ICCJ. Decizia nr. 2255/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2255/2012

Dosar nr. 10442/2/2011

Şedinţa publică de la 10 mai 2012

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Soluţia instanţei de fond

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul I.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea art. 3 din Hotărârea C.S.M. nr. 789 din 01 noiembrie 2011, obligarea pârâtului să adopte o hotărâre prin care să îl valideze în calitate de cursant al Şcolii Naţionale de Grefieri, cu drepturi depline, precum şi la plata indemnizaţiei de cursant aferente, începând cu data de 10 octombrie 2011, actualizată la data plăţii.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că pârâtul a adoptat Hotărârea nr. 789 din 01 noiembrie 2011 referitoare la concursuri, în care la art. 3 se menţionează că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a constatat neîndeplinirea condiţiei de bună reputaţie în ceea ce îl priveşte şi, în consecinţă, a refuzat validarea rezultatului obţinut de acesta la concursul organizat în data de 04 septembrie 2011, aducându-i-se astfel un prejudiciu în sensul că deşi a promovat examenul de admitere la Şcoala Naţională de Grefieri, obţinând media generală 8,08 nu a beneficiat de drepturile ce decurg din calitatea de cursant.

Prin întâmpinare, autoritatea pârâtă a solicitat respingerea acţiunii, motivat de faptul că are sarcina de a verifica îndeplinirea de către candidaţi a condiţiilor prevăzute de legi şi alte acte normative, astfel încât să nu fie lezate demnitatea şi prestigiul celor ce contribuie la realizarea actului de justiţie.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 358 din 20 ianuarie 2012, a admis acţiunea, a anulat art. 3 din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 789 din 01 noiembrie 2011 care îl vizează pe reclamant, a obligat pârâtul să adopte o hotărâre prin care să-l valideze pe reclamant în calitate de cursant al Şcolii Naţionale de Grefieri, cu drepturi depline, precum şi la plata către reclamant a indemnizaţiei de cursant aferente, începând cu data de 10 octombrie 2011, actualizată la data plăţii.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin art. 3 din Hotărârea nr. 789 din 01 noiembrie 2011, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a constatat că nu este îndeplinită condiţia bunei reputaţii cu privire la reclamant, candidat la concursul de admitere la Şcoala Naţională de Grefieri organizat la data de 04 septembrie 2011, având în vedere dispoziţiile legale şi regulamentele privitoare la cariera grefierilor, respectiv, prevederile art. 33 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 567/2004 ce se regăsesc şi în art. 3 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere la S.N.G., aprobat prin Hotărârea nr. 173 din 22 martie 2007 a Plenului C.S.M, art. 29 din Regulament care prevăd că sunt declaraţi admişi candidaţii care întrunesc condiţiile prevăzute de art. 28 alin. (5) din acelaşi regulament.

Din Adresa nr. 1178 din 06 octombrie 2011 emisă de Curtea de Apel Piteşti, reiese că reclamantul a fost angajat în cadrul S.R.I. şi, conform unor referinţe primite verbal din partea unităţii UM 0711 Piteşti, a reieşit că acesta nu s-a putut adapta rigorilor şi disciplinei militare impuse, întâmpinând probleme de adaptare la rigorile militare, ceea ce a condus, în final, la trecerea sa în rezervă.

În fine, prima instanţă a reţinut şi faptul că, din cele două declaraţii extrajudiciare date de doi colegi ai reclamantului din cadrul Şcolii Naţionale de Grefieri (I.D. şi C.M.), rezultă că acesta s-a evidenţiat ca fiind o persoană cu gândire pozitivă, altruistă şi creativă, cu dorinţa constantă de autodepăşire, manifestând o preocupare pentru însuşirea noilor cunoştinţe, participând în mod activ la cursuri şi seminarii.

Concluzionând, judecătorul fondului a apreciat că reclamantul îndeplineşte şi condiţia referitoare la bună reputaţie impusă de art. 3 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere la Şcoala Naţională de Grefieri - Hotărârea Plenului Consiliul Superior al Magistraturii nr. 173/2007, precum şi de dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 567/2004 privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, modificată.

2. Calea de atac exercitată

2.1. Împotriva acestei hotărâri, a formulat recurs Consiliul Superior al Magistraturii, care a invocat motivul prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia o hotărâre poate fi recurată atunci când a fost pronunţată fără temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Astfel, susţine autoritatea recurentă, instanţa de fond a aplicat în mod greşit prevederile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, potrivit cărora "poate fi numită în funcţia de grefier persoana care nu are antecedente penale, nu are cazier fiscal şi se bucură de o bună reputaţie".

Condiţia bunei reputaţii, arată Consiliul Superior al Magistraturii recurent, se regăseşte şi la art. 29 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere la Şcoala Naţională de Grefieri, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 173/2007.

Or, susţine recurentul, în privinţa reclamantului, candidat la concursul organizat la data de 4 septembrie 2011, s-a stabilit că a activat în cadrul Serviciului Argeş al S.R.I., fiind trecut în rezervă pentru comiterea unor abateri grave de la dispoziţiile legale, regulamente militare şi ordinele interne, ceea ce i-a afectat buna reputaţie.

Mai susţine recurentul, cu alte cuvinte, că în privinţa accesului la funcţia de grefier, legiuitorul a conferit autorităţii competente un drept de apreciere discreţionar referitor la îndeplinirea condiţiei bunei reputaţii pe care trebuie să o îndeplinească orice candidat.

În concluzie, autoritatea administrativă recurentă a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea soluţiei instanţei de fond şi, pe fond, respingerea acţiunii formulate.

2.2. Reclamantul a depus întâmpinare prin care a răspuns criticilor recursului, susţinând, în esenţă, că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică şi solicitând respingerea recursului ca nefondat.

3. Soluţia instanţei de recurs

Recursul este întemeiat în condiţiile şi pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

În cauză, este necontestat că autoritatea recurentă, prin Hotărârea nr. 789 din 1 noiembrie 2011 de validare a rezultatelor concursului organizat în data de 4 septembrie 2011, a constatat că, în cazul intimatului-reclamant, nu este îndeplinită condiţia bunei reputaţii, fiind astfel invalidată intrarea sa la Şcoala Naţională de Grefieri.

Aşa cum s-a argumentat în considerentele Hotărârii nr. 789/2011 şi în motivarea recursului formulat, autoritatea recurentă a apreciat că intimatul-reclamant nu îndeplineşte condiţia bunei reputaţii ca urmare a faptului că activând în cadrul Serviciului Argeş al S.R.I., a fost trecut în rezervă pentru comiterea unor abateri grave de la dispoziţiile legale, regulamentele militare şi ordinele interne.

Instanţa de fond, fără a cunoaşte şi, evident, fără a analiza în ce anume au constat abaterile grave comise de intimatul-reclamant şi nici care au fost dispoziţiile legale, regulamentele militare şi ordinele interne încălcate, nici împrejurările în care au fost comise faptele şi urmările produse etc., a apreciat, la rândul său, că acesta îndeplineşte şi condiţia bunei reputaţii, obligând autoritatea pârâtă competentă să-i valideze reclamantului calitatea de cursant la Şcoala Naţională de Grefieri.

Potrivit art. 33 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 567/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pentru ca o persoană să poată fi numită în funcţia de grefier trebuie să îndeplinească, între alte condiţii, inclusiv condiţia de a se bucura de o bună reputaţie.

Este adevărat că legiuitorul nu a definit conţinutul noţiunii de bună reputaţie dar a lăsat acest lucru la aprecierea autorităţii competente, adică la aprecierea Consiliului Superior al Magistraturii, care gestionează accesul în funcţiile corespunzătoare personalului auxiliar de specialitate al instanţelor şi parchetelor.

Instanţa de recurs constată că instanţa de fond, ca şi autoritatea recurentă, a reţinut existenţa/inexistenţa bunei reputaţii în lipsa unor dovezi concrete cu privire la abaterile grave comise de către intimatul-reclamant, a împrejurărilor în care acestea au fost comise, a urmărilor produse, a dispoziţiilor legale şi regulamentare încălcate, în lipsa cărora orice apreciere este lipsită de temei faptic şi legal.

Într-adevăr, autoritatea recurentă este titulara unei competenţe exclusive discreţionare în aprecierea existenţei bunei reputaţii de către persoanele care candidează la funcţia de grefier, fiind, însă, necesar să fie probate faptele, condiţiile şi împrejurările în care o persoană şi-a pierdut buna reputaţie.

În cauză, Serviciul Argeş al S.R.I. a comunicat instanţei de fond că intimatul-reclamant a fost trecut în rezervă pentru comiterea unor abateri grave de la dispoziţiile legale şi regulamentare specifice, însă instanţa de fond nu a fost preocupată de elucidarea acestor aspecte, dovezi în lipsa cărora concluzia existenţei unei bune reputaţii în favoarea intimatului-reclamant este lipsită de temei.

Or, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au obligaţia să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

Astfel fiind, recursul va fi admis, soluţia pronunţată va fi casată, iar dosarul va fi trimis pentru rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Consiliul Superior al Magistraturii împotriva Sentinţei nr. 358 din 20 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2012.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2255/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs