ICCJ. Decizia nr. 2163/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2163/2012
Dosar nr. 2719/98/2011
Şedinţa de la 3 mai 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Ialomiţa - secţia civilă sub nr. 2719/98/2011, reclamantul Grup Şcolar S.E. Urziceni a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Camera de Conturi Ialomiţa şi Curtea de Conturi a României, anularea încheierii nr. VI 251 din 07 iunie 2011 emisa de Curtea de Conturi a României, anularea în parte a Deciziei nr. 20 din 04 aprilie 2011 referitor la masurile dispuse la de Camera de Conturi Ialomiţa.
Prin sentinţa civilă nr. 2342/F din 07 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa - secţia civilă s-a dispus admiterea excepţiei de necompetenţă materială a instanţei, invocată de pârâta Curtea de Conturi a României, şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti - secţia de contencios administrativ.
La Curtea de Apel Bucureşti - secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, cauza a fost înregistrată sub nr. 2719/98/2011.
Prin sentinţa civilă nr. 892 din 9 februarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia de netimbrare a cererii de chemare în judecată.
A admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei.
A declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe în favoarea Tribunalului Ialomiţa - secţia de contencios administrativ şi fiscal.
A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a suspendat din oficiu orice altă procedură şi a înaintat dosarul la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
A reţinut Curtea de Apel Bucureşti următoarele:
Excepţia de netimbrare a cererii de chemare în judecată este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă având în vedere, pe de o parte, dispoziţiile art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, iar pe de altă parte, faptul că actele contestate în cauză vizează drepturi ce decurg din raporturi de muncă, situaţie în care cererile şi acţiunile în justiţie sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.
Excepţia de necompetenţă materială a instanţei este întemeiată, având în vedere că, potrivit criteriului poziţionării autorităţii emitente în sistemul autorităţilor publice, instituit de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene se soluţionează, în fond, de tribunalele administrativ - fiscale (sau secţiile specializate ale tribunalelor administrativ - fiscale, conform art. 30 din lege), iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, se soluţionează, în fond, de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege nu se prevede altfel.
În calificarea unei autorităţi publice ca fiind centrală sau locală, determinante nu sunt subordonarea ierarhică şi personalitatea juridică, ci întinderea teritorială a competenţei, autorităţile centrale fiind cele a căror competenţă se exercită la nivel naţional.
A concluzionat curtea de apel în sensul că litigiul dedus judecăţii vizează, în principal, anularea Deciziei nr. 20/2011 emisă de Camera de Conturi Ialomiţa, iar competenţa materială de soluţionare a cauzei în primă instanţă se determină în raport de poziţionarea autorităţii emitente a actului de control contestat în sistemul autorităţilor publice, astfel că aceasta revine secţiei de contencios administrativ a tribunalului şi nu a curţii de apel.
Înalta Curte, soluţionând conflictul negativ de competenţă, conform art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ. va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă în favoarea Tribunalului Ialomiţa - secţia de contencios administrativ.
Obiectul acţiunii formulate în cauză îl constituie în principal, anularea Deciziei nr. 20/2011 emisă de Camera de Conturi Ialomiţa şi, în consecinţă anularea încheierii nr. VI/251 din 07 iunie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României, prin care s-a respins contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 20/2011.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, actul administrativ este „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice";.
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, mai sus citate, se impune a stabili care este actul administrativ ce dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 204 şi 210 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor de control rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României nr. 832 din 13 decembrie 2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi judeţene se poate formula contestaţie în termen de 15 zile, care „suspendă obligaţia executării deciziei până la soluţionarea ei de către Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care se respinge integral sau parţial contestaţia'";.
Rezultă, deci, din prevederile legale citate, că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligaţiei executării, în cazul în care se respinge sau admite, în parte, contestaţia formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi Judeţeană, este însăşi această decizie, prin care se stabilesc măsuri în sarcina entităţii controlate, acesta fiind actul care îndeplineşte cerinţele de a fi considerat ca având natura juridică a unui act administrativ, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Într-adevăr, regulamentul menţionat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor judeţene ale Curţii de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile Legii contenciosului administrativ; de asemenea, potrivit art. 228 din acelaşi regulament, „competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate, în condiţiile Legii contenciosului administrativ";.
Prevederile Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu pot înfrânge, însă, dispoziţiile Legii nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ şi la care însuşi actul respectiv face trimitere.
Astfel, referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ - fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel";.
Cum nu sunt prevăzute „prin lege organică specială";, ci printr-un act administrativ, dispoziţiile Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu pot prevala celor prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care rămân aplicabile în speţă, alături de cele ale art. 2 C. proc. civ.
De altfel, prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 259/32/2011, a fost respins recursul împotriva sentinţei civile nr. 112/2011 a Curţii de Apel Bacău, prin care s-a admis excepţia de nelegalitate şi s-a constatat nelegalitatea dispoziţiilor pct. 228 şi 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, ceea ce întăreşte argumentele expuse anterior cu privire la competenţa materială de soluţionare a unor astfel de cauze, chiar dacă soluţiile privind excepţiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părţile din litigiu.
De asemenea, în continuarea raţionamentului, în aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că măsurile administrative contestate nu se încadrează în sfera litigiilor „care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale precum şi accesorii ale acestora";, se va reţine că, în cauză, nu este incident criteriul valoric, ci criteriul poziţionării autorităţii emitente în sistemul administraţiei publice, potrivit căruia litigiile privind actele administrative ale autorităţilor publice locale şi judeţene sunt în competenţa tribunalelor, iar cele privind actele autorităţilor publice centrale, în competenţa curţilor de apel.
Faţă de cele arătate, cum obiectul litigiului îl constituie un act administrativ emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, deci de o autoritate publică de nivel local, competenţa de soluţionare a cauzei urmează a fi stabilită în favoarea Tribunalului Ialomiţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Grup Şcolar S.E. Urziceni şi pe pârâtele Camera de Conturi Ialomiţa şi Curtea de Conturi a României, în favoarea Tribunalului Ialomiţa - secţia contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2162/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 2174/2012. Contencios → |
|---|
