ICCJ. Decizia nr. 2418/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată sub nr. 905/36/2010, pe rolul Curții de Apel Constanța, reclamanții D.I., C.V., Z.F., D.A., S.L.G., D.C., B.F., C.G., au formulat contestație împotriva Deciziei nr. 7927/F.F. din 07 iulie 2009 privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor, în condițiile Titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005, emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în considerarea Hotărârii Comisiei Județene cu nr. 260/2008 și 105/2006, precum și a raportului de evaluare întocmit în dosarul intern cu nr. 1432/F.F.C.C./2007 de către "Gestaco Business Consulting".
La termenul de judecată din 11 octombrie 2010 s-a dispus completarea cadrului procesual cu L.P. în calitate de contestatoare și cu B.M. și D.M. în calitate de pârâți.
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, legal citată, a depus la dosar întâmpinare, și față de obiectul cererii de chemare în judecată, a invocat excepția prematurității introducerii cererii, pentru nerespectarea prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Prin sentința nr. 443 din 21 decembrie 2010, Curtea de Apel Constanta Secția comercială, maritimă, fluvială de contencios administrative și fiscal a admis excepția invocată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și a respins, ca inadmisibilă, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții D.I., C. V., Z.F., D.A., S.L.G., D.C., B.F., C.G. și L.P..
Totodată a respins excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Constanța.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamanții au înțeles să conteste Decizia 7927/F.F. din 07 iulie 2009 emisă de către Comisia Centrala Pentru Stabilirea Despăgubirilor prin care s-a stabilit în favoarea reclamanților valoarea despăgubirilor la care aceștia sunt îndreptățiți, conform Titlului VII al Legii 247/2005.
Curtea a reținut că din dispozițiile art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 rezultă că legiuitorul a înțeles să dea în competența instanței de contencios administrativ controlul de legalitate al deciziilor prin care sunt stabilite despăgubirile prevăzute de Legea nr. 247/2005, stabilind totodată că acest control se realizează în condițiile Legii 554/2004.
Astfel, prin prisma acestor dispoziții precum și a celor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, anterior sesizării instanței se va îndeplini procedura administrativă prealabilă, reclamanții neavând posibilitatea să se adreseze direct instanței de contencios.
Prin urmare, a stabilit prima instanță, procedura prealabilă fiind o condiție specială de exercițiu a dreptului la acțiune în materia contenciosului administrativ, neîndeplinirea acestei obligații are drept consecință respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
In ceea ce privește excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Constanta, Curtea a reținut că art. 20 prevede în materia contestării deciziilor emise potrivit acestei legi, competența de soluționare în favoarea Secției de Contencios Administrativ și Fiscal a Curții de Apel în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul.
I.2.Recursul declarat în cauză.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenții au criticat sentința sub aspectul diminuării severe a valorii imobilului, apreciind că fără nici o explicitare a considerentelor legale, expertiza a fost realizată din birou, omițându-se flagrant identificarea imobilului, ambientul de amplasament, valențele pedologice ale terenului.
Recurenții au criticat și admiterea excepției prematurității, susținând că la dosarul cauzei sunt suficiente dovezi care atestă împrejurarea că procedura prealabilă a fost îndeplinită.
II.Considerentele înaltei Curți de Casație și Justiție.
înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin cererea formulată în contencios administrativ, reclamanții D.I, C.V., Z.F., D.A., S.L.G., D.C., B.F., C.G. au contestat Decizia nr. 7927/F.F. din 07 iulie 2009 privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor, în condițiile Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, "Deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea despăgubirilor pot fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor".
Or, sintagma "în condițiile legii contenciosului administrativ" impune respectarea tuturor dispozițiilor acestei legi, inclusiv în ceea ce privește cerința formulării plângerii prealabile, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 .
Dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 stipulează faptul că "înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia".
Astfel, Legea nr. 554/2004 stabilește că dreptul la acțiune (în sens material) în contencios administrativ se naște după ce s-a pronunțat autoritatea administrativă asupra reclamatiei (recursul grațios sau, după caz, ierarhic), adică de la comunicarea soluției acesteia asupra reclamatiei administrative (sau de la expirarea termenului în care acesta este obligată să rezolve reclamația). Acest drept se poate exercita în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pe cale de consecință, pentru a putea declanșa acțiunea în contencios administrativ, reclamanții trebuie să facă dovada că au îndeplinit cerința legală impusă de art. 7 din Legea nr. 554/2004, și au respectat procedura prealabilă, adică s-au adresat mai întâi autorității emitente și abia după refuzul acesteia, respectiv menținerea actului sau după trecerea termenului legal pentru formularea răspunsului, se pot adresa instanței de judecată.
In cazul de față reclamanții nu au îndeplinit această procedură, în dosar neexistând nici un document care să releve că anterior sesizăii instanței, reclamanții au formulat plângere împotriva deciziei nr. 7927/F.F. din 07 iulie 2009, actele la care se face referire de către reclamanți fiind înregistrate anterior emiterii deciziei contestate.
Așa fiind și reținând că reclamanta nu a parcurs această procedură obligatorie ci a sesizat direct instanța de judecată, contrar dispozițiilor art. 109 alin. (2) C. proc. civ., înalta Curte reține că în mod corect instanța de fond a respins acțiunea, ca inadmisibilă .
în consecință, înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2121/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2118/2012. Contencios → |
|---|
