ICCJ. Decizia nr. 2174/2012. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2174/2012

Dosar nr. 4314/2/2011

Şedinţa publică de la 4 mai 2012

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii

Prin cererea înregistrată la data de 10 mai 2011 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Cluj (denumita în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „A.J.V.P.S. Cluj";) a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultura (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „A.N.P.A.";) şi Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Maramureş (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „A.J.V.P.S. Maramureş";), suspendarea efectelor deciziei Comisiei de evaluare din cadrul A.N.P.A., prin care s-a dispus atribuirea autorizaţiei de pescuit recreativ/sportiv în zonele Someşul Mic - 31 km, Someşul Mare - 15 km şi Fizeş - 22 km, consemnate în procesul verbal din 07 martie 2011, precum şi a autorizaţiei de pescuit emisa de către A.N.P.A. pentru A.J.V.P.S. Maramureş, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii în anulare, obiect al dosarului nr. 4191/2/2011.

În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că a solicitat pârâtei A.N.P.A. emiterea autorizaţiei de pescuit recreativ în zonele menţionate, sens în care a depus întreaga documentaţie prevăzută de Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 15/2011, iar, în urma evaluării, i-a fost acordat punctajul maxim de 100 de puncte. Cu toate acestea, s-a stabilit ca autorizaţia să fie eliberată pârâtei A.J.V.P.S. Maramureş, deşi punctajul obţinut de aceasta este mai mic decât al său, respectiv doar 85 de puncte.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie, însă răspunsul primit nu vizează condiţiile prevăzute strict şi limitativ în Ordinul nr. 15/2011, ci se referă la criterii stabilite în mod arbitrar şi subiectiv (diversitatea cursurilor de apă, numărul de membri, numărul de permise, istoricul activităţii asociaţiei de pescari)

În susţinerea cererii sale de suspendare, reclamanta a arătat că se poate constata în cauza existenta cazului bine justificat faţă de împrejurarea că nu s-a respectat Ordinul nr. 15 din 28 ianuarie 2011, fiind ignorate toate condiţiile impuse de legislaţia în vigoare avute în vedere la emiterea autorizaţiilor, şi faţă de aspectul evident al punctajului inferior obţinut de pârâta A.J.V.P.S. Maramureş.

În susţinerea pagubei iminente, reclamanta a arătat că executarea actelor a căror suspendare o solicită, este de natură a-i produce grave prejudicii ireparabile, precum pierderea membrilor asociaţiei, a posibilităţii de a coopta alţi membri, întrucât, prin lipsa autorizaţiei s-ar afla în imposibilitatea de a emite permise de pescuit recreativ sportiv, iar pârâta A.J.V.P.S. Maramureş va putea să le emită.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 4742 din 15 iulie 2011, Curtea de Apel Bucureşti - secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:

- a admis în parte cererea formulată de reclamanta A.J.V.P.S. Cluj;

- a dispus suspendarea deciziei pârâtei de atribuire către pârâta A.J.V.P.S. Maramureş a autorizaţiei de pescuit recreativ sportiv pentru zonele Someşul Mic - 31 km, Someşul Mare - 15 km şi Fizeş - 22 km, jud. Cluj, precum şi a autorizaţiei emisă în consecinţă pârâtei A.J.V.P.S. Maramureş, până la soluţionarea irevocabilă a dosar nr. 4191/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti;

- a respins, ca inadmisibile, pretenţiile reclamantei privind plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut următoarele:

Reclamanta A.J.V.P.S. Cluj a solicitat eliberarea autorizaţiei de pescuit pentru mai multe zone, între care şi zonele în discuţie, respectiv Someşul Mic - 31 km, Someşul Mare - 15 km şi Fizeş 22 km.

A.N.P.A. a stabilit în favoarea reclamantei un punctaj de 100 de puncte pentru 6 zone de pescuit (Someşul Mic - 44 km, Someşul Mic - 31 km, Someşul Mare - 15 km, Fizeş 22 km, Lac acumulare Floreşti - 31,4 km şi Nadăşu - 33 km.), incluzând deci şi zonele în discuţie, urmare a aplicării criteriilor de evaluare prevăzute în anexa nr. 5 din Ordinul nr. 15 din 20 ianuarie 2011 privind condiţiile de practicare a pescuitului recreativ/sportiv, astfel cum rezultă din procesul-verbal de evaluare cererilor pentru obţinerea autorizaţiei de pescuit recreativ/sportiv din 18 februarie 2011.

Potrivit aceluiaşi proces-verbal, pârâta A.J.V.P.S. Maramureş a obţinut un punctaj de 85 de puncte.

Drept urmare, s-a decis emiterea autorizaţiei de pescuit recreativ sportiv pentru 6 zone în favoarea reclamantei (inclusiv zonele în discuţie în prezenta cerere), respectiv pentru o zonă în favoarea pârâtei A.J.V.P.S. Maramureş, anume lacul Săcălaia.

Împotriva rezultatului evaluării criteriilor, A.J.V.P.S. Cluj, asociat al pârâtei A.J.V.P.S. Maramureş, a formulat contestaţie, soluţionată de pârâta A.N.P.A. prin procesul-verbal din 07 martie 2011, în sensul admiterii acesteia. În urma reevaluării efectuate de comisia de soluţionare a contestaţiilor, pârâta A.J.V.P.S. Maramureş a primit 100 de puncte, similar cu reclamanta, astfel că s-a făcut o redistribuire a zonelor, astfel, cele trei zone în discuţie în prezenta cauză fiind atribuite pârâtei A.J.V.P.S. Maramureş.

Instanţa a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de suspendare a executării, în raport cu dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, întrucât, din actele dosarului, reiese că reclamanta a solicitat anularea actelor a căror suspendare o solicită, în cadrul litigiului ce formează obiectul dosarului nr. 4191/2/2011, anterior sesizării prezentei instanţe.

Analizând îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 15 cu referire la art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004, Curtea de apel a reţinut că în cauză există un caz bine justificat şi suspendarea actelor contestate se impune pentru prevenirea unei pagube iminente.

În ceea ce priveşte cerinţa cazului bine justificat, instanţa a reţinut că, în condiţiile în care nici una dintre pârâte nu a indicat măcar, cu atât mai puţin să fi făcut dovada, justeţii măsurii de atribuire punctaj suplimentar pârâtei A.J.V.P.S. Maramureş şi nici dacă eventualele documente justificative privind deţinerea resurselor umane disponibile pentru controlul bunurilor şi resursei acvatice, cu dotare şi aviz în condiţiile legii, au fost depuse de la început în cuprinsul documentaţiei iniţiale sau au fost complinite ulterior. Mai mult decât atât, instanţa a reţinut că există îndoieli cu privire la obiectul acordului de asociere, în cuprinsul căruia nu este menţionată, spre exemplu, zona Fizeş -22 km şi, cu toate acestea, aportul A.J.V.P.S. Cluj a fost luat în considerare inclusiv pentru această zonă, în special cel privind personalul de control pentru care a fost suplimentat punctajul iniţial cu încă 15 puncte.

În ceea ce priveşte cerinţa pagubei iminente, instanţa a considerat că, atâta timp cât decizia adoptată în soluţionarea contestaţiei lipseşte reclamanta de dreptul de a emite permise de pescuit recreativ sportiv, există posibilitatea de pierdere a membrilor care s-ar putea reorienta spre alte asociaţii titulare ale autorizaţiei.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă în prezenta procedura, instanţa a reţinut că cererea este inadmisibilă întrucât, raportat la art. 274 C. proc. civ., adoptarea unor măsuri provizorii care se fundamentează doar pe analiza aparenţei dreptului, nu se subsumează sintagmei „cade în pretenţiuni";, care vizează analiza acţiunii de fond, iar nicidecum măsurile provizorii adoptate de instanţă. Orice cheltuieli legate de aceste măsuri provizorii vor putea fi solicitate instanţei care analizează acţiunea de fond, cu titlu de cheltuieli de judecată, urmând a fi obţinute de reclamant în măsura în care pârâţii din prezenta cauză vor cădea în pretenţii în acţiunea de fond.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 4742 din 15 iulie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâtele Autoritatea Naţională pentru Pescuit şi Acvacultura şi Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Maramureş, invocând prevederile art. 299 şi art. 3041 C. proc. civ.

Prin memoriul de recurs, recurentele pârâte expun pe larg motivele care au determinat Comisia de evaluare să acorde în final A.J.V.P.S. Cluj, care iniţial primise un rezultat favorabil în vederea obţinerii autorizaţiei de pescuit recreativ/sportiv pentru 6 zone, după care au fost soluţionate contestaţiile, să primească autorizaţii de pescuit recreativ/sportiv doar pentru 3 zone.

Recurentele critică hotărârea pentru aplicarea greşită a legii, dat fiind că în speţă, nu erau îndeplinite cele două condiţii prevăzute expres de lege - cazul bine justificat şi producerea unei pagube iminente - pentru a se dispune suspendarea actului administrativ.

În privinţa cazului bine justificat, recurentele arată că motivele de nelegalitate invocate în susţinerea cererii reclamantei, sunt neprobate şi în această fază a suspendării ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei.

Arată recurentele că prin emiterea actului administrativ contestat, nu se produce nici o pagubă, nici un prejudiciu reclamantei aceasta va putea elibera permise de pescuit recreativ/sportiv şi îşi va putea desfăşura activitatea fără nici o îngrădire, iar în privinţa susţinerii reclamantei privind imposibilitatea emiterii de permise de pescuit şi pentru zonele Someşul mic 31 km, Someşul Mare - 15 km şi Fizeş - 22 km se omite a se avea în vedere dreptul pescarilor de a se asocia liber şi necondiţionat în orice asociaţie.

Verificând din oficiu regularitatea recursului declarat de pârâta A.N.P.A. în raport de termenul prevăzut de art. 14 alin. (4) şi art. 15 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, înalta Curte retine că recursul este tardiv.

Astfel potrivit dispoziţiilor legale menţionate, hotărârea prin care se pronunţă suspendarea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Sentinţa recurată a fost comunicată pârâtei A.N.P.A. la data de 12 ianuarie 2012, iar recursul a fost declarat la data de 19 ianuarie 2012, cu depăşirea termenului de 5 zile prevăzut de lege.

Il. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului formulat de pârâta Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Maramureş (A.J.V.P.S. Maramureş).

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante.

Intimata-reclamantă a investit instanţa de contencios administrativ cu o cerere de suspendare a executării deciziei Comisiei de evaluare din cadrul A.N.P.A., prin care s-a dispus atribuirea autorizaţiei de pescuit recreativ/sportiv în zonele Someşul Mic - 31 km, Someşul Mare - 15 km şi Fizeş - 22 km, consemnate în procesul verbal din 07 martie 2011, precum şi a autorizaţiei de pescuit emisa de către A.N.P.A. pentru A.J.V.P.S. Maramureş, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii în anulare, obiect al dosarului nr. 4191/2/2011, în temeiul art. 15 cu referire la art. 14 din legea contenciosului administrativ.

Analizând îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 15 cu referire la art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004, prima instanţă a reţinut că în cauză există un caz bine justificat şi suspendarea actelor contestate se impune pentru prevenirea unei pagube iminente, soluţie împărtăşită şi de instanţa de recurs.

În speţa de faţă, înalta Curte constată că, într-adevăr argumentele prezentate de către partea reclamantă, sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ contestat respectiv, decizia pârâtei A.N.P.A. de atribuire a autorizaţiei de pescuit recreativ sportiv pentru zonele Someşul Mic - 31 km, Someşul Mare - 15 km şi Fizeş - 22 km, jud. Cluj, în condiţiile în care nu au fost prezentate elemente pertinente care să justifice măsura de atribuire unui punctaj suplimentar pârâtei A.J.V.P.S. Maramureş.

Mai mult prima instanţă a reţinut că în argumentarea acestei condiţii că există îndoieli cu privire la obiectul acordului de asociere, în cuprinsul căruia nu este menţionată, spre exemplu, zona Fizeş - 22 km şi, cu toate acestea, aportul A.J.V.P.S. Cluj a fost luat în considerare inclusiv pentru această zonă, în special cel privind personalul de control pentru care a fost suplimentat punctajul iniţial cu încă 15 puncte.

Referitor la cea de-a doua condiţie existenţa unei pagube iminente în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, se constată că decizia contestată adoptată în soluţionarea contestaţiei lipseşte reclamanta de dreptul de a emite permise de pescuit recreativ sportiv în zonele menţionate în condiţiile în care aceste permise se emit numai în baza unei autorizaţii eliberate de A.N.P.A. pentru fiecare zonă în parte.

Nu poate fi reţinută susţinerea recurentei că reţinerea motivelor invocate în cuprinsul acţiunii de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii deciziei administrative contestate, echivalează cu o posibilă antepronunţare asupra fondului, pentru motivele precizate anterior, cât şi având în vedere caracterul provizoriu al hotărârii de suspendare dispusă cu respectarea condiţiilor prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea contenciosului administrativ.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.

Pentru considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, reţinând că s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor cerute de lege iar instanţa a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, înalta Curte o va menţine, ca urmare a respingerii recursurilor declarate în cauză, în temeiul art. 312 alin. (1), art. 301 C. proc. civ. cu referire la art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Pescuit şi Acvacultura împotriva sentinţei civile nr. 4742 din 15 iulie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.

Respinge recursul declarat de Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Maramureş împotriva aceleiaşi sentinţe civile, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2012.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2174/2012. Contencios