ICCJ. Decizia nr. 2288/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2288/2012
Dosar nr. 37/33/2012
Şedinţa de la 10 mai 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţiile instanţelor care au declanşat conflictul negativ de competenţă
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secţia mixtă, de contencios administrativ, de conflicte şi muncă şi asigurări, sociale sub nr. 9004/117/2011, reclamanţii Asociaţia "P.E.B.", B.C.A., C.A.G., H.S.N.I., L.O., M.C.D., M.I.I., M.C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Nord-Vest (OIMPOSDRU NV), suspendarea executării Deciziei nr. 5098 din 08 august 2011 emisă de acesta, până la soluţionarea definitivă a acţiunii referitoare la anularea acestei decizii.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că în urma controlului efectuat de pârât a fost emisă decizia contestată, care este nelegală, întrucât prin aceasta s-a încălcat principiul legalităţii şi al proporţionalităţii, iar prin suspendarea acestui act se intenţionează evitarea unui prejudiciu viitor şi previzibil, cât şi o perturbare previzibilă gravă a funcţionării unui serviciu public.
Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepţiile privind necompetenţa materială a Tribunalului Cluj, motivat de faptul că toate actele şi activităţile pârâtului pentru punerea în executare a Acordului de delegare au fost întreprinse în numele şi pentru M.M.F.P.S./AMPOSDRU, organismul responsabil pentru gestionarea programului operaţional şi care este o instituţie publică centrală şi cea a netimbrării cererii la valoarea contractului, iar în subsidiar a solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă în ce priveşte reclamanţii indicaţi la poziţiile 2 - 8, raportat la lipsa calităţii procesuale active a acestora, iar pe fond respingerea cererii de suspendare a deciziei menţionate, pentru neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Tribunalul Cluj, prin Sentinţa civilă nr. 5557 din 21 noiembrie 2011, a admis excepţia de necompetenţă materială şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal.
Tribunalul a reţinut că reclamanţii se consideră vătămaţi într-un drept al lor printr-un act administrativ care însă este emis de o structură centrală din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, astfel că în raport şi de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, şi cele ale art. 3 C. proc. civ., revine competenţa de soluţionare a cauzei Curţii de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Învestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 127 din 21 februarie 2012, a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut că autoritatea pârâtă respectiv Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane Nord-Vest a preluat gestionarea fondurilor comunitare la nivel regional de la M.M.F.P.S./AMSPODRU, în baza delegării de atribuţii, care îi conferă o competenţă proprie în gestionarea fondurilor comunitare şi care se manifestă doar la nivel regional şi nu la nivelul întregii ţări.
Dovada acestei competenţe proprii şi limitate teritorial o reprezintă chiar actul a cărei suspendare se solicită care este emis de către pârât în nume propriu, în exercitarea acestor competenţe, respectiv acelea de gestionare a fondurilor comunitare în regiunea Nord-Vest a României.
Prin urmare, în stabilirea competenţei materiale în cauză, Curtea de apel a avut în vedere primul criteriu prevăzut de art. 10 din Legea nr. 554/2004, respectiv cel al poziţionării autorităţii publice emitente în sistemul administraţiei publice, în raport de faptul că pârâtul nu este o autoritate centrală, întrucât nu are o structură, o organizare şi o competenţă teritorială similară cu o autoritate a administraţiei publice centrale de stat, respectiv o competenţă care s-ar putea exercita pe întreg teritoriul ţării.
De asemenea, Curtea de apel a avut în vedere şi prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării acestui conflict.
2. Soluţia Înaltei Curţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca regulator de competenţă
Înalta Curte, constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (2) C. proc. civ., în cauză existând un conflict negativ de competenţă.
Statuând asupra conflictului de competenţă, se reţine că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie suspendarea Deciziei nr. 5098 din 8 august 2011 emisă de pârâtul OIMPOSDRU NV, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Decizia a cărei suspendare se solicită a fost emisă în temeiul O.G. nr. 79/2003, în urma procesului-verbal de constatare nr. 5018 din 4 august 2011 care constituie şi anexă la decizie.
Prin această decizie s-a dispus ca reclamanţii să restituie suma de 639.267,04 RON cu majorări de întârziere primită în cadrul contractului de asistenţă financiară nerambursabilă POSDRU 104/5.1./G/79740.
În partea finală a procesului-verbal de constatare menţionat se arată că acesta constituie titlul executoriu în temeiul O.G. nr. 79/2003 cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 137 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În ceea ce priveşte procesul-verbal de constatare menţionat anterior, Înalta Curte reţine incidenţa următoarelor dispoziţii ale O.G. nr. 79/2003:
"Art. 1 - Prezenta ordonanţă reglementează activităţile de constatare şi de recuperare a sumelor plătite necuvenit din asistenţa financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană şi/sau din fondurile de cofinanţare aferente, ca urmare a unor nereguli.";
"Art. 2 - În sensul prezentei ordonanţe, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: […] d) creanţele bugetare rezultate din nereguli reprezintă sume de recuperat la bugetul general al Comunităţii Europene şi/sau la bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi/sau la bugetele de cofinanţare aferente, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare şi a sumelor de cofinanţare aferente şi/sau ca urmare a obţinerii necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din sistemul de finanţare integrală ori parţială a acestor fonduri";
Art. 3 alin. (2) lit. a): "(2) Constituie titlu de creanţă: a) actul/documentul de constatare, stabilire şi individualizare a obligaţiilor de plată privind creanţele bugetare rezultate din nereguli, precum şi accesoriile acestora şi costurile bancare";
Art. 3 alin. (4) - (6): "(4) Titlul de creanţă specificat la alin. (2) lit. a) constituie înştiinţare de plată şi cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Codul de procedură fiscală, precum şi elemente specifice, acolo unde este necesar;
(5) Titlul de creanţă se comunică debitorului în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală.
(6) Împotriva titlului de creanţă debitorul poate formula contestaţie la organul emitent, în condiţiile şi termenele stabilite de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 74/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare";
Art. 4 alin. (2): "Creanţele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanţelor fiscale, în sensul drepturilor şi obligaţiilor care revin creditorilor, autorităţilor cu competenţe în gestionarea asistenţei financiare comunitare nerambursabile şi debitorilor".
Din cuprinsul dispoziţiilor citate rezultă fără echivoc faptul că procesul-verbal nr. 5018 din 4 august 2011 este un act administrativ fiscal în sensul prevederilor art. 41 C. proc. fisc., ce poate fi contestat conform procedurii reglementate de acelaşi Cod, respectiv Titlul IX - "Soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale".
Decizia emisă în temeiul dispoziţiilor Codului de procedură fiscală ca urmare a soluţionării contestaţiei formulate împotriva procesului-verbal poate fi contestată în condiţiile art. 218 alin. (2) din acelaşi Cod, conform cărora "Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei potrivit art. 212, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii."
În temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proc. fisc., în ceea ce priveşte stabilirea instanţei de contencios administrativ competente să soluţioneze contestaţia formulată împotriva unei asemenea decizii administrativ-fiscale, cât şi cererea de suspendare a executării acestei decizii, sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În interpretarea şi aplicarea normelor de competenţă cuprinse la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudenţa Instanţei Supreme s-a reţinut cu caracter unitar că aceste dispoziţii instituie două criterii de determinare a competenţei materiale a instanţei de fond, după cum urmează:
- criteriul poziţionării în cadrul sistemului administraţiei publice (rangul autorităţii centrale sau locale) a autorităţii publice emitente a actului atacat;
- criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuţiei sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.
Cu alte cuvinte, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că priveşte taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, competenţa se stabileşte în funcţie de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenţei tribunalului de cea a curţii de apel fiind suma de 500.000 lei.
În cauză, fiind vorba de un litigiu cu caracter fiscal, având ca obiect suspendarea unui act administrativ fiscal care vizează o creanţă bugetară - în sumă de 639.267,04 RON - asimilată creanţelor fiscale în sensul prevederilor Codului de procedură fiscală, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ se stabileşte în funcţie de criteriul valoric şi revine Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Cluj.
În consecinţă, faţă de cele reţinute anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., apreciază că revine competenţa de soluţionare a cauzei dedusă judecăţii Curţii de Apel Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
De altfel, în acest sens este şi jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, exemplu în acest sens fiind Deciziile nr. 4290/2011, nr. 3998/2010, nr. 2654/2010 etc.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii Asociaţia "P.E.B.", B.C.A., C.A.G., H.S.N.I., L.O., M.C.D., M.I.I., M.C. în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Nord-Vest, în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2291/2012. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 2283/2012. Contencios. Conflict de... → |
|---|
