012
Dosar nr. 9816/2/2011
Şedinţa publică de Ia 24 aprilie 2012
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul B.S.E., în contradictoriu cu pârâţii Garda Financiară - Secţia Judeţeană Ilfov şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a solicitat suspendarea Deciziei nr. 46 din 22 iulie 2011 emisă de Garda Financiară - Secţia Judeţeană Ilfov, până la momentul pronunţării instanţei de fond.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că la data de 22 iulie 2011 a fost emisă Decizia nr. 46 prin care s-a dispus eliberarea sa din funcţia publică teritorială de execuţie de comisar clasa I, grad profesional superior la Garda Financiară - Secţia Judeţeană Ilfov, conform dispoziţiilor art. 97 lit. c) coroborat cu art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (2), (3), (5), art. 103 şi art. 106 din Legea nr. 188/1999.
A mai arătat reclamantul că în speţă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât există o îndoială cu privire la legalitatea actului administrativ atacat, având în vedere că acesta a fost emis în baza Ordinului Preşedintelui ANAF nr. 2253/2011 privind aprobarea noii structuri pe secţii judeţene, divizii, servicii, compartimente, precum şi a numărului total de posturi pe aceste structuri, cu ignorarea unui fapt de netăgăduit, respectiv împrejurarea că, prin Sentinţa civilă nr. 220/F din 3 iulie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
De asemenea, reclamantul a arătat că este îndeplinită condiţia iminenţei unei pagube, întrucât eliberarea din funcţia deţinută începând cu data de 25 iulie 2011 implică încetarea plăţii salariului aferent funcţiei respective, împrejurare ce ar perturba grav situaţia materială a reclamantului şi a familiei sale.
Prin cererea completatoare formulată la data de 19 august 2011, reclamantul a solicitat şi suspendarea executării Deciziei nr. 1257 emisă la data de 29 iulie 2011 de Garda Financiară - Comisariatul General Bucureşti prin care s-a dispus eliberarea reclamantului din funcţia publică teritorială de execuţie de comisar clasa I, grad profesional superior la Garda Financiară - Secţia Judeţeană Ilfov, conform dispoziţiilor art. 97 lit. c) coroborat cu art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (2), (3), (5), art. 103 şi art. 106 din Legea nr. 188/1999, motivele fiind aceleaşi invocate în ce priveşte Decizia nr. 46.
Prin Sentinţa civilă nr. 5690 din 6 octombrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale în ce priveşte capătul de cerere având ca obiect suspendarea executării Deciziei nr. 46 din 22 iulie 2011, a declinat în favoarea Tribunalului Bucureşti şi a disjuns capătul de cerere privind soluţionarea cererii de suspendare a Deciziei nr. 1257 din 29 iulie 2011 emisă de Garda Financiară - Comisariatul General Bucureşti, formându-se prezentul dosar, nr. 9816/2/2011.
Prin Sentinţa nr. 7263 din 30 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a respins atât cererea formulată în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, cât şi excepţia autorităţii de lucru judecat.
Totodată, Curtea de apel a respins cererea formulată de reclamantul B.S.E., în contradictoriu cu pârâta Garda Financiară -Comisariatul General, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin Decizia nr. 1257 din 29 iulie 2011 emisă de Garda Financiară -Comisariatul General, în baza dispoziţiilor art. 97 lit. c) coroborate cu dispoziţiile art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (2), alin. (3) şi alin. (5) şi cele ale art. 103 şi art. 106 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, modificată şi completată, s-a dispus încetarea raportului de serviciu prin eliberarea reclamantului din funcţia publică teritorială de execuţie de comisar clasa I, grad profesional superior, la Garda Financiară - Secţia judeţeană Ilfov, ca urmare a reorganizării Gărzii Financiare. Decizia a fost luată avându-se în vedere rezultatele finale ale examenului de testare profesională desfăşurat în perioada 11 iulie 2011-19 iulie 2011, pentru ocuparea funcţiei publice teritoriale de conducere de comisar şef de divizie la Garda Financiară - Secţia Judeţeană Ilfov, la care reclamantul a fost declarat respins.
S-a mai arătat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, neputând fi reţinute susţinerile reclamantului privind îndoiala serioasă în privinţa legalităţii deciziei de încetare a raportului de serviciu reprezentată de pronunţarea Sentinţei civile nr. 220 din 13 iulie 2011 de către Curtea de Apel Galaţi, în Dosarul nr. 867/44/2011, prin care s-a dispus suspendarea efectelor Ordinului nr. 2253 din 23 iunie 2011 emis de ANAF.
Astfel, prima instanţă a reţinut că în dosarul în care s-a pronunţat hotărârea la care s-a făcut referire, reclamantul nu a avut calitatea de parte, astfel că nu se poate reţine că hotărârea pronunţată de instanţă a produs efecte şi în ce îl priveşte pe acesta.
Cu privire la celelalte aspecte de nelegalitate invocate de reclamant, instanţa de fond a reţinut că încălcarea termenului de preaviz priveşte Decizia nr. 46 din 22 iulie 2011 cu privire la care s-a reţinut deja că nu este competentă să o analizeze, iar ignorarea de către autoritatea publică a împrejurării că reclamantul s-a aflat în concediu medical în perioada 22 iunie 2011-30 iunie 2011, aceasta nu este de natură a produce dubii cu privire la legalitatea actului.
Judecătorul fondului a constatat de asemenea că nici aspectele invocate de reclamant privind nerespectarea dispoziţiilor art. 94 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, republicată, în temeiul cărora raportul său de serviciu fusese suspendat de drept ca urmare a încadrării sale la cabinetul unui demnitar, nu au natura cazului bine justificat.
În fine, prima instanţă a constatat că cea de-a doua condiţie impusă de art. 14 din Legea 554/2004, referitoare la paguba iminentă pe care ar suferi-o reclamantul prin executarea actului, este îndeplinită, câtă vreme, în cauză, executarea deciziei de încetare a raporturilor de serviciu are ca efect lipsirea reclamantului de drepturile salariale pe care le încasa anterior emiterii deciziei.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul B.S.E. care a invocat ca temei motivele prevăzute la art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ.
Astfel, a argumentat recurentul, instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile legale incidente în cauză, reţinând în mod eronat neîndeplinirea cumulativă a celor două condiţii cerute la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării ordinului în litigiu.
În legătură cu existenţa unui caz bine justificat, reclamantul mai arată că la data de 18 octombrie 2011, Curtea de Apel Galaţi, prin Sentinţa nr. 313, a dispus suspendarea Ordinului nr. 2253 până la soluţionarea irevocabilă a contestaţiei formulate împotriva acestui ordin, în Dosarul nr. 1150/44/2011 în care a fost parte şi reclamantul.
Prin urmare, susţine recurentul, în mod greşit instanţa de fond a apreciat că în cauză nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, precum şi potrivit art. 304 C. proc. civ. sub toate aspectele, Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii ca rămasă fără obiect pentru următoarele considerente:
Aşa cum s-a arătat şi în expunerea rezumativă prezentată a acestor considerente, actul administrativ vizat de cererea de suspendare îl constituie Decizia nr. 1257/2011 emisă de pârâta Garda Financiară - Comisariatul General Bucureşti, prin care intimatul-reclamant a fost eliberat din funcţia publică teritorială de execuţie de comisar clasa I, grad profesional superior la Garda Financiară - Secţia Judeţeană, potrivit dispoziţiilor art. 97 lit. c) coroborat cu art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (2), (3), (5), art. 103 şi art. 106 din Legea nr. 188/1999.
Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, adoptat pe baza şi în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.
Pe de altă parte, din dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepţională ce poate surveni exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis) ori când sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate prin actul administrativ).
Din punctul de vedere al îndeplinirii cerinţelor impuse de art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, Înalta Curte reţine următoarele:
Conform dispoziţiei legale amintite mai sus, în ipoteza admiterii acţiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condiţiile art. 14, se prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. 1.
Ca atare, putem aprecia că, prin textul legal aflat în discuţie, s-a dat eficienţă instituţiei suspendării actului administrativ, dispuse în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată, iar pentru acest motiv, legiuitorul român a introdus o nouă ipoteză normativă.
Această regulă se impunea, întrucât persoana vătămată prin punerea în executare a actului administrativ considerat nelegal nu mai avea nicio posibilitate legală de a menţine măsura suspendării şi după momentul pronunţării soluţiei instanţei de fond, când înceta suspendarea dispusă în baza art. 14 din lege.
Din actele dosarului, rezultă faptul că, prin Sentinţa nr. 2356 din 3 aprilie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 9955/2/2011, Curtea de Apel Bucureşti a anulat Decizia nr. 1257 din 20 iulie 2011 emisă de pârâta Garda Financiară - Comisariatul General Bucureşti, dispunând suspendarea executării acestei decizii până la soluţionarea irevocabilă a prezentei cauze.
Aşadar, prin aplicarea art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată, s-a dispus ca măsura suspendării Deciziei nr. 1257 din 20 iulie 2011, să fie prelungită ope legis până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei având ca obiect anularea acestui act administrativ unilateral cu caracter normativ.
Prin urmare, este aplicabil principiul executării hotărârii judecătoreşti în acest domeniu încă de la momentul pronunţării sale.
Pe de altă parte, art. 14 alin. (7) din Legea contenciosului administrativ întăreşte ideea menţionată anterior, întrucât dispune că suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea duratei suspendării.
În această ordine de idei, prezintă relevanţă faptul că în materia contenciosului administrativ se aplică unele reguli procedurale specifice, printre care şi cea privind executarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cererile de suspendare.
De altfel, dreptul la executarea actelor jurisdicţionale a devenit în dreptul european cea de-a treia garanţie a procesului echitabil, reglementat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul, şi modificând sentinţa atacată va respinge cererea de suspendare ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de B.S.E. împotriva Sentinţei nr. 7263 din 30 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare ca rămasă fără obiect.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă, astăzi, 24 aprilie 2012.
Procesat de GGC - DG
| ← ICCJ. Decizia nr. 1998/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2111/2012. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
