ICCJ. Decizia nr. 2291/2012. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2291/2012
Dosar nr. 260/57/2011
Şedinţa publică de la 10 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin acţiunea formulată, reclamanta Fundaţia P. Alba Iulia a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României, solicitând obligarea pârâtului să recunoască caracterul de utilitate publică al activităţii desfăşurate de reclamantă, iar, în caz de refuz, obligarea la daune cominatorii în cuantum de 100 RON/zi de întârziere începând cu data promovării acţiunii, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, invocând în drept prevederile O.G. nr. 26/2000, cu modificările ulterioare.
În cauză s-a formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtului de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (M.M.F.P.S.), solicitându-se încuviinţarea cererii de intervenţie şi respingerea acţiunii reclamantei ca fiind prematur introdusă.
În motivarea cererii de intervenţie s-a arătat că această cerere este justificată de prevederile art. 39 alin. (1) şi art. 40 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 26/2000 cu privire la Asociaţii şi Fundaţii, iar acţiunea reclamantei, de recunoaştere a caracterului de utilitate publică, este prematur introdusă întrucât Nota de fundamentare a fost întocmită şi înaintată Guvernului României pentru emiterea hotărârii, fie de aprobare, fie de respingere a cererii reclamantei.
La primul termen de judecată, din 29 aprilie 2011, conform prevederilor art. 52 C. proc. civ., instanţa a admis în principiu cererea de intervenţie.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul Guvernul României a invocat excepţia nulităţii acţiunii reclamantei pentru netimbrare şi excepţia tardivităţii, iar, pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Cele două excepţii invocate de pârât au fost respinse ca neîntemeiate, deoarece acţiunea a fost timbrată legal, iar de la ultima cerere depusă de reclamantă pentru emiterea unei hotărâri de aprobare sau respingere a solicitării de recunoaştere a caracterului de utilitate publică - din 28 ianuarie 2011 şi până la data înregistrării pe rol a acţiunii în contencios administrativ, 1 aprilie 2011, nu a trecut termenul prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.
Prin Sentinţa nr. 165/2011 din 20 mai 2011 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a dispus admiterea acţiunii formulată de reclamanta Fundaţia P. Alba Iulia împotriva pârâtului Guvernul României şi, în consecinţă, a obligat pârâtul să emită hotărârea de soluţionare a cererii reclamantei privind recunoaşterea statutului de utilitate publică; a obligat pârâtul ca, în caz de refuz, după expirarea termenului de 90 zile de la data rămânerii irevocabile a sentinţei, să plătească reclamantei penalităţi în cuantum de 100 RON/zi de întârziere; a respins cererea de intervenţie accesorie în interesul pârâtului, depusă de intervenientul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale; fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, faptul că reclamanta Fundaţia P. Alba Iulia a depus la Secretariatul General al Guvernului României, sub nr. 20/9905/G.B. din 28 iulie 2008, solicitarea şi documentaţia având ca obiect recunoaşterea statutului de utilitate publică a fundaţiei, invocând prevederile O.G. nr. 26/2000 cu modificările şi completările ulterioare, cererea fiind înaintată apoi conform prevederilor art. 39 din O.G. nr. 26/2000 la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale în a cărui sferă de competenţă reclamanta îşi desfăşoară activitatea.
S-a reţinut de către instanţă că, deoarece reclamanta nu a mai primit niciun răspuns, la data de 28 ianuarie 2011 a trimis o nouă cerere prin care a solicitat soluţionarea cererii şi propunerea de recunoaştere a caracterului de utilitate publică şi, neprimind niciun răspuns la această cerere, aceasta a formulat în instanţă la data de 1 aprilie 2011 cererea de obligare a pârâtului să decidă asupra cererii de recunoaştere a activităţii Fundaţiei ca având caracter de utilitate publică.
Instanţa a apreciat că, întrucât în cauză a fost întocmit Proiectul de Hotărâre de Guvern, precum şi Nota de fundamentare de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - acte înregistrate la Secretariatul General al Guvernului în data de 22 februarie 2010, cererea reclamantei privind emiterea unui răspuns la cererea depusă pentru recunoaşterea caracterului de utilitate publică, conform prevederilor art. 39 alin. (1) şi art. 40 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 26/2000, cu modificările ulterioare, este întemeiată şi, ca urmare, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a fost admisă.
În consecinţă, instanţa a obligat pârâtul să emită hotărârea de soluţionare a cererii reclamantei privind recunoaşterea statului de utilitate publică şi să plătească acesteia penalităţi de 100 RON/zi de întârziere dacă va refuza în termenul legal de 90 zile de la rămânerea irevocabilă a sentinţei, să emită hotărârea menţionată.
În ceea ce priveşte cererea de intervenţie accesorie, depusă de intervenientul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, instanţa a respins-o ca neîntemeiată, apreciind că din actele dosarului rezultă că acţiunea reclamantei nu este prematur formulată - Proiectul de Hotărâre şi Nota de fundamentare, cu avizele necesare, fiind trimise şi înregistrate la Secretariatul General al Guvernului în data de 22 februarie 2010.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât pârâtul Guvernul României, cât şi intervenientul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocându-se ca temei legal dispoziţiile art. 3041, art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul-intervenient M.M.F.P.S. a adus critici sentinţei recurate cu privire la greşita soluţionare a cererii sale de intervenţie.
Se menţionează că se impunea admiterea cererii de intervenţie în interesul Guvernului, întrucât o astfel de cerere are ca temei legal dispoziţiile Ordinului nr. 115/2003 al Ministrului Muncii şi Solidarităţii Sociale, fiind justificat şi interesul juridic în formularea acesteia.
Recurentul Guvernul României aduce, în esenţă, următoarele critici sentinţei recurate:
- În mod greşit a fost respinsă excepţia tardivităţii acţiunii deoarece nu trebuia luată ca reper pentru introducerea acţiunii data de 28 ianuarie 2011, întrucât răspunsul la plângerea prealabilă a fost comunicat la 9 iulie 2009 cu adresa nr. 15A/4554/CA, iar acţiunea a fost formulată la 1 aprilie 2011 cu depăşirea termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.
- Invocându-se motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 din C. proc. civ., se arată că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii.
Se menţionează că există neconcordanţă între considerentele sentinţei şi dispozitiv, în sensul că deşi în considerente se reţine temeinicia cererii privind emiterea unui răspuns la cererea reclamantei, ceea ce presupune că este vorba de "nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri" - noţiune definită de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, în dispozitiv se dispune obligarea Guvernului la emiterea unei hotărâri, respectiv un act administrativ, ceea ce nu echivalează cu emiterea unui răspuns.
- Invocându-se motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., se susţine că soluţia de admitere a cererii reclamantei s-a pronunţat cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti pentru că potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1), art. 40 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, a fost lăsată doar la latitudinea Guvernului posibilitatea de a adopta o hotărâre prin care o asociaţie sau fundaţie să fie recunoscută ca fiind de utilitate publică, legiuitorul neprevăzând nicio sancţiune în cazul neadoptării unui asemenea act.
- Se susţine nelegalitatea sentinţei recurate şi din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
Se arată că în mod greşit Guvernul a fost obligat să emită hotărârea de soluţionare a cererii reclamantei privind recunoaşterea statutului de utilitate publică, deoarece din interpretarea dispoziţiilor art. 38 - 40 din O.G. nr. 26/2000 rezultă că respingerea propunerii de acordare a statutului de utilitate publică nu se materializează tot prin emiterea unei hotărâri de Guvern ci doar se comunică soluţia asociaţiei/fundaţiei prin intermediul M.M.F.P.S.
Se menţionează şi faptul că la 8 iunie 2011 a fost respins proiectul de hotărâre de Guvern pentru recunoaşterea fundaţiei reclamante ca fiind de utilitate publică, răspunsul fiind comunicat prin adresa nr. 1643 din 27 iunie 2011, astfel că soluţia primei instanţe este nelegală.
Au fost depuse de Guvern înscrisuri doveditoare a celor menţionate în cererea de recurs.
3. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, analizând recursurile formulate în raport de criticile invocate, de înscrisurile care se află la dosarul cauzei, de dispoziţiile legale incidente, apreciază că acestea sunt fondate pentru considerentele ce vor fi expuse.
Analizându-se hotărârea recurată, se constată că instanţa de fond în considerentele sentinţei recurate nu a analizat refuzul nejustificat deşi soluţia pronunţată vizează refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere.
Considerentele hotărârii recurate nu conduc în mod logic şi convingător la soluţia din dispozitiv, astfel că soluţiei îi lipseşte motivarea.
Pentru a se putea exercita controlul judiciar de către instanţa de recurs, hotărârea atacată trebuie să cuprindă, între altele, temeiurile de fapt şi de drept care au format convingerea primei instanţe, precum şi cele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor, cerinţe impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Cum în speţă, instanţa de fond nu a respectat aceste prevederi, hotărârea pronunţată nu poate fi analizată sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I, alin. (2), art. 313 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, va admite recursurile, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza pentru rejudecare aceleiaşi instanţe, care va analiza şi celelalte motive de recurs ca apărări conform art. 315 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Guvernul României şi de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale împotriva Sentinţei nr. 165/2011 din 20 mai 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2345/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2288/2012. Contencios. Conflict de... → |
|---|
