ICCJ. Decizia nr. 2348/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2348/2012
Dosar nr. 1038/44/2011
Şedinţa publică de la 15 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.Circumstanţele cauzei. Conţinutul cererii de chemare în judecară.
Prin acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reclamanta SC S.O. Brăila SA a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere fiscală nr. F-MC 208 din 25 mai 2011 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. F-MC 76 din 25 mai 2011, privitor la obligaţiile fiscale suplimentare de plată ale reclamantei stabilite urmare controlului efectuat asupra activităţii financiare a acesteia, până la soluţionarea acţiunii în contencios administrativ promovată împotriva acestor măsuri.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că în perioada august 2007 - mai 2010, societatea a înregistrat deconturi de TVA prin intermediul cărora a solicitat TVA la rambursare.
S-a mai arătat că în urma solicitării rambursării de TVA pentru suma menţionată, începând cu data de 14 martie 2011, reclamanta a fost supusă unei inspecţii fiscale efectuată de către organele de control, având ca obiect controlul taxei pe valoare adăugată solicitate spre rambursare de către societate.
A mai precizat reclamanta că la data finalizării inspecţiei fiscale privind rambursarea sumei negative de TVA, solicitată conform deconturilor de TVA cu opţiune de rambursare, care a acoperit perioada 01 august 2007 - 31 mai 2010, a fost încheiat Raportul de Inspecţie Fiscală, înregistrat la 25 mai 2011, sub nr. F-MC 76 şi pe baza acestuia a fost emisă Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală înregistrată la 25 mai 2011 sub nr. F-MC 208 prin care au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare de plată privind TVA în sumă de 7.901.341 lei şi majorări de întârziere aferente în sumă de 4.730.720 lei.
În ceea ce priveşte temeinicia cererii de suspendare s-a arătat că în cauză sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Referitor la cazul bine justificat reclamanta a precizat că executarea Deciziei de impunere ar avea consecinţe deosebit de grave asupra activităţii contribuabilului.
În ceea ce priveşte cea de a doua condiţie, paguba iminentă, s-a arătat că şi aceasta este îndeplinită, întrucât din probele existente la dosar reiese că reclamanta are în derulare contracte comerciale, contracte care ar putea fi puse în pericol prin indisponibilizarea sumelor stabilite ca obligaţii suplimentare de plată.
2. Soluţia primei instanţe.
Prin sentinţa nr. 233 din 6 septembrie 2011 Curtea de Apel Galaţi a admis cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. F-MC 208 din 25 mai 2011 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. F-MC 76 din 25 mai 2011, dispunând suspendarea acestor acte administrative până la soluţionarea acţiunii în fond.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că în cauza dedusă judecăţii, reclamanta a făcut dovada întrunirii condiţiilor de admisibilitate a cererii sale, respectiv a cazului bine justificat şi a existenţei unei pagube iminente.
3. Motivele de recurs înfăţişate de recurenta-pârâtă.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Galaţi a declarat recurs Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (A.N.A.F.).
Invocând ca temei legal al căii de atac exercitate prevederile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ. ca şi prevederile art. 3041 C. proc. civ., recuerenta A.N.A.F. a susţinut următoarele critici în raport de soluţia adoptată de prima instanţă:
-motivarea instanţei de fond este inexistentă, lacunară şi nu cuprinde niciunul din elementele prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., referitor la necesitatea indicării motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei;
-nu rezultă aspectele de fapt pe baza cărora instanţa de fond a dispus în sensul admiterii cererii de suspendare a executării formulată de societatea reclamantă;
-în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., soluţia primei instanţe este nelegală întrucât nu s-a demonstrat întrunirea cumulativă a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată, intimata-reclamantă nefăcând dovada îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat şi nici cu privire la paguba iminentă.
4. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis, cu consecinţa casării hotărârii atacate şi a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceiaşi instanţă,în sensul şi pentru considerentele în continuare arătate.
Potrivit dispoziţiilor art. 261 alin. (1) punctul 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească se dă în numele legii şi trebuie să menţioneze, printre altele, „motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor”. Constituie motiv de recurs, astfel cum dispune art. 304 punctul 7 C. proc. civ., situaţia în care „hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii”.
Raportat la prevederile legale enunţate rezultă aşadar că, în mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro şi contra care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor, iar, pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar, hotărârea fiind lipsită de suport probator şi legal şi pronunţată cu nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (1) punctul 5 C. proc. civ.
Motivarea este, aşadar, un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, şi o exigenţă a art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Indiscutabil, orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul să prezinte judecătorului observaţiile şi argumentele sale şi de a pretinde organului judiciar să le examineze pe acestea în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil, prin urmare, nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă, care, în mod necesar, are obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă.
Pe de altă parte, nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti echivalează practic cu soluţionarea procesului fără a se intra în fondul acţiunii, de natură prin urmare să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare. Într-adevăr, atâta timp cât în considerentele hotărârii pronunţate, instanţa nu analizează probele care au fost administrate, nu stabileşte împrejurările de fapt esenţiale în cauză, nu evocă normele substanţiale şi procedurale incidente şi aplicarea lor în speţă, soluţia exprimată prin dispozitiv rămâne nesusţinută şi pur formală, nefiind corolarul motivelor ce o preced. O astfel de hotărâre devine arbitrară şi nu permite exercitarea controlului judiciar, obligând la o casare cu trimitere chiar dacă, strict teoretic, instanţa s-a pronunţat asupra cererii de suspendare-executare cu care a fost învestită.
În cauza de faţă, se constată, în acord cu cele susţinute şi de recurentă că prima instanţă nu a motivat, respectiv nu a indicat, pe baza căror elemente de fapt a concluzionat în sensul întrunirii condiţiilor de admisibilitate a cererii intimatei-reclamante.
Simpla menţiune lapidară în acest sens, nu este evident de natură a satisface exigenţa art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Şi aceasta cu atât mai mult cu cât în considerentele hotărârii atacate chiar s-a mai arătat că în privinţa pagubei iminente „reclamanta nu a făcut dovezi ci numai susţineri”.
În mod evident, prin omisiunea primei instanţe de a analiza şi înfăţişa, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii recurate,îndeplinirea cerinţelor art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată, în raport de actele şi şi lucrările dosarului dar şi de susţinerile ambelor părţi, ce necesitau un răspuns specific şi explicit, au fost nesocotite dispoziţiile art. 261 alin. (1) punctul 5 C. proc. civ. şi a fost încălcat astfel dreptul la un proces echitabil. În aceste condiţii, recurentei-pârâte i s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca o garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză.
În raport de cele mai sus arătate, apreciindu-se că este nelegală hotărârea pronunţată în cauză, se va dispune, aşadar, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a prevederilor art. 304 punctul 7, art. 312 alin. (1) şi (3) şi art. 313 C. proc. civ., admiterea recursului declarat de recufrenta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinţei nr. 233 din 6 septembrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2334/2012. Contencios. Anulare decizie Uniunea... | ICCJ. Decizia nr. 2351/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
