ICCJ. Decizia nr. 2162/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2162/2012
Dosar nr. 133/30/2011
Şedinţa de la 3 mai 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea formulată şi înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş sub nr. 133/30 din 11 ianuarie 2011, reclamantul S.V. a solicitat instanţei obligarea pârâtului I.P.J. Timiş la plata sumei de 49.321 lei conform art. 27 din O.G. nr. 83/2003, precum şi actualizarea cu rata inflaţiei a întregii sume de 62.810 începând cu 2010 şi până la data efectuării plăţii.
În motivarea cererii se arată că a fost încadrat în M.A.I., în perioada 1993-2009, când a fost pensionat în baza Certificatului Deciziei Medicală din 16 octombrie 2009 şi Deciziei nr. 157683 din 15 decembrie 2009, în temeiul art. 53 din Legea nr. 179/2004 şi art. 13 din Legea nr. 164/2001. La data pensionării trebuia să-i fie acordată suma netă de 62.810 lei reprezentând salariile nete în conformitate cu art. 27 din O.G. nr. 38/2003. La data de 22 aprilie 2010, i-a fost virată în cont suma de 13.489 lei, rămânând diferenţa de 49.321 lei. Deşi a solicitat pârâtului acordarea acestei sume, i s-a comunicat faptul că nu au fonduri alocate de la I.G.P.R.
Pârâtul I.P.J. Timiş a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei de obiect a acţiunii, întrucât la data de 21 februarie 2011 s-a achitat reclamantului suma de 49.321 lei prin ordinul de plată.
Pe fondul cauzei, mai menţionează că niciodată nu a fost contestat dreptul pârâtului la aceste sume de bani, însă nu s-au putut achita din cauza lipsei fondurilor alocate de ordonatorul secundar de credite.
Reclamantul şi-a precizat acţiunea în sensul în care a solicitat să cheme în judecată în calitate de pârâţi şi Ministerul Apărării şi Internelor şi Inspectoratul General al Poliţiei Române, menţionând că excepţia lipsei de obiect nu este întemeiată, întrucât nu au fost achitate sumele solicitate la valoarea actualizată.
Cu privire la excepţia necompetenţei materiale, tribunalul a reţinut că reclamantul a stabilit cadrul procesual, menţionând ca pârâţii în cauza de faţă sunt Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul General al Poliţiei Române, ambii fiind autorităţi publice centrale.
Prin sentinţa civilă nr. 530/CA din 27 aprilie 2011, pronunţată în dosar nr. 133/30/2011, Tribunalul Timiş a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara - secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a constatat că în acord cu prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999, coroborate cu art. 10 din Legea nr. 554/2004, raportat la calitatea pârâţilor de autorităţi centrale, competenta de soluţionare a cauzei aparţine în primă instanţă Curţii de Apel.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 27 iulie 2011 sub acelaşi număr.
În faţa Curţii, atât Ministerul Administraţiei şi Internelor cât şi Inspectoratul General al Poliţiei Române, au formulat întâmpinare prin care au solicitat să se constate lipsa calităţii procesuale pasive în ceea ce îi priveşte, motivând că o astfel de calitate are numai I.P.J. Timiş, iar termenul de judecată din data de 16 iunie 2012 reclamantul a depus note de şedinţă şi a învederat instanţei că îşi precizează acţiunea în sensul că înţelege să se judece doar în contradictoriu cu I.P.J. Timiş.
Prin sentinţa civilă nr. 107 din 16 februarie 2012, Curtea de Apel Timişoara a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de S.V. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş având ca obiect drepturi băneşti, în favoarea Tribunalului Timiş - secţia contencios administrativ şi fiscal.
A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în drept să hotărască asupra conflictului.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Timişoara a constatat că obiectul acţiunii îl reprezintă plata drepturilor băneşti reprezentând ajutoare de pensionare, actualizate, sumă la care reclamantul se consideră îndreptăţit în calitate de fost angajat al M.A.I., conform art. 2 pct. 2 alin. (1) din Anexa nr. IV/2 a Legii nr. 330/2009.
A mai reţinut instanţa că autoritatea competentă să efectueze o asemenea plată, în temeiul art. 21 din Legea nr. 500/2002, coroborat cu Anexa nr. 8 la Ordinul M.A.I. nr. S/263/2007, stabilirea şi plata drepturilor băneşti de care beneficiază poliţiştii din cadrul inspectoratelor judeţene, sunt de competenţa exclusivă a şefului inspectoratului de poliţie judeţean, în calitate de ordonator terţiar de credite, în speţă şeful I.P.J. Timiş, aşa cum a statuat şi secţia de contencios administrativ şi fiscal a Î.C.C.J., prin Decizia nr. 3522 din 16 octombrie 2008, cum justificat susţin şi pârâţii M.A.I. şi I.G.P.R.
Aşadar, s-a apreciat că, în cauză, calitate procesuală pasivă o are doar Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş, aceasta fiind singura autoritate competentă să efectueze plata drepturilor în litigiu, ca autoritate locală care atrage competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea tribunalului administrativ fiscal de la domiciliul reclamantului sau al pârâtului, în sensul dispoziţiilor art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, iar principiul disponibilităţii, respectiv, în speţă, atitudinea oscilantă a reclamantului, care, în faţa tribunalului a înţeles să se judece şi cu pârâţii autorităţi centrale M.A.I. şi I.G.P.R., în timp ce, în faţa Curţii a arătat că înţelege să se judece doar cu pârâtul I.P.J. Timiş - nu este de natură să înfrângă normele imperative, de ordine publică, privind competenţa materială de soluţionare a cauzei.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 pct. 2, art. 21 şi art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează să stabilească instanţa competentă a soluţiona pricina, în raport cu obiectul acesteia şi cu dispoziţiile legale incidente ei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, înalta Curte constată că reclamantul a solicitat, prin acţiunea introductivă şi precizată în faţa Curţii de Apel Timişoara (fila 30 din dosarul curţii) obligarea pârâtului Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş la plata diferenţelor aferente ajutoarelor primite la trecerea în rezervă, rezultate din actualizarea la zi a valorii acestora, obligaţia principală de plată fiind achitată reclamantului în timpul procesului.
În vederea stabilirii competenţei materiale în soluţionarea cauzei, înalta Curte constată că se impune analizarea raportului obligaţional dedus judecăţii, în sensul de a vedea căreia dintre autorităţile pârâte cu poziţii diferite în structura aparatului administrativ îi revine obligaţia legală de a plăti suma reprezentând actualizarea drepturilor băneşti solicitate de reclamant.
Cum raportul de serviciu al reclamantului a fost, fără îndoială, stabilit în mod direct cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş, iar prin precizarea la acţiune depusă la 16 februarie 2012, reclamantul a învederat că înţelege să se judece numai cu această autoritate pârâtă, competenţa materială se va stabili în raport de poziţia pârâtului în sistemul administraţiei publice.
Faţă de aspectul că Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş este organ administrativ constituit la nivel local, cu capacitate juridică administrativă proprie, având deci competenţa legală de a dispune cu privire la drepturile salariale cuvenite poliţiştilor aflaţi în raporturi de serviciu directe cu instituţia, sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportate la dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ., care stabilesc competenţa tribunalului ca primă instanţă în materia contenciosului administrativ.
Faţă de cele expuse, înalta Curte concluzionează că, în prezenta cauză, competenţa materială de soluţionare în primă instanţă a acesteia revine Tribunalului Timiş - secţia contencios administrativ şi fiscal, soluţionând conflictul negativ de competenţă în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul S.V. şi pe pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş şi Inspectoratul General al Poliţiei Române, în favoarea Tribunalului Timiş - secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2147/2012. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 2163/2012. Contencios. Conflict de... → |
|---|
