ICCJ. Decizia nr. 2316/2012. Contencios

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2316/2012

Dosar nr. 339/46/2011/a1

Şedinţa publică de la 11 mai 2012

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC A.T. SA a formulat o cerere de eliberare a recipisei în original privind plata cauţiunii în Dosarul nr. 339/46/2011 al Curţii de Apel Piteşti.

Prin încheierea din 13 ianuarie 2012, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta SC A.T. SA, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. – A.N.V. – Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova- Serviciul Antifraudă Fiscală şi Vamală Craiova.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, la data de 17 februarie 2011, SC A.T. SA a solicitat, în contradictoriu cu A.N.A.F. – A.N.V. – D.R.A.O.V. Craiova – Serviciul Antifraudă Fiscală şi Vamală, suspendarea executării deciziei de regularizare a situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal din 3 februarie 2011, până la soluţionarea instanţei de fond.

Reclamanta a formulat contestaţie administrativ-fiscală la autoritatea pârâtă împotriva actului administrativ-fiscal contestat, solicitând totodată suspendarea executării acestuia.

Cauţiunea a fost consemnată potrivit recipisei din 9 martie 2011, în valoare de 70.724 RON, reprezentând 10% din valoarea contestată în condiţiile art. 215 alin. (2) C. proc. fisc.

Curtea a constatat că, prin sentinţa nr. 362 din 27 iulie 2011, irevocabilă prin nerecurare, s-a dispus respingerea cererii de restituire a cauţiunii în temeiul art. 7231 alin. (3) C. proc. civ., reţinându-se că nu s-a soluţionat irevocabil contestaţia cu privire la fondul cererii pentru a fi posibilă restituirea.

Aceeaşi situaţie se regăseşte şi în Dosarul nr. 877/46/2011, nefiind pronunţată o soluţie irevocabilă.

Ca atare, faţă de dispoziţiile art. 1201 C. civ. anterior, raportat la art. 337 şi art. 7231 C. proc. civ., constatându-se că nu s-au schimbat împrejurările avute în vedere la pronunţarea sentinţei susmenţionate, Curtea a apreciat că excepţia autorităţii de lucru judecat este incidentă.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta SC A.T. SA a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursului, se arată că cererea de suspendare ce a făcut obiectul Dosarului nr. 339/46/2011 al Curţii de Apel Piteşti a fost respinsă prin sentinţa nr. 362/2011 la data de 27 iulie 2011, și în consecinţă, se impune admiterea cererii, în sensul dispunerii restituirii cauţiunii consemnate, obiect al Dosarului nr. 339/46/201 1.

În cauză, prin încheierea cuprinsă în sentinţa nr. 362/ 2011 din data de 27 iulie 2011, instanţa a respins cererea de suspendare a actelor administrativ - fiscale, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi de la acea dată au trecut mai mult de 30 zile, iar pârâta Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova nu a formulat cerere de plată a unor despăgubiri.

Societatea recurentă susține că, prin încheierea de şedinţă din data de 13 ianuarie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 339/46/2011, în mod eronat, instanţa de fond a respins cererea de restituire a cauţiunii, fără a avea în vedere dispoziţiile art. 7231 C. proc. civ.

Recurenta mai susține că prima instanţă, prin rolul său activ, trebuia să aibă în vedere şi faptul că instanţa, în data de 25 ianuarie 2012, s-a pronunţat în Dosarul nr. 877/46/2011, ce are ca obiect contestaţia împotriva unui act administrativ fiscal, dispunând anularea deciziei din 22 martie 2011 emisă de A.N.A.F.-D.G.F.P. Argeş, deciziei din 03 februarie 2011 pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal şi a procesului-verbal de control din 03 februarie 2011, emise de pârâta A.N.V.-D.R.A.O.V. Craiova.

Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefundat, pentru considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 7231 alin. (3) C. proc. civ. „Cauţiunea se eliberează celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptăţit în cauză nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite, până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data la care, prin hotărâre irevocabilă, s-a soluţionat fondul cauzei. Cu toate acestea, cauţiunea se eliberează de îndată, dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmăreşte obligarea părţii adverse la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate”.

Înalta Curte constată că prima ipoteză nu este îndeplinită în cauză, deoarece acţiunea având ca obiect verificarea legalităţii şi temeiniciei actelor administrative a căror suspendare s-a solicitat nu a fost soluţionată în mod irevocabil.

De asemenea, acţiunea în anularea actelor administrative nu a fost soluţionată irevocabil.

Prin sentinţa nr. 362 din 27 iulie 2011, irevocabilă prin nerecurare, s-a dispus respingerea cererii de restituire a cauţiunii în temeiul art. 7231 alin. (3) C. proc. civ., reţinându-se că nu s-a soluţionat irevocabil contestaţia cu privire la fondul cererii pentru a fi posibilă restituirea.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 7231 alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 1201 C. civ. anterior, Curtea de Apel a respins cererea ca inadmisibilă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o încheiere temeinică şi legală.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de societatea reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A.T. SA împotriva încheierii din 13 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2012.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2316/2012. Contencios