ICCJ. Decizia nr. 2183/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2183/2012
Dosar nr. 1449/59/2011
Şedinţa publică de la 4 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 5 octombrie 2011, reclamanta B.L. a solicitat, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Ordinului nr. 8333/31 august 2011 emis de pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta arată că, prin ordinul contestat, s-a dispus încetarea raporturilor sale de serviciu, prin eliberarea din funcţia publică de execuţie de controlor vamal, grad profesional superior, gradaţia 5, clasa de salarizare 43 la Biroul Vamal Aeroport Arad din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara.
Reclamanta apreciază că măsura eliberării din funcţie este nelegală întrucât la baza ordinului au stat Ordinele nr. 2406 şi nr. 2407 din 04 iulie 2011, acte administrative cu caracter administrativ emise de o autoritate publică centrală, care nu au fost publicate în M. Of. al României, aşa cum prevede art. 10 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, condiţie obligatorie pentru intrarea lor în vigoare. Mai arată reclamanta că ordinele respective reglementează structurile organizatorice ale unor instituţii publice şi numărul posturilor din aceste structuri, precum şi statul de funcţii, fiind o reglementare aplicabilă unui număr nedeterminat de persoane.
Mai arată reclamanta că executarea ordinului va avea drept consecinţă imediata încetarea raporturilor sale de serviciu şi pierderea tuturor drepturilor de natură salarială aferente.
În esenţă, reclamanta susţine că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind cazul bine justificat şi paguba iminentă.
2. Soluţia pronunţată de Curtea de apel.
Prin sentinţa nr. 22 din 16 ianuarie 2012, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendare a executării formulată de reclamanta B.L., reţinând, în esenţă, următoarele:
În raport cu dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru dispunerea măsurii de suspendare a executării este necesară îndeplinirea cumulativă a trei condiţii şi anume: existenţa plângerii în condiţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
Curtea de apel a reţinut că, în speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile privind existenţa cazului bine justificat sau prevenirea producerii unei pagube iminente.
Astfel, a apreciat instanţa că actul administrativ se bucură ca orice act administrativ de prezumţia de legalitate, de autenticitate şi de veridicitate ce justifică principiul executării din oficiu a acestuia.
Fără a cerceta în fond legalitatea argumentelor invocate de reclamantă privind încălcarea dispoziţiilor cuprinse la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 şi ale art. 15 alin. (2) din Constituţie, prin ordinul contestat, s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantei prin eliberarea din funcţia publică de execuţie, măsură dispusă ca urmare a rezultatelor finale ale examenului de testare profesională desfăşurat în perioada 18-29 iulie 2011 pentru ocuparea funcţiilor publice vacante în cadrul instituţiei pârâte, în urma aplicării Ordinelor A.N.A.F. nr. 2406 şi nr. 2407 din 4 iulie 2011.
În cauză, reclamanta nu a făcut dovada existenţei unui indiciu de nelegalitate a actului administrativ, constând în împrejurări de fapt şi de drept care să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii acestuia, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ordinul fiind emis în aplicarea Ordinelor A.N.A.F. nr. 2406 şi nr. 2407 din 04 iulie 2011, acte care reglementează măsuri distincte de reorganizare a instituţiei pârâte, precum şi un caz de încetare a raporturilor de serviciu (nepromovarea examenului de testare profesională) diferit de cel cuprins în art. 100 din Legea nr. 188/1999 republicată.
În consecinţă, Curtea de apel a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada existenţei cazului bine justificat.
Referitor la condiţia prevenirii unei pagube iminente, definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, instanţa a reţinut că reclamanta nu a dovedit producerea unei pagube iminente, în condiţiile în care îndeplinirea acestei condiţii presupune administrarea de dovezi care să probeze iminenţa producerii pagubei invocate, sub acest aspect fiind lipsite de relevanţă simplele afirmaţii cuprinse în acţiunea formulată potrivit cărora se produce o pagubă iminentă prin executarea actului atacat. A reţinut instanţa că reclamanta nu a justificat paguba suferită ca urmare a executării imediate a actului atacat ce nu ar putea fi ulterior reparată, în condiţiile în care în ipoteza anulării ordinului atacat şi a reintegrării în funcţie, va beneficia de drepturile salariale pe toată perioada cuprinsă între data emiterii ordinului şi reintegrarea în funcţie. Cu alte cuvinte, paguba ar trebui să constea într-o împrejurare determinată de pierderea drepturilor salariale, iar nu de însăşi suma de bani ce compune salariul reclamantei, pentru că altfel, s-ar ajunge la concluzia că cerinţa referitoare la iminenţa producerii unei pagube este presupusă în majoritatea cazurilor executării unui act administrativ, ceea ce ar contraveni caracterului de excepţiei al instituţiei suspendării, astfel cum aceasta este reglementată de Legea 554/2004.
3. Recursul declarat de reclamanta B.L.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de apel a declarat recurs reclamanta B.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin criticile din recurs, recurentă-reclamantă susţine că ordinul contestat a fost emis ca urmare a Ordinului A.N.A.F. nr. 2406 din 04 iulie 2011 privind aprobarea structurilor organizatorice ale aparatului central al A.N.V., al direcţiilor regionale, judeţene şi a municipiului Bucureşti, respectiv a Ordinului A.N.A.F. nr. 2407 din 04 iulie 2011 privind aprobarea statului de funcţii al A.N.V. şi al unităţilor subordonate, care sunt lipsite de efecte juridice, întrucât nu au fost publicate în M. Of. al României, cu încălcarea art. 1 alin. (1), art. 10 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 şi ale art. 15 alin. (2) din Constituţie, ceea ce demonstrează îndeplinirea condiţiei referitoare la cazul bine justificat, împrejurare care nu a fost examinată de instanţă.
Susţine recurentă-reclamantă că posibilitatea suspendării executării actelor administrative este consacrată în documente emise de organismele internaţionale, precum Recomandarea R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei.
Recurentă-reclamantă susţine că este îndeplinită şi condiţia referitoare la prevenirea unei pagube iminente, întrucât actul administrativ nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă în sensul art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece situaţia de fapt generată de emiterea ordinului contestat este de natură să creeze un dezechilibru între interesul general şi obligaţia protejării drepturilor sale, ca urmare a suprimării veniturilor salariale şi asigurărilor sociale, sarcină excesivă şi disproporţionată.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.
Examinând cauza prin prisma criticilor din recurs, în raport cu art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante.
Conform celor expuse anterior, reclamanta B.L. a învestit instanţa, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu cerere de suspendare a executării Ordinului A.N.V. nr. 8333/31 august 2011 prin care s-a dispus că, începând cu data de 20 august 2011, îi încetează raportul de serviciu prin eliberare din funcţia publică teritorială de execuţie de inspector vamal grad profesional asistent, gradaţia 5, clasa de salarizare 43 la Biroul Vamal Aeroport Arad din cadrul Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara, conform dispoziţiilor art. 97 lit. c) şi art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3), alin. (5) din Legea nr. 188/1999.
Suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative şi în art. 15 din aceeaşi lege, pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ, constituie un instrument procedural menit să asigure protecţia juridică provizorie a subiectelor de drept în privinţa cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare.
Această măsură de protecţie, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiţii prevăzute cumulativ de lege:
- cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ;
- paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.
Prin prisma acestor condiţii, soluţia pronunţată de prima instanţă şi considerentele pe care s-a fundamentat aceasta sunt la adăpost de orice critică, curtea de apel apreciind corect că motivele de nelegalitate invocate de recurentă-reclamantă sub aspectul cazului bine justificat nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenţei dreptului, ci necesită o evaluare a aspectelor de fond.
Susţinerile din recurs, prin care recurenta tinde să demonstreze existenţa unei serioase îndoieli în privinţa legalităţii actului administrativ contestat, decurgând în principal din nelegalitatea actelor administrative în temeiul şi în aplicarea cărora a fost emis ordinul cu caracter individual atacat, presupun o analiză în fond a actelor indicate de recurentă, verificare ce nu poate fi realizată de instanţa învestită în procedura cererii de suspendare a executării reglementată de art. 15 coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi, a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analiza criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Astfel de împrejurări vădite, de fapt şi/sau de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ sau modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.
Or, se constată că niciunul dintre argumentele expuse de recurenta-reclamantă în faţa instanţei de fond sau în calea de atac a recursului nu se circumscriu situaţiilor reţinute ca fiind de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Neîndeplinirea condiţiei referitoare la existenţa cazului bine justificat în sensul în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, face de prisos analiza susţinerilor reclamantei în privinţa condiţiei prevenirii unei pagube iminente, atâta timp, aşa cum s-a arătat anterior, pentru a fi dispusă măsura provizorie de suspendare a executării actului administrativ, este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din aceeaşi lege.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, neexistând motive de reformare a hotărârii atacate, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.L. împotriva sentinţei civile nr. 22 din 16 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2181/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2189/2012. Contencios → |
|---|
