ICCJ. Decizia nr. 2351/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2351/2012
Dosar nr. 14184/86/2010
Şedinţa publică de la 15 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, reclamanta SC H.S. SRL - Sucursala Rădăuţi a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Mari Contribuabili Bucureşti şi Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii a Judeţului Suceava - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Suceava:
- obligarea pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Mari Contribuabili Bucureşti de a efectua raportul juridic de compensare în termen de 45 de zile de la data depunerii cererii şi obligaţia Administraţiei Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii a Judeţului Suceava de a aplica efectele compensării cu data depunerii cererii de rambursare TVA şi de a nu emite titluri executorii pentru urmărirea sumelor reprezentând impozit pe salarii ce urmează a fi compensate cu data depunerii cererii de rambursare de TVA;
- anularea titlului de creanţă reprezentând majorări de întârziere în sumă totală de 18.203 lei calculate în baza Deciziei nr. 160130 din 14 iulie 2009 şi anularea actului administrativ fiscal Decizia nr. 100 din 18 septembrie 2009 în sensul admiterii cererii formulată de reclamantă, cerere înregistrată sub nr. 161514 din 05 august 2009 privind executarea raportului juridic de compensare în conformitate cu prevederile legale şi a eliminării din suma de plată către A.N.A.F. a penalităţilor apărute între data înregistrării cererii de compensare şi compensarea propriu - zisă;
- anularea titlurilor executorii nr. 166929 din 27 octombrie 2009, nr. 168646 din 27 noiembrie 2009, nr. 150219 din 23 decembrie 2009, nr. 150219 din 05 ianuarie 2010 în sumă de 239.881 lei, nr. 151748 din 01 februarie 2010 şi a executării silite însăşi precum şi modificarea titlurilor de creanţă aferente privind impozitul pe salarii aferent lunilor septembrie 2009 - ianuarie 2010 în sensul constatării stingerii obligaţiilor prin compensare;
- în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării actului administrativ fiscal:
1. Titlu de creanţă fiscală cu numerele:
a) nr. 9284 din 23 octombrie 2009 reprezentând impozit pe venit din salarii aferente lunii octombrie în cuantum de 863.033 lei;
b) nr. 1013 din data de 24 noiembrie 2009 reprezentând impozite pe veniturile din salarii aferente lunii noiembrie 2009 în cuantum de 149.555 lei;
c) nr. 11178 din 23 decembrie 2009 reprezentând impozite pe veniturile din salarii aferente lunii noiembrie 2009 în cuantum de 239.881 lei;
e) nr. 12142 din data de 25 ianuarie 2010 reprezentând impozite pe veniturile din salarii aferente lunii decembrie 2009 în cuantum de 14.2491ei.
2. Titlurile executorii:
a) nr. 166929 din 27 octombrie 2009 reprezentând impozit pe veniturile din salarii aferente lunii octombrie 2009 în cuantum de 863.033 lei;
b) nr. 168646 din 27 noiembrie 2009 reprezentând impozit pe veniturile din salarii aferente lunii noiembrie 2009 în cuantum de 149.555 lei;
c) nr. 150219 din 05 ianuarie 2010 reprezentând impozit pe veniturile din salarii aferente lunii noiembrie 2009 în cuantum de 239.881 lei;
d) nr. 151748 din 01 februarie 2010 reprezentând impozit pe veniturile din salarii aferente lunii ianuarie 2010 în cuantum de 145.249 lei, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că între părţi a apărut un litigiu ce derivă din efectele compensării TVA - ului cu privire la sumele pe care i le datorează statul din recuperări de TVA prin întârzierea plăţii de mai bine de şase luni.
A mai arătat reclamanta că, atâta vreme cât data depunerii cererii este aceeaşi cu data depunerii declaraţiei privind plata impozitului pe salarii, rezultă că organul fiscal nu este îndreptăţit să calculeze majorări, ci aplică imediat ordinea stingerii datoriilor prevăzută de art. 115 C. proc. fisc., stingând mai întâi majorările.
Prin încheierea de şedinţă din data de 16 decembrie 2010, pronunţată în dosarul nr. 1716/86/2010, instanţa a dispus disjungerea capătului de cerere având ca obiect „obligaţia de a face” respectiv obligarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Mari Contribuabili Bucureşti de a efectua raportul juridic de compensare în termen de 45 de zile de la data depunerii cererii şi obligaţia Administraţiei Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii a Judeţului Suceava de a aplica efectele compensării cu data depunerii cererii de rambursare TVA şi de a nu emite titluri executorii pentru urmărirea sumelor reprezentând impozit pe salarii ce urmează a fi compensate cu data depunerii cererii de rambursare de TVA, formulată în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Mari Contribuabili Bucureşti.
În acest sens a fost înregistrat la data de 28 decembrie 2010 dosarul nr. 14184/86/2010 pe rolul Tribunalului Suceava.
Prin Sentinţa nr. 1524 din data de 3 martie 2011, Tribunalul Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Suceava şi a declinat cauza în favoarea Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie s-a reţinut că faţă de împrejurarea că nesoluţionarea în termen a unei cereri este asimilată unui act administrativ unilateral, competenţa materială de soluţionare se stabileşte în funcţie de criteriul locului ocupat de autoritatea publică implicată.
În cauză, se solicită soluţionarea unei cereri de compensare, respectiv se urmăreşte luarea unei măsuri fiscale, fără a se urmări stabilirea unui anumit debit.
Cererea este adresată Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Serviciul Rambursări TVA.
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că aceeaşi autoritate publică centrală a emis, ca urmare a cererilor formulate de către reclamantă, şi în alte rânduri, note privind compensarea obligaţiilor fiscale.
Astfel instanţa, în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Suceava, şi conform dispoziţiilor art. 158 alin. (3) C. proc. civ., a declinat cauza spre competentă soluţionare în favoarea Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava la data de 14 martie 2011.
Prin Sentinţa nr. 243 din 23 iunie 2011, Curtea de Apel Suceava a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta SC H.S. SRL - Sucursala Rădăuţi.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut, în esenţă, următoarele.
Obiectul învestirii îl constituie obligarea pârâtei A.N.A.F., Direcţia Mari Contribuabili de a efectua raportul juridic de compensare a datoriilor reciproce în termen de 45 de zile de la data depunerii cererii în acest sens; obligarea Administraţiei Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii a Judeţului Suceava de a aplica efectele compensatorii cu data depunerii cererii de rambursare TVA; obligarea pârâtelor de a nu emite titluri executorii pentru urmărirea sumelor reprezentând impozit pe salarii.
În fapt, reclamanta a depus în anul 2009, respectiv la 26 ianuarie şi 6 martie, două cereri de compensare a obligaţiilor către bugetul general consolidat (înregistrate sub nr. 962990 şi 962991).
Pârâta a considerat că această cerere nu a fost onorată întrucât s-a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 115 din O.G. nr. 92/2003, punct de vedere împărtăşit şi de instanţa de fond.
Concluzionând, instanţa a apreciat că întrucât obligaţiile datorate de societate s-au stins cu întârziere, prin plată, nu prin compensare, în mod, corect s-au calculat majorări de întârziere.
Pe de altă parte a mai reţinut Curtea că până la momentul pronunţării prezentei hotărâri, reclamanta nu a demonstrat că printr-o sentinţă irevocabilă s-a desfiinţat titlul de creanţă emis în baza Deciziei nr. 160130 din 14 iulie 2009, Deciziei nr. 100 din 18 septembrie 2009, acte administrative emanând de la pârâtă, în strânsă legătură cu prezentul litigiu.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Suceava a declarat recurs reclamanta SC H.S. SRL. - Sucursala Rădăuţi.
În motivarea recursului formulat şi declarat în termen recurenta-reclamantă a invocat nelegalitatea hotărârii pronunţate, susţinând în esenţă că:
- instanţa de fond nu a avut în vedere că obiectul acţiunii privea nesoluţionarea în termenul legal a cererii de rambursare formulată de recurentă, simultan cu punerea în executare a actului administrativ fiscal, având ca obiect tocmai obligaţiile ce urmau a fi compensate;
- culpa pârâtei-intimate de a nu emite în termen legal actul administrativ de compensare nu poate fi invocată pentru stabilirea unor penalităţi, sub forma majorărilor de întârziere;
- instanţa în mod greşit a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 115 şi 119 din O.U.G. nr. 92/2003 care reglementează ordinea stingerii datoriilor, ignorând dispoziţiile art. 112, 116, 122 şi 166 C. proc. fisc., temeiuri de drept invocate de recurentă.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi în raport de dispoziţiile legale aplicabile în cauză, Curtea reţine următoarele:
Obiectul acţiunii introductiv la instanţă, astfel cum a fost precizat ca urmare a disjungerii primului capăt de acţiune din dosarul nr. 1716/86/2010 al Tribunalului Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ îl constituie obligarea pârâţilor-intimaţi A.N.A.F., Direcţia Mari Contribuabili şi A.N.A.F. pentru Contribuabili Mijlocii ai Judeţului Suceava, la efectuarea în termen legal şi în conformitate cu dispoziţiile legale a obligaţiilor de compensare şi soluţionarea cererilor de rambursare a TVA.
În acest sens recurenta-reclamantă a depus la dosarul cauzei cererile de compensare formulate la 26 ianuarie 2009 şi respectiv, 6 martie 2009, cereri de compensare a obligaţiilor către bugetul general consolidat şi înregistrate sub nr. 962990 şi 962991.
Potrivit dispoziţiilor art. 6 capitolul I lit. b) din Metodologia de soluţionare a deconturilor cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare, aprobată prin O.M.F. nr. 1857/2007, solicitările de rambursare se soluţionează în ordinea cronologică a înregistrării lor la organul fiscal, în termen de maxim 45 zile de la data depunerii decontului cu sume negative de TVA.
Ceea ce recurenta-reclamantă a contestat prin acţiunea ce formează obiectul cauzei de faţă, este tocmai neîndeplinirea în termenul legal de 45 de zile a obligaţiei legale ce revenea intimatelor-pârâte, ceea ce a dus la calcularea nelegală a unor majorări de întârziere nedatorate ca urmare a faptului că nu a fost efectuat raportul juridic de compensare solicitat şi prevăzut de art. 122 lit. c) C. proc. fisc.
Având în vedere obiectul acţiunii mai sus reţinut, Curtea constată că prin sentinţa formulată, instanţa de fond nu a analizat susţinerile recurentei-reclamante şi nici nu a administrat probe care să înlăture aceste susţineri.
Astfel, din cuprinsul hotărârii rezultă cu evidenţă că motivarea instanţei se rezumă doar la citarea in extenso în dispoziţiile art. 115 din O.G. nr. 92/2003, dispoziţii care reglementează stingerea datoriilor şi nu compensarea invocată de recurentă.
Procedând în acest fel, instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. în raport de care hotărârile pronunţate trebuie să cuprindă „motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor”.
Motivarea sumară a hotărârii recurate, nu este de natură a duce la concluzia că susţinerile recurentei nu sunt fondate, cu atât mai mult cu cât temeiurile de drept invocate, respectiv art. 112, 116, 122 şi 166 C. proc. fisc. nu au fost analizate şi nici înlăturate.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 129 pct. 5 C. proc. civ. – „judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuţia părţilor, necesitatea administrării altor probe pe care le poate ordona chiar dacă părţile se împotrivesc”.
În raport de cele mai sus reţinute, Curtea apreciază că pentru pronunţarea unei soluţii legale şi temeinice se impune administrarea de noi probe, respectiv efectuarea unei expertize de specialitate care să stabilească în ce măsură operează sau nu compensările obligaţiilor datorate ca urmare a formulării cererilor de rambursare a TVA şi în raport de acestea, în ce măsură sunt datorate sau nu majorările de întârziere calculate.
În consecinţă, pentru motivele mai sus arătate şi faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (2) şi (5) C. proc. civ., recursul va fi admis, sentinţa casată şi cauza trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării, instanţa fondului, în urma probelor ce vor fi administrate, urmează a stabili dacă în cauză sunt incidente sau nu dispoziţiile art. 24 din O.G. nr. 92/2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC H.S. SRL - Sucursala Rădăuţi împotriva Sentinţei nr. 243 din 23 iunie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2348/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2352/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
